Ce a pățit angajatul din Arad care și-a împușcat în fund un coleg Managerii fabricii din Arad la care a avut loc incidentul au pus la dispoziția anchetatorilor imagini surprinse de camerele de supraveghere.
Cel mai simplu truc. Cum să speli şi să albeşti pernele îngălbenite Nu arunca pernele murdare si patate! Iata o modalitate eficienta pentru a le curata.
Ce DREPTURI ai dacă avionul întârzie sau se anulează. Care sunt condiţiile de despăgubire Clienţii companiilor aviatice au dreptul la despăgubiri dacă avionul nu pleacă la ora programată sau în cazul în care zborul se anulează. Compensaţiile în bani variază de la 250 la 600 de euro, în funcţie de cât de mult a întârziat avionul.
Facebook a dat marea LOVITURĂ. Zuckerberg a făcut o achiziţie ce va schimba reţeaua de socializare Facebook a ajuns la un acord cu oficialii campionatului profesionist nord-american de fotbal (MLS) și cei ai companiei Univision Communications Inc., în vederea transmiterii în direct a meciurilor pe rețeaua de socializare, informează presa din Statele Unite
JAF într-un autobuz din Bucureşti. Doi bărbaţi au atacat un bătrân de 77 de ani. Ce i-au furat Duminică, 12 martie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au prins în flagrant doi bărbați, în vârstă de 72, respectiv 59 de ani, imediat după ce au sustras un telefon mobil unui bărbat în vârstă de 77 de ani, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, pe raza sectorului 3.
Cele mai trendy tunsori pentru cai! O nouă modă face furori în Scoția Jillian Scott, o pasionată de cai din Scoția își câștigă traiul din tunsorile cabalinelor. Aceasta creează modele complexe pe care le aplică poneilor și cailor, iar galeria de mai jos vorbește de la sine.
Alt tip Un grup de călugări a găsit un câine fără stăpân. Povestea emoţionantă care a cucerit internetul Mai mulţi călugări de la o mânăstire franciscană din Bolivia fac înconjurul lumii cu povestea lor şi a câinelui fără adăpost pe care l-au adoptat.
EXPLOZIE la un şantier naval din Galaţi: două victime Două persoane au ajuns, luni dimineață, la Spitalul Județean de Urgență din Galați, în urma unei explozii urmată de un incendiu, la compartimentul motoare a unei nave aflate în reparații la Navrom Galați.
Povestea cutremurătoare a Doiniţei - ucisă într-o peşteră, după ce a născut. Cine era criminalul Ancheta care a dus la condamnarea la 15 ani de închisoare a unui bărbat din Petrila, acuzat că şi-a ucis amanta şi i-a abandonat trupul într-o peşteră, a scos la iveală detalii tulburătoare despre soarta victimei sale: o femeie bolnavă, care trăia din mila localnicilor şi îi făcuse un copil călăului ei. Ucigaşul, căsătorit, nu a recunoscut copilul lăsat în grija unui orfelinat şi a decis să se răzbune pe mamă.
Armata Română începe marea recrutare de voluntari. Câți bani primești de la MAPN ca să stai acasă Ministerul Apărării Naționale se pregătește să înceapa recrutarea de rezerviști voluntari, care vor completa necesarul de militari al Armatei Române pe timp de pace și, mai ales, în situații de criză sau de război.
Topul celor mai prospere țări din lume! Pe ce loc se situează România Clasamentul celor mai prospere țări din lume a fost întocmit recent. În acest an, în top sunt incluse 149 cele mai prospere țări din lume, iar Norvegia a fost detronată de pe prima poziție, după ce a condus timp de șapte ani consecutiv, informează Business Insider.
Câini care detectează cancerul. Program revoluționar de diagnosticare pe cale de a fi lansat Serviciul de Sănătate Publică (NHS) din Marea Britanie este pe cale să lanseze un program revoluționar de diagnosticare a fazelor incipiente ale cancerului, cu ajutorul câinilor. Anumiți câini sunt selecționați pentru a face parte din acest program și vor fi antrenați să sesizeze, pe baza mirosului, pacienții care suferă, sau sunt în pericolul să dezvolte diferite tipuri de cancer.
Creatorul Balenei Albastre, jocul care împinge tinerii la sinucidere face afirmaţii şocante Jocul care împinge tinerii la sinucidere continuă să câştige noi adepţi, chiar dacă iniţiatorul proiectului este arestat de patru luni.
