Tăriceanu îl lasă din braţe pe Toader: Trebuia să dea ordonanţele

 

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu susţine că Tudorel Toader ar fi trebuit să dea ordonanţa de modificare a legilor Justiţiei, pentru că singur s-a angajat să facă acest lucru. Tăriceanu chiar a precizat că ministrul ar fi trebuit să facă de mult acest lucru, pentru că "e deja în întârziere".

”Ar fi trebuit să dea să încheiem acest subiect pentru că suntem în întârziere, sunt deciziile CCR care nu au fost transpuse şi care trebuie transpuse într-un termen foarte scurt de 45 de zile, sunt directivele UE care ar fi trebuit să fie transpuse. Tot ce ţine de legislaţia care este acum în discuţie Cod Penal şi Cod de Procedură Penală nu ţine de leiglaţia europeană, este o componentă naţională. Parlamentele naţionale sunt suverane în aceasta problemă. Oricum, văd că discuţia continuă forţat pentru că nu am văzut Guvernul să dea vreo ordonanţă din lista celor care văd că provoacă atâtea îngrijorări”, a declarat preşedintele Senatului la Digi24.

Tăriceanu a sugerat, voalat, că a fost şi el păcălit de promisiunea ministrului Justiţiei, la fel cum a declarat şi Liviu Dragnea. ''Am avut o discuţie într-un cerc mai larg şi ministrul s-a angajat să le dea. De ce nu le-a mai dat până la urmă chiar este bine să-l întrebaţi pe el sau pe cei care sunt responsabli în zona Executivulu'', a mai afirmat Tăriceanu.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?