Articolele din categoria SOCIAL:

TRADITII ȘI OBICEIURI de 1 OCTOMBRIE- SFÂNTUL PROCOAVĂ sau SĂRBĂTOAREA PĂRULUI
TRADITII ȘI OBICEIURI de 1 OCTOMBRIE- SFÂNTUL PROCOAVĂ sau SĂRBĂTOAREA PĂRULUI
TRADITII ȘI OBICEIURI de 1 OCTOMBRIE- SFÂNTUL PROCOAVĂ sau SĂRBĂTOAREA PĂRULUI. Prima sa zi a lunii lui Brumărel (Octombrie) era  consacrată, pe vremuri, unui sfânt care nu se regăseşte decât în imaginarul colectiv, e vorba de ,,Sfântul “ Procoavă. Creştinii ortodocşi mai serbează în zilele lunii octombrie Acoperământul Maicii Domnului; dacă nu am şti că altădată acoperământul sau capacul sicriului se numea pocriş sau procovăţ, am crede că nu a existat nici o legătură între sărbătoarea populară şi cea creştină.
Secretul celei mai bune pălinci de gutui
A ajuns și pe masa prințului Charles. Care e SECRETUL cele mai BUNE PĂLINCI de gutui
Nu lipseşte niciodată de la târgurile tradiţionale din Oradea, iar licoare bahică cu care se prezintă este una cu totul şi cu totul deosebită. A ajuns să fie gustată chiar şi de printul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii. Este vorba despre Alexandru Tătar, de 67 de ani, cunoscut ca Sandu de la Pericei care îşi laudă marfa, Pălinca de Gutui, ori de câte ori are ocazia, scrie voceatransilvaniei.ro.