Mafia certificatelor de handicap. Comuna din România unde orbii sunt şoferi şi joacă fotbal În acte sunt orbi, paralizaţi, retardaţi mintali şi încasează aproape 8000 de lei, dar în realitate sunt şoferi, sportivi sau chiar premianţi.
Discuţiile privind legea salarizării unitare continuă la nivel de specialiști Discuţiile privind legea salarizării unitare continuă, la Ministerul Muncii, la nivel de specialişti, pe grupuri de lucru. Potrivit proiectului, toţi bugetarii vor avea incluse în sporuri norme de hrană şi un voucher de vacanţă, iar salariile vor creşte pană în 2021.
Accident grav în Harghita între un microbuz și o căruță. 6 victime Șase persoane, cinci adulți și un copil, au fost transportate duminică seara la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc în urma unui accident în care au fost implicate o autoutilitară și o căruță.
Video Scandalurile îi urmăresc pe bogații României și dincolo de moarte Scandalurile îi urmăresc pe bogații României și dincolo de moarte! Moștenitorii reali sau imaginari ai miliardarilor se prezintă acum membri ai familiei cu drepturi depline la avere
Un BMW cu roţile în sus în centrul oraşului. Ce a păţit şoferul teribilist La un pas de tragedie. Lipsa de experiență la volan, carosabilul umed și viteza au făcut ca un tânăr să se răstoarne cu mașina pe care o conducea.
Migranți din Irak și Siria, prinși în timp ce încercau să intre ilegal în România Migranți din Irak și Siria au fost prinși în timp ce încercau să intre ilegal în România.
Veste foarte proastă pentru şoferi. Anunţ de ultima oră al Poliţiei Rutiere Veste foarte proastă pentru şoferi. Poliţia Rutieră a anunţat în urmă cu scurt timp că a reţinut peste 1.000 de permise de conducere în ultimele trei zile.
Sclave sexuale în secta "Cercul" din Mureș. Dezvăluiri șocante despre femeile lui Guru Sebi Sclave sexuale în secta ”Cercul”, un subiect care a făcut vâlvă. Procurorii DIICOT – Serviciul teritorial Târgu Mureș au terminat cercetările în unul dintre cele mai ciudate dosare înregistrate în ultimii ani la această structură.
INCENDIU devastator la marginea Capitalei Un incendiu violent a avut în această noapte la marginea Capitalei. Patru case au fost mistuite de flăcări, din fericire niciun locatar nu a fost rănit.
Incendiu puternic în Prahova la o asociație care are în grijă sute de orfani Pompierii prahoveni au intervenit, sâmbătă seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o clădire din cadrul Asociației Pro Vita de la Valea Plopului, construcția respectivă nefiind locuită.
Sărbătoare mare AZI pentru creștinii ortodocși După Duminica Ortodoxiei, în postul cel mare urmează pomenirea unui mare sfânt de laMuntele Athos care a separat cel mai clar apele între tradiția ortodoxă și creștinismul occidental.
E fără precedent! Un oraș din România a declarat STARE DE ALERTĂ Un oraș din România a declarat stare de alertă pentru 10 zile, situație fără precedent. Motivul este incredibil.
Record de viteza AZI pe vreme ploioasă. Când polițiștii au mers la șofer au rămas PAF Recordul de viteză a fost înregistrat pe autostrada A3 - un bărbat a fost prins cu 240 km/h, însă un alt conducător auto i-a lăsat pe polițiști cu gura căscată.
Profesor de logică, filmat făcând SEX cu o elevă de 12 ani în scara unui bloc Dramă pentru familia unei fete din Târgu Cărbunești (Gorj). Un cadru didactic cu experiență, de la Liceul de Muzică din oraș, a violat o minoră de doar 12 ani, după ce a ademenit-o pe Facebook.
GALERIE FOTO. Cei mai frumoși cățeluși în prima lor zi de muncă. Sunt adorabili Câini polițiști sau câini care ghidează nevăzătorii, toți au o misiune serioasă pe care au început-o de la vârste fragede. Va prezentam o galerie foto realizată de site-ul boredpanda.com.
Șofer oprit cu focuri de armă în Capitală Împuşcături azi-noapte în Capitală pe bulevardul Ion Mihalache. Poliţiştii au fost nevoiţi să tragă trei focuri de armă în plan vertical ca să poată trage pe dreapta un şofer în trafic. Iniţial, acesta nu a oprit la semnalele oamenilor legii, apoi l-ar fi lovit uşor cu maşina pe un agent, transmite Realitatea TV.