Social· 2 min citire

Containerele navei scufundate în Marea Neagră plutesc spre Bulgaria: pericol pentru navigație

Nave care s-a scufundat în Marea Neagră/Ziarul de Tulcea

Nave care s-a scufundat în Marea Neagră/Ziarul de Tulcea

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 31 aug. 2026, 09:23

Aproape 200 de containere aflate la bordul navei cargo PROGRESS IV, scufundată pe 27 august în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, reprezintă un posibil pericol pentru navigație. Autoritățile române au avertizat navigatorii că recipientele pierdute de navă sunt purtate de curenți spre sud, în direcția apelor bulgare.

PROGRESS IV, cu numărul IMO 8358130, a suferit avarii grave în după-amiaza zilei de 27 august, la sud-est de Sfântu Gheorghe. Nava s-a scufundat în aceeași seară, în jurul orei 22:04.

Până în prezent, cauza incidentului nu a fost stabilită până. Autoritățile române verifică inclusiv ipoteza unei lovituri cu dronă, în timp ce varianta unei mine marine a fost, de asemenea, vehiculată. Nu există însă o concluzie oficială privind modul în care nava a fost avariată.

România a emis avertismente pentru navigatori

Direcția Hidrografică Maritimă a emis, pe 28 august, un aviz radio pentru navigatori cu privire la containerele pierdute de nava scufundată. Potrivit avertismentului, acestea urmau să se deplaseze spre sud în următoarele 48 de ore, motiv pentru care navele din zonă au fost îndemnate să navigheze cu atenție sporită.

Un al doilea aviz a informat navigatorii despre scufundarea navei și a indicat coordonatele locului în care aceasta a ajuns pe fundul Mării Negre.

Din informațiile existente până în prezent, PROGRESS IV transporta 199 de containere încărcate cu zahăr, precum și aproximativ 5.643 de tone de argilă. Nava se îndrepta spre portul turcesc Tekirdağ.

Ce s-a întâmplat cu echipajul navei

În momentul incidentului, MRCC Constanța a fost alertat cu privire la situația navei și a coordonat operațiunea de salvare. Mai multe ambarcațiuni au fost mobilizate în zonă, iar toți cei 12 membri ai echipajului au fost recuperați în viață.

Între timp, în Bulgaria au apărut critici privind nivelul informațiilor comunicate public despre evoluția situației. Ulterior, au fost raportate avertismente transmise și prin sistemul bulgar NAVIM, pe baza informațiilor furnizate de România.

Îngrijorare în Bulgaria după avertismentul României

Ecologistul bulgar Atanas Rusev a criticat lipsa unor informații publice suficiente privind monitorizarea containerelor și eventualele măsuri pregătite de autoritățile bulgare.

„Și din nou ajungem la întrebarea cunoscută: trebuie ceva să ajungă mai întâi pe malurile noastre ca să începem să-l căutăm?”, a afirmat Rusev, citat de publicația Actualno.

Ecologistul a realizat și o simulare proprie a deplasării containerelor, luând în calcul curenții, vântul și valurile. Acestea indică faptul că o parte dintre containerele care au rămas la suprafață s-au deplasat inițial spre sud și sud-vest, înainte ca unele traiectorii să se curbeze spre vest. Rusev precizează însă că nu se poate spunecu certitudine că toate cele 199 de containere plutesc în continuare, unele putându-se fi scufundat deja.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social