Autoritățile, depășite de epidemia de pestă porcină Până în prezent, au fost descoperite 980 de focare de pestă, în 240 de localități din România. Până acum, au fost eliminaţi 343.662 de porci afectaţi de boală, valoarea despăgubirilor depăşind 64 milioane lei.
Primul oraș din România cu transport în comun pe apă Joi, la primele ore ale zilei, s-a dat startul la transportul în comun cu vaporașele la Timișoara. Odată cu aceasta inaugurare orașul de pe Bega are cinci subsisteme de transport pe care le pot folosi timișorenii: tramvai, autobuz, troleibuz, bicicleta și vaporaș. Timișoara a devenit astfel singurul oraș din România cu transport public de persoane pe cale navigabilă, scrie Realitateadetimis.net.
Anunț fericit pentru șoferii care tranzitează Valea Oltului După zeci de ani de trafic de coșmar și accidente în lanț, autoritățile vor lărgi la trei benzi celebrul DN7 - Valea Oltului. În buna tradiție românească, lucrările se vor face pe o porțiune de odar 10 kilometri. De asemenea, va fi consturit și un pasaj subteran pentru pietoni la Tălmaciu, până în anul 2020.
Rămași fără loc de muncă în pragul iernii. Singura fabrică de confecții din Mangalia a fost închisă Un agent economic din Germania care deținea fabrica de confecții Lumotex din Mangalia și-a mutat activitatea într-o altă țară. În urma deciziei aproximativ 100 de angajați au rămas fără loc de muncă în pragul iernii, scrie Realitateadeconstanta.net.
Ministrul Mediului vrea o taxă auto "mai specială" Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că este în pregătire o nouă taxă auto, care să nu mai poată fi atacată în instanţe de către români.
Klaus Iohannis critică Guvernul: "Am început cu provizorat şi la Educaţie, şi la Cercetare" Klaus Iohannis a lansat din nou critici la adresa Guvernului! De data acesta pentru sistemu de educaţie, despre care spus că se află într-un moment de cumpănă. Totodată, şeful statului a mai subliniat că atât la ministerul Educaţiei, cât şi la Cercetare, anul universitar a început cu miniştri interminari.
Avertisment dramatic înainte de vot: ”Fraudă cu acte în regulă la referendum” Expert Forum își arată îngrijorarea cu privire la anumite reglementări și practici legate de Legea 3/2000, precum și ale OUG 86/2018 referitoare la frauda la referendum și întocmirea proceselor verbale privind consemnarea rezultatelor.
Campania în ziua referendumului. Critici dure pentru decizia CNA ”Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a modificat, cu trei zile înainte de procesul de consultare, regulile de desfășurare a campaniei pentru referendum. Articolul 8 al Deciziei CNA nr. 441 din 20.09.2018 a fost schimbat, fiind eliminată interdicția de a transmite “îndemnuri de a vota sau de a nu vota”. Această decizie este inacceptabilă din două motive: modifică regulile referendumului în timpul referendumului, iar modificarea este grav părtinitoare, favorizând încurajarea participării cetățenilor la referendum”, precizează ActiveWatch.
Cristian Mungiu: Nu merg la referendum, nu susţin acest gen de propagandă Referendumul din acest week-end este un consum inutil de energie pe o temă irelevantă. Declaraţia a fost făcută la RFI de regizorul premiat la Cannes Cristian Mungiu, care anunţă că personal nu va merge la vot, pentru că nu vrea să susţină acest gen de propagandă, spune Cristian Mungiu pentru RFI Romania.
Poliţiştii lui Carmen Dan, reacţie târzie şi eronată în cazul reţinerii Elenei Udrea de Interpol Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a confirmat reţinerea Elenei Udrea în Costa Rica la mai bine de 12 ore după ce Interpol şi-a finalizat misiunea şi mult timp după ce Autoritatea de Investigaţii Judiciare din Costa Rica a dat publicităţii imaginile reţinerii.
Preot amendat pentru că a lipit afișe pro-referendum Preotul Vasile Păvăleanu, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piatra-Neamţ a fost amendat de polițiști pentru că a lipit afișe pro-referendum în scările blocurilor, potrivit Realitatea de Neamt.
Ai consumat alcool şi te simţi ciudat? Ai mare grijă - este extrem de grav! Poţi ajunge la urgenţă Unele persoane descoperă că faţa lor se înroşeşte imediat ce consumă chiar şi o cantitate mică de alcool. Deşi nu şi-au făcut niciodată probleme în legătură cu acest fapt, fenomenul nu ar trebui ignorat, pentru că nu este deloc un semn bun.
Cutremur, miercuri seară, în România Un seism cu magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter s-a produs miercuri seară în România, în judeţul Vrancea.
