Ioan Ghișe: Lipsa rețelei de partid, marele handicap al independentului Senatorul Ioan Ghișe, candidat independent la prezidențiale, și-a exprimat joi îngrijorarea cu privire la numărul de semnături pe care le-a strâns până acum, menționând că acest lucru este motivat "de lipsa rețelei de partid, acesta fiind marele handicap al independentului".
Șova: Am convingerea că Bunea Stancu nu are nimic de ascuns Președintele Consiliului Județean Brăila, Bunea Stancu, nu are nimic de ascuns și orice acțiune a autorităților statului este justificată, a declarat joi purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, în legătură cu perchezițiile derulate la CJ Brăila.
Doar mamele care au primit indemnizaţii calculate greşit vor fi AMNISTIATE - proiect Doar mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit vor fi amnistiate, nu şi cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realităţii, reiese din proiectul pentru modificarea şi completarea OUG 111/2010.
Şova: Denunţarea pactului de coabitare va afecta relaţiile directe dintre premier şi preşedinte Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a declarat, joi, că denunţarea pactului de coabitare dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu nu va afecta, din punct de vedere constituţional, raporturile dintre Guvern şi Preşedinţie, ci doar relaţiile directe dintre premier şi şeful statului.
LIDERUL JOBBIK participă la o dezbatere la Tabăra EMI din Harghita Preşedintele partidului ungar Jobbik, Vona Gabor, participă, joi, la Borzont, în judeţul Harghita, unde are loc Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI), la o dezbatere pe tema "Viitorul maghiarilor în pragul unei noi ordini mondiale".
ACL strânge semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare pentru reexaminarea legii CAS ACL a decis să declanşeze procedura de strângerea de semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor şi a Senatului în 19 şi 20 august, pentru reexaminarea legii CAS, a declarat, joi, vicepreşedintele PNL Ludovic Orban.
Ultimul tango la München: Carlos Şacalul şi atentatul de la Radio Europa Liberă În calitate de director al Serviciului de Securitate al posturilor „Europa Liberă/Libertatea”, am participat la investigaţiile legate de una din cele mai brizante – din punct de vedere politic – operaţiuni ale grupării teroriste pan-europeane dirijate de Carlos „Şacalul”: atentatul cu bombă de la sediul din München al „Europei Libere”, din 21 februarie 1981.
PONTA SE PUNE BINE CU PREOŢII: Ordonanţă de Urgenţă PE ŞEST PENTRU BISERICĂ Premierul Victor Ponta se pune bine cu cele sfinte. La două zile după lansarea sa în cursa prezidenţială, când a făcut paradă cu credinţa sa, Guvernul condus de Ponta a adoptat o ordonanţă de urgenţă, "pe şest", în favoarea Bisericii Ortodoxe.
Exclusiv Predoiu: Băsescu mizează pe distrugerea mediatică a lui Ponta Bătălia surdă dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta ascunde un fenomen extrem de complex, spune, la Realitatea TV, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu. Deşi Traian Băsescu realizează că îi ridică mingea la fileu lui Ponta, acesta mizează pe distrugerea premierului în plan mediatic şi politic. Aprecierile au fost făcute la Realitatea TV, în emisiunea "Jocuri de putere".
Exclusiv Predoiu, despre candidatura lui Macovei: Regret că s-a angajat în această aventură Candidatura Monicăi Macovei la alegerile prezidenţiale nu ajută dreapta politică, spune, la Realitatea TV, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.
Exclusiv PREDOIU: Ponta e un pericol, blochează România! Premierului Victor Ponta i se pot face, în acest moment, trei mari reproşuri, spune, la Realitatea TV, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.
Un fost expert al DNA, scut pentru Dan Voiculescu Un fost expert al DNA, dat afară pentru grave abateri disciplinare a sărit în apărarea lui Dan Voiculescu în studiourile Antena 3.
PONTA RUPE Pactul de coabitare. BĂSESCU REACŢIONEAZĂ Preşedintele Traian Băsescu îl sfătuieşte pe Victor Ponta să se mai gândească în legătură cu denunţarea Pactului de coabitare. "Nu Băsescu a folosit termenul 'păcălit'", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Exclusiv UDREA, despre denunţul lui Ponta: Singura sa miză este cea electorală Miza denunţului lui Victor Ponta este pur electorală, apreciază, la Realitatea TV, preşedintele PMP, Elena Udrea. În opinia sa, premierul foloseşte o strategie bine calculată, intrând în conflict doar cu preşedintele, şi nu cu contracandidaţii săi.
Alin Simota, în AREST LA DOMICILIU Fostul vicepreşedinte al PNL Hunedoara Alin Simota, reţinut în dosarul de evaziune fiscală în care au avut loc mai multe percheziţii în judeţul Hunedoara, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile, după ce Tribunalul Alba a respins, miercuri, propunerea de arestare preventivă a acestuia.
Exclusiv RĂZBOI între Palate. Antonescu: Ponta să demisioneze dacă a denunțat pactul cu Băsescu Pactul de coabitare bagă zâzanie între Palate. Din nou! Pe de o parte, prin declaraţiile sale de marţi, şeful statului a urmărit să se prezinte ca "Şmecherul Alfa din politica românească". Pe de altă parte, replica de miercuri a premierului ascunde un joc de campanie electorală, cu o singură temă: lupta împotriva lui Băsescu. Aprecierile au fost făcute de fostul preşedinte PNL Crin Antonescu, într-o intervenţie la Realitatea TV.
