Ghiceşti culoarea inimilor? Peste 90 la sută greşesc Una dintre cele mai inteligente iluzii optice care sigur te va pune la încercare şi 90 la sută dintre internauţi greşesc.
Dezvăluirile piloților. Ce se întâmplă în timpul zborului, fără ca pasagerii să știe Puțină lume știe că aceste lucruri se întâmplă în avion. A fost nevoie de dezvăluirile piloților sau însoțitorilor de zbor.
Secretul bunicului a rămas după moarte într-o pungă veche. Au deschis-o și au scăpat de sărăcie O familie din sudul Statelor Unite a făcut o descoperire uluitoare în casa bunicilor: 7 cartonașe de colecție cu un jucător de baseball, cartonașe care valorează o avere.
A aflat că are gemeni. La 9 luni, la cezariană, medicii s-au îngrozit: ce au găsit în burta femeii Medicii de la un spital din Rusia care au efectuat o operație de cezariană au fost uimiți să vadă că în burta femeii era de fapt un chist uriaș.
Toți cei care au accesat filme pornografice au primit o veste cruntă. E începutul sfârșitului? Pornografia a fost catalogată drept "un pericol la adresa sănătății publice" de legislativul unui stat american, o premieră ce ar putea duce, spun unii susținători ai mișcării, la adoptarea de noi legi și de măsuri împotriva industriei.
Așa faci cele mai bune bomboane Raffaelo de post.Se vor topi în gură dacă folosești acest ingredient Bomboanele Raffaelo sunt foarte simplu și rapid de realizat, astfel că te vei bucura de apreciatul desert oricând vei dori, la tine acasă. Desertul fin ți se va topi în gură, chiar dacă e făcut de post. Trebuie doar să știi cum să combini ingredientele necesare.
Photo Hackerii au spart calculatoarele vedetelor şi au luat cele mai compromiţătoare poze. Staruri bete Vedetele au fost date de gol de hackeri. "Piraţii" calculatoarelor au spart reţelele celor mai importante vedete de peste Ocean şi au "furat" poze dintre cele mai compromiţătoare.
PROFEȚIA ULUITOARE a părintelui Arsenie Boca. A văzut această ZI CUMPLITĂ Părintele Arsenie Boca, cunoscut ca ''Sfântul Ardealului", a făcut o profeție teribilă, care nu poate fi pusă la îndoială nici de cei mai sceptici necredincioși: preotul a pictat în altarul bisericii de la Drăgănescu exact ziua în care va muri.
Pericolul care vine din cer. NIMENI nu a luat în calcul ASTA până acum Urmele lăsate de avioane pe cer sunt mult mai periculoase decât se credea până acum.
Photo Credeţi că le recunoaşteţi, că sunt mărcile populare? Uitaţi-vă bine! 11 maşini copiate de chinezi Chinezii copiază orice. Nici maşinile nu fac rabat de la obieceiul asiaticilor.
Ultima descoperire în materie de SEX te lasă cu gura căscată. Ai fi capabil de aşa ceva? Un material video, care în esență este un film documentar despre natură, dar care, din loc în loc, ia întorsături porno, prezentându-ne partide de sex printre copaci sau la marginea unui râu, face senzație pe Internet.
Alt tip Lumea aştepta mireasa să intre în primărie. ŞOC! Oamenii s-au îngrozit când au văzut-o. E ORIBILĂ Se spune că toate miresele sunt frumoase.
Alt tip RUŞINE păţită la poza de album. Mireasa a FUGIT de la nuntă când a văzut ce a apărut în fotografie Pozele pentru albumul de nuntă reprezintă o parte foarte importantă pentru miri. Ele trebuie să iasă impecabile pentru ca personajele implicate să fie pe deplin mulţumite.
Photo Cum arată bărbatul care n-a mai făcut baie de 60 de ani. În plus, fumează şi excremente de animale Cel mai mizerabil bărbat din lume se numeşte Amou Haji, 65 de ani, şi trăieşte în Iran.
Photo Doi scafandri au coborât în mare. Au dat peste monstrul Godzilla umanoidă. Au tras spaima vieţii Doi scafandri au făcut scufundări în mare. Au luat cu ei şi camere de luat vederi subacvatice. Se aflau acolo pentru a căuta specii noi de plante.