ANAF trece la comunicarea exclusiv online cu contribuabilii. De când se va întâmpla acest lucru Din ianuarie 2019, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va comunica cu contribuabilii doar prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), renunţând la notificările pe hârtie, care sunt costisitoare, a declarat, miercuri seara, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.
5 octombrie, zi liberă pentru elevi. De ce nu se ţin cursuri înainte de referendum Pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei, elevii din Capitală nu vor învăţa.
Cum să prepari roşii umplute absolut delicioase. Reţeta pas cu pas Roşii umplute. Cum să prepari o cină extrem de delicioasă, care va încânta întreaga familie.
Tragedie în Capitală: o femeie a murit, circulaţia a fost restricţionată pe un bulevard important Un şofer în vârstă de 63 de ani a accidentat mortal, miercuri seară, o femeie, pe strada Dristorului din Capitală, circulaţia în zonă fiind restricţionată la momentul transmiterii ştirii, informează Brigada Rutieră. Primele verificări arată că femeia ar fi traversat neregulamentar.
Riscurile la care te expui dacă nu faci sex. ATENŢIE, ai putea avea probleme GRAVE Se pare că sexul implică mult mai mult decât actul în sine. Ştiai că abstinenţa sexuală poate fi dăunătoare?!
Vorbitul la telefon în timpul traversării străzii va costa scump. Unde se va întâmpla acest lucru Pietonii lituanieni vor trebui să plătească o amendă consistentă dacă vor fi prinşi că utilizează telefonul mobil atunci când traversează strada.
Video Acuzații grave: o mămică spune că fiica i-a fost agresată la CREŞĂ chiar de educatoare Educatoarea unei creșe din Constanța este acuzată că a agresat o fetiță, mama copilului făcând plângere la poliție și la Direcția pentru Protecția Copilului.
Ce putem face cu un... morcov Morcovii au doar 30 de calorii şi doar un gram de grăsime pentru fiecare porţie.
AMENDA colosală primită de firma carea a vândut pâine cu... pliante pro-referendum Firma din localitatea Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, care a pus pliante pro-referendum în pungile cu pâine, a fost amendată cu 10.000 de lei de Protecţia Consumatorilor şi s-a dispus retragerea produselor din reţeaua de distribuţie.
Horoscop. Venus este retrograd. Perioadă intensă, cineva îşi descoperă marea iubire Horoscop. Venus își va începe mișcarea de retrogradare în Scorpion pe data de 5 octombrie, aceasta va dura până pe 16 noiembrie. Deoarece Venus este planeta dragostei, este posibil ca în timpul acestui eveniment să realizăm și cât de norocoși suntem pe plan sentimental, dar și cum să facem față provocărilor amoroase în lunile care urmează.
Manualul de Geografie, corectat de greşeli, REDISTRIBUIT elevilor. Când vor ajunge cărţile în şcoli Elevii din clasa a VI-a vor primi manualele de Geografie săptămâna viitoare, anunţă fostul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, precizând că ministerul lucrează la îmbunătăţirea “semnificativă” a metodologiei de evaluare a manuscriselor.
Moarte suspectă în judeţul Suceava Polițiștii de la Siret, judeţul Suceava, fac cercetări după ce o fetiță de numai trei luni a murit în condiții suspecte, scrie realitateadesuceava.net.
Constănțenii au, din nou, apă caldă Constănțenii racordați la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă la robinete, începând de miercuri, după ce furnizarea acesteia a fost sistată în cursul săptămânii trecute, scrie realitateadeconstanta.net.
Referendumul, în pericol? Continuă valul de retrageri ale șefilor de secții de votare Continuă valul de retrageri ale preşedinţilor secţiilor de votare înainte de referendumul pentru redefinirea familiei din 6-7 octombrie. Sute de președinți de secție din mai multe județe și-au anunțat retragerea din miercuri.
Alertă la un liceu din Sibiu! Şase elevi, transportaţi la spital Mai mulți elevi de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară “Terezianum” Sibiu au avut nevoie, miercuri, în jurul prânzului, de intervenţie medicală, conform realitateadesibiu.net.
A fost dată spre adopţie când era foarte mică. A avut un şoc când a afla cine era, de fapt, mama ei! Povestea emoţionantă a unei asistente medicale din Marea Britanie a făcut recent înconjurul lumii. Timp de mai mulţi ani, femeia şi-a îngrijit mama care a dat-o spre adopţie în copilărie, dar nu i-a dezvăluit niciodată că ştie cine este.
Referendum 2018 familia tradiţională: Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei? Referendum 2018 familia traditionala: Realitatea.net îţi oferă toate informaţii privind referendumul pentru redefinirea familie.