Ce se va întâmpla după ce Regina Elisabeta a II-a va înceta din viaţă. Codul secret La data de 2 iunie 1953 a avut loc încoronarea oficială a Elisabetei a II-a ca regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, la Westminster Abbey, arhiepiscopul de Cantebury Geoffrey Fisher fiind cel care a condus ceremonia.
Miss America fără costume de baie. Decizia şocantă a organizatorilor Miss America. Organizatorii concursului Miss America au anunţat că renunţă la tradiţionala probă a costumelor de baie şi că nu vor mai evalua concurentele pe baza aspectului fizic, potrivit tmz.com.
Schimbări pentru românii care vor să plece în Canada. Ce trebuie să facă Cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Canada fără viză vor putea solicita acordarea Autorizaţiei Electronice de Călătorie (eTA) numai în baza unui paşaport simplu electronic (cu date biometrice) începând cu 5 iunie, ora 12,30 (ora României), se arată într-un comunicat al MAE.
Cazul "Coman-Hamilton" | Adrian Coman: Judecătorii europeni ne-au recunoscut ca familie După ce judecătorii Curţii de Justiţie a Uninii Europene au hotârât, luni, că noţiunea "soţ", în sensul dispoziţiilor dreptului Uniunii privind libertatea de şedere a cetăţenilor Uniunii, cuprinde soţii de acelaşi sex, Adrian Coman, parte a cazului "Coman –Hamilton" se arată încântat de decizie.
Accident grav în Bucureşti! Şapte maşini implicate Şapte maşini au fost implicate, marţi după-amiază, într-un accident rutier ce s-a produs pe Bulevardul Mareşal Averescu din Capitală, între Bulevardul Mărăşti şi Arcul de Triumf, circulaţia fiind deviată temporar în zonă, au anunţat reprezentanţii Brigăzii Rutiere.
Ce a făcut Mariano Rajoy la câteva zile după ce a fost demis. Decizie surprinzătoare Mariano Rajoy, fostul premier spaniol, a anunţat marţi că se va retrage din funcţia de lider al Partidului Popular, după ce guvernul condus de acesta a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură.
Cum să prepari cel mai gustos chec în trei culori. Reţeta din caietul bunicii Suntem la începutul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, moment în care toate gospodinele se întrec în gătirea unor preperate care de care mai gustoase de... post.
INCREDIBIL. Locul din România unde se căsătoresc cupluri pentru totdeauna Se pare că în România există un loc de poveste, o biserica, unde se întâmplă adevărate minuni!
Prinţul George, ameninţat de un complot terorist Familia regală a Marii Britanii a cerut sporirea măsurilor de securitate pentru prinţul George, la şcoală şi în plimbările acestuia prin Londra, după ce un susţinător al ISIS a cerut reţelei teroriste să îl atace pe băieţel.
Photo Grav accident în Botoșani, în intersecția morții. Un tânăr a rămas încarcerat Un grav accident rutier a avut loc, marți, în localitatea Roșiori. Un tânăr a fost lovit în plin de o mașină, la intersecția dintre drumul Botoșani-Săveni și drumul județean Roșiori-Costești, cunoscută drept "intersecția morții".
Om al străzii, bătut cu sălbăticie de un tânăr, pentru a-i da iubitei "un avertisment" Scene extrem de violente au fost înregistrate de un tânăr care a vrut să-și sperie fosta iubită, de 17 ani. Pentru că nu a mai vrut să continue relația de iubire, băiatul a găsit un om al străzii și l-a bătut cu sălbăticie, apoi i-a trimis fostei iubite filmarea, ca pe un avertisment. Pentru a fi și mai convingător, tânărul s-a fotografiat într-un cimitir și i-a transmis minorei ca acolo îi va sapa mormântul.
Doliu în lumea medicală. Decesul directorului spitalului de urgenţă a şocat! Medicul Ion Drăghici, fost director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, a încetat din viață, luni dimineață. El era internat în Spitalul Județean de Urgență, în urma unor afecțiuni de care suferea de mai multă vreme. Doctorul Drăghici a fost unul dintre cei mai apreciați specialiști în chirurgie plastică și reconstructivă din județul Buzău.
Un tânăr motociclist s-a răsturnat, după ce a fost urmărit cu focuri de armă Un tânăr motociclist s-a răsturnat, luni seară, după ce a fost urmărit de oamenii legii cu focuri de armă, pe DN29, orașul Salcea, Suceava.