Udrea: Ponta nu are capacitatea să câștige electorat mai mult decât cel al PSD Președintele Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, a declarat miercuri, în Valea Jiului, că Victor Ponta, candidatul PSD în alegerile prezidențiale, nu poate atrage electorat mai mult decât cel pe care i l-ar putea oferi partidul, adică 38-40% din totalul alegătorilor.
PONTA: Pactul de coabitare NU MAI EXISTĂ. Băsescu e NEBUN DE TOT! Victor Ponta denunţă pactul de coabitare cu Traian Băsescu. Premierul a declarat, în această seară, într-o intervenţie la un post TV, că i-a trimis o scrisoare în acest sens şefului statului. Pactul dintre premier şi preşedinte s-a semnat pe 12 decembrie 2012.
Igaş: Predoiu ar fi potrivit pentru Preşedinţie, iar Iohannis să fie premier Senatorul de Arad Traian Igaş (PDL) consideră că opţiunea cea mai potrivită a ACL pentru Preşedinţie este Cătălin Predoiu, iar Klaus Iohannis ar fi potrivit ca premier, în timp ce liderul PDL Arad, Gheorghe Falcă, spunea recent că este sigur că Iohannis va fi candidatul Alianţei.
Macovei: Sunt singura care îl poate bate pe Ponta. Nu demisionez din PDL! Europarlamentarul PDL Monica Macovei, care va candida la alegerile prezidenţiale, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este încrezătoare în şansele sale de a câştiga şi că este singura care îl poate învinge pe Victor Ponta în cursa electorală.
Blaga: Macovei se exclude singură din partid, prin candidatura la prezidenţiale Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că Monica Macovei "se exclude singură din partid" prin candidatura ei la prezidenţiale, precizând că nu dă pe "nimeni afară" din partid, dar că alţii "se dau afară".
Boc: Candidatura lui Macovei a venit prea târziu. Acum mai mult încurcă decât ajută dreapta Fostul premier Emil Boc afirmă că anunţul Monicăi Macovei privind candidatura la alegerile prezidenţiale "a venit prea târziu" şi că aceasta putea fi "un candidat bun", dar acum "mai mult încurcă decât ajută dreapta".
Macovei: Abia aştept să am o dezbatere constructivă cu Diaconescu Europarlamentarul PDL Monica Macovei a afirmat, miercuri, că abia aşteaptă să aibă o "dezbatere constructivă" cu Cristian Diaconescu, candidatul la prezidenţiale susţinut de Traian Băsescu, ea făcând aceste declaraţii ca răspuns la remarcile critice făcute la adresa sa de preşedintele Băsescu.
Iohannis: De luni începem strângerea de semnături pentru candidatura la prezidenţiale Partidele din ACL vor începe de lunea viitoare strângerea de semnături pentru candidatul la prezidenţiale al alianţei, a declarat, miercuri, preşedintele PNL Klaus Iohannis, precizând că din acel moment se va intra "sută la sută în precampania electorală".
EBA, REPLICĂ ACIDĂ pentru Ponta: Să o propună pe Daciana la Buget Elena Basescu ii sugereaza premierului Victor Ponta sa o propuna pe Daciana Sarbu la Ministerul Bugetului, pentru ca, spune ea, sotia premierului "se ocupa de finantele familiei mai bine decat o face insusi premierul".
Alin Simota, fostul vicepreşedinte al PNL Hunedoara, REŢINUT Fostul vicepreşedinte al PNL Hunedoara Alin Simota a fost reţinut, marţi seară, în urma audierilor de la sediul DIICOT Alba Iulia, în dosarul de evaziune fiscală în care au avut loc mai multe percheziţii, inclusiv la sediul firmei sale din Petroşani.
Voiculescu: Rechizitoriul DNA este făcut cu talent de scriitor, nu de procuror Dan Voiculescu a declarat, marți, în ultimul cuvânt susținut în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București, că rechizitoriul întocmit de DNA este "o narațiune" făcută "cu talent de scriitor" și a respins acuzația de spălare de bani.
Procesul lui DAN VOICULESCU s-a terminat. "Rechizitoriul e O CRIMĂ" Fondatorul trustului Intact l-a acuzat dur pe procurorul de ședință că a mințit cu nerușinare. Urmează concluziile scrise și apoi verdictul.
Băsescu: România e văzută ca o POTENŢIALĂ ŢINTĂ pentru Rusia România este văzută ca o potenţială ţintă pentru Rusia, a declarat, marţi, preşedintele Traian Băsescu, comentând afirmaţiile premierului britanic, David Cameron, care a susţinut că Moscova poate destabiliza România, şeful statului precizând că aşteaptă la summitul NATO consolidarea flancului estic.
Predoiu, despre decizia lui Macovei de a candida la Preşedinţie: A ales un drum în afara partidului Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Monica Macovei "a ales un drum în afara partidului" prin decizia sa de a candida la prezidenţiale, opinând că aceasta este "o decizie care o împiedică să mai privească în ochi PDL-iştii care au dus-o în PE".