Imagini socante Cel mai BIZAR RITUAL din lume. MOTIVUL ireal pentru care trupurile morţilor sunt păstrate în casă Pe Insula Sulawesi, din Indonezia, familia este pe primul loc! Este atât de importantă încât trupurile rudelor decedate sunt păstrate în casă, lângă cei vii. Atenţie, imaginile sunt EXTREM DE ŞOCANTE şi vă pot afecta emoţional.
A îndesat legăturile de mărar în borcane, apoi le-a pus la frigider. Vei dori să încerci și tu acasă Toate gospodinele vor mirosul proaspăt de marar, leuștean sau pătrunjel în bucătăria lor atunci când gătesc.
Photo Şi-a pus copiii în pătuţ, apoi a văzut ceva ce o va bântui pentru totdeauna! Era să moară! Pentru un părinte, momentul în care îţi aşezi copiii în pat, stingi lumina şi le închizi uşa este de nepreţuit! Există şi momente, însă, când lucrurile iau o turnură înfiorătoare!
A făcut sex cu elevul ei de 16 ani. În tot acest timp, viitorul ei soț... Ce a urmat O femeie de 28 de ani este acuzată că a avut o relație de un an cu un elev de 16 ani, de la școala unde preda aceasta.
Alt tip Au mers în parc să hrănească o veveriţă. Când au văzut unde ascunde mâncarea, au îngheţat! A luat o pungă plină cu alune şi a mers în parc, împreună cu fiica sa, pentru a hrăni veveriţele. Nu era prima oară când făceau asta. În acea zi, însă, ceva halucinant s-a întâmplat!
Photo Cele mai frumoase case din copaci. 12 locuințe în imagini superbe Nu cred că există vreo persoană care să nu-şi fi dorit în copilărie o căsuţă în copac.
Photo A săpat o groapă mare în curtea casei. Se pregătea să toarne fundația, când... A rămas șocat! Un fermier britanic s-a gândit să le facă copiilor săi un spațiu de joacă în care să instaleze o masă de tenis.
Photo "Soţul mi-a devenit soţie. Acum,căsnicia noastră e de vis!" Înainte, însă, familia a mai avut un ŞOC În urmă cu doi ani, Amanda Jette Knox se afla la birou, când soţul ei a dat buzna peste ea şi i-a cerut să-şi verifice emailul... Din acel moment, totul s-a schimbat! A crezut că i se prăbuşeşte cerul în cap... Lumea încetase să mai existe pentru ea şi nu vedea nicio salvare...
Photo Când vei afla cine e acest bătrân, vei izbucni în lacrimi! Un SFÂNT! Toată lumea îl caută pentru... Mulţi aţi văzut aceste poze pe Internet, dar câţi dintre voi ştiu cine este bărbatul care a înduioşat o lume întreagă?
A găsit piatra bunicii pe masă. Era acolo de 8 ani. A întors-o și i-a aflat cel mai penibil secret Un tânăr a postat pe Imgur o fotografie cu piatra decorativă a bunicii sale, pe care aceasta o ține pe masa din sufragerie, de 8 ani.
Photo Se aflau în fața altarului. Mireasa a început să râdă în hohote. Cavalerul de onoare... În cazul a doi miri din America ceremonia de la biserică s-a desfășurat într-un cadru de neuitat. Și nu din cauza invitaților sau a aranjamentelor.
L-a adoptat când era doar un copil. După 27 de ani, băiatul face ceva de neconceput! Când a aflat... Când Ingeborg McIntosh l-a văzut prima dată pe Jordan, a ştiut că el este "alesul"! Îşi dorea de multă vreme să adopte un băieţel, iar Jordan era tot ce-şi putea dori...
A pus pliculețe de ceai peste tot în mașină, apoi a închis portierele. Rezultatul? Peste așteptări Este bine să ai odorizant în mașină, ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute. Însă aceste odorizante uneori își pierd rapid mirosul, iar apoi eficiența.
L-a bătut soarele, timp de 20 de ani, doar pe partea stângă. Apoi, a observat ceva îngrozitor Poza unui pensionar a făcut înconjurul internetului. Ea arată efectele grave pe care expunerea îndelungată la soare le poate avea asupra pielii.
A găsit un sicriu în lac. L-a scos la mal, apoi a ridicat capacul. N-a mai văzut niciodată așa ceva Un pescar a găsit un sicriu ruginit într-un lac. S-a gândit să-l scoată din apă, însă ceea ce avea să descopere apoi l-a făcut să regrete amarnic.