Curtea Europeană de Justiție: România trebuie să recunoască căsătoria unui cuplu de homosexuali Curtea de Justiției a Uniunii Europene a decis marți că România trebuie să recunoască legal căsătoria unui cuplu format dintr-un cetățean american și unul român. CEJ subliniază totuși că obligația unui stat membru de a recunoaște o căsătorie homosexuală încheiată într-un alt stat membru nu aduce atingere instituției căsătoriei în acest prim stat membru și nu impune acestui stat membru să prevadă, în dreptul său național, instituția căsătoriei homosexuale.
A uitat unde şi-a parcat maşina şi a reclamat-o furată. Ce a păţit bărbatul a şocat Un bărbat de 39 de ani, din Braşov, a uitat unde şi-a parcat maşina şi a reclamat-o ca fiind furată.
Accident feroviar în Constanța. Un bărbat a decedat, după ce a fost lovit de tren Un bărbat a decedat, marţi dimineaţa, după ce a fost lovit de tren. Accidentul feroviar a avut loc în comuna Castelu, județul Constanța.
Motociclist român, mort în Germania. Trupul a zăcut în câmp ore întregi până a fost găsit Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Cugir, a murit, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un accident de motocicletă, în Germania.
Photo Taximetriștii, protest de amploare în Capitală Aproximativ 300 de taximetrişti au ieşit, azi, din nou în stradă. De data aceasta, protestează în fața Ministerului Transporturilor, instituție care trebuie să-și dea avizul pentru Ordonanța de Urgență privind modificarea Legii taximetriei. Circulaţia este îngreunată în zona Gării de Nord, maşinile acestora ocupând ambele sensuri de mers. A fost necesară intervenţia jandarmilor pentru a fluidiza traficul în zonă.
Un tânăr s-a sinucis după ce a pierdut la ruletă Un tânăr din Argeş s-a sinucis, intrând cu maşina într-un parapet, după ce a pierdut o sumă mare de bani la ruletă.
Prăjitura perfectă cu brânză. Reţeta ţinută secretă Prajitura. Cum să prepari o delicioasă prajitura cu brânză şi afine, fină, uşoară, fără multe calorii, perfectă pentru zilele călduroase de vară.
Casa Albă a anunţat când va avea loc întâlnirea lui Donald Trump cu liderul nord-coreean Kim Jong Un Casa Albă a anunţat când va avea loc întâlnirea preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.
Care este porecla sexuală a zodiei tale? Tu ştii cine esti? Atunci când vine vorba de potrivirea sexuală este inevitabil să nu ne gândim şi la compatibilităţile fizice şi mentale dintre zodii.
Taxele vamale impuse de Donald Trump pot afecta economia SUA Taxele vamale impuse de preşedintele Donald Trump pot genera efecte negative pentru economia Statelor Unite, admite Larry Kudlow, directorul Consiliului Economic Naţional de la Casa Albă.
Vocea României. Cine îi va lua locul lui Adi Despot? După ce Irina Rimes a fost anunțată ca fiind noul antrenor de la Vocea României, în locul Loredanei, toată lumea se întreabă cine îi va lua locul lui Adrian Despot, despre care s-a tot spus că va pleca şi el.
Cină delicioasă din trei ingrediente! Reţeta extrem de rapidă a deliciului Pentru zilele în care timpul devine o problemă iar ideile pentru cina sunt limitate, puteţi încerca o reteţă extrem de simplă, rapidă şi delicioasă.
"ISU a văzut buretele de pe perete, dar a spus că e în ordine" - unul dintre patronii Colectiv Alin Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a declarat luni, la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă dosarul privind tragedia din 30 octombrie 2015, că cei de la ISU au văzut, la momentul verificărilor, buretele de pe perete, tavanul fals şi uşa de acces, dar au spus că e în ordine.
Otrava pe care o mânânci în fiecare zi! Trebuie să renunţăm la ea cât mai repede Otrava pe care o consumăm zilnic, în cantităţi extrem de mari, fără să ştim, ne afectează şi ne otrăveşte organismul. Zahărul, căci despre el este vorba, consumat în cantităţi mari, ne poate afecta grav sănătatea.
Suma colosală cheltuită de poliţia britanică în cazul Skripal Răspunsul la atacul cu agent neurotoxic care l-a vizat în martie pe fostul spion rus Serghei Skripal a costat poliţia locală 7,5 milioane de lire (circa 8,5 milioane de euro), a estimat luni Angus Macpherson, comandant al poliţiei din Wiltshire, transmite Press Association.
Microsoft, la o nouă tranzacţie de miliarde de dolari. Ce va achiziţiona gigantul Microsoft Corp. a anunţat luni că va cumpăra site-ul dedicat dezvoltării de software-uri GitHub, într-o tranzacţie care s-ar ridica la 7,5 miliarde de dolari, afacerea urmând să fie încheiată la finalul anului calendaristic.