Percheziții DNA la sediul PSD Arad. Trei parlamentari duși la audieri. "Am calitatea de suspect pentru trafic de influenţă"

Monday, 09 December 2019, 09:05 Sursă: Realitatea.net

Autor: Realitatea.NET

Procurorii DNA au luat cu asalt sediul PSD din Arad și locuințele a trei parlamentari social-democrați din Arad, luni dimineață, încă de la ora 6.00, informează Realitatea Plus. 

UPDATE 11,30. În imaginile de mai jos îl puteți vedea pe președintele PSD Arad, Dorel Căprar, invitat de mascați să îi însoțească la sediul DNA.

Alături de acesta sunt audiați senatorul PSD Ioan Chisăliță, adus la audierile de la DNA în scaun cu rotile, și deputatul Florin Tripa. 

UPDATE 11.30. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele Timiş şi Arad, la sediile unor instituţii publice şi la un partid politic, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.

Potrivit unui comunicat al DNA procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.

UPDATE 11.00. Deputatul de Arad Florin Tripa (PSD), a declarat, luni, la ieşirea de la audieri din sediul DNA Timişoara, că are calitatea de suspect de trafic de influenţă în legătură cu angajarea unei persoane la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara.

"Am stat la audieri circa 20 de minute. Procurorii DNA mi-au transmis că am calitatea de suspect pentru trafic de influenţă. Ei spun că am intervenit pentru angajarea unei persoane la DRDP, dar nu am legătură cu acea persoană. O cunosc, dar nici nu ştiu pe ce funcţie a fost pusă. Nu am încălcat legea niciodată, chiar am fost atent la asta, pentru că nu vreau să încalc legea", a spus Tripa.

Direcția regională de drumuri și poduri Timișoara este vizată de anchetatorii DNA - în ancheta începută cu 9 luni în urmă fiind implicați și trei parlamentari PSD. 

Potrivit RealitateadeArad.net, șeful Direcției regionale  Cristian Ispravnic, care este și consilier județean PSD a fost scos de mascați din sediul PSD Arad și dus la audieri. Acesta a declarat că nu știe care este motivul pentru care este ridicat. 

Imagine

ImagineImagine

La ora 8 dimineața, când secretarele de la PSD Arad au venit la muncă, au găsit sediul închis, cu procurorii înăuntru. La această oră se fac percheziții și sediul este în continuare este închis: procurorii verifica o serie de documente și au loc și percheziții informatice.

După cum a relatat Realitatea Plus din primul moment, DNA face percheziții la sediul PSD Arad, dar și la locuințele a trei parlamentari social-democrați. Pe de altă parte, deputatul PSD Florin Tripa dă explicații în fața procurorilor anticorupție de la Timișoara. Deputatul acuză faptul că procurorii i-au speriat copilul la ora 6 dimineața.

"Eram în drum spre aeroport și m-au chemat aici. Înțeleg că sunt percheziții și la sediul PSD din Arad. Au venit la 6 dimineața, mi-au speriat copilul, au spart ușa, la figurat. M-am prezentat aici. Declarăm ce e de declarat și vorbim după”, a declarat deputatul Florin Tripa.

Potrivit acuzațiilor aduse de procurori, Direcția regională menționată ar fi devenit o pușculiță a PSD. Erau încasate șpăgi de la TIR-urile care treceau la Vama Nădlac. 

Sursele citate au declarat că ancheta are legătură cu presupuse acte de corupţie la punctul de lucru al DRDP Timişoara din Vama Nădlac II, unde s-ar fi pretins diverse taxe şoferilor ale căror automarfare erau cântărite, iar greutatea nu ar fi fost corespunzătoare reglementărilor sau documentelor de transport.

Mita dată de şoferi pentru ca angajaţii DRDP să treacă cu vederea greutatea reală a camioanelor ar fi fost de până la 100 de euro pe transport. 


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Adaugă părerea ta
Alte articole din: JUSTIŢIE