Mega-dosarul de corupţie "PSD Arad": Posturile publice se ”cumpărau” cu sume între 5.000 și 10.000 de euro

Thursday, 12 December 2019, 13:53 Sursă: Realitatea.NET

Autor: Realitatea.NET

Incredibilul situaţiei a fost surprins într-o discuţie telefonică care acum constituie probă la dosarul anchetatorilor DNA Timişoara ;i ]n care protagonistul explică fără perdea cum pentru un post se ofereau şi până la zece mii de euro.

"Munteanu Bogdan i-a spus atunci lui Ispravnic Cristian să se intereseze câte dintre posturile vacante din cadrul agenţiilor din subordine sunt solicitate de deputatul Căprar Dorel, afirmând că, pentru posturile de la Agenţia de Control şi încasare Vărşand, solicitanţii au oferit deja sume care depăşesc valoarea de 5.000 de euro, cât a fost cuantumul mitei încasate la ultimul concurs: „...dacă vă întâlniţi cu Zen... weekendu' ăsta ... era bine să vedem câţi are, că ăştia deja peste cinci mii de euro licitează, pentru cele de la Vărşand. Nu mai e ca data trecută ...”

La aflarea acestor informaţii, Ispravnic Cristian a răspuns afirmativ: „Da”, arătându-se astfel de acord cu această modalitate de ocupare a posturilor vacante, iar Munteanu Bogdan a continuat să precizeze faptul că sumele oferite de solicitanţii acelor posturi pot ajunge şi la 10.000 de euro: „Deja or ... şapte, opt, zece mii, tot din astea sume” Din nou Ispravnic Cristian a răspuns afirmativ: „Da”, arătând astfel că a înţeles şi că este de acord cu ocuparea acelor posturi în schimbul unor sume de bani", arată anchetatorii DNA Timişoara în dosarul de la instanţa supremă.

Într-un alt episod dar legat tot de demararea concursurilor pentru posturi oferite ""clientelei", cei doi discută şi despre "rezervările" care ar putea exista şi din partea altor protagonişti ai acestei afaceri judiciare

"În consecinţă, Munteanu Bogdan l-a întrebat pe Ispravnic Cristian când să organizeze procedura de ocupare a acestor posturi: „Şi nu ştiu, hai, cum facem, când scoatem ...”, acesta răspunzând că şi pe el îl apelează diverse persoane care intervin pentru a obţine ocuparea acestor posturi vacante: „Şi la mine îs telefoane în ...”.

Munteanu Bogdan a continuat atunci să precizeze că, astfel cum au stabilit în ziua precedentă, este necesar ca Ispravnic Cristian să discute în prealabil cu deputatul Dorel Căprar, pentru a şti câte dintre posturile vacante sunt rezervate de acesta: ,Ideea e să vedeţi na, ce zice Zen ...la asta mă gândeam, poate vă vedeţi cu el weekendul ăsta.”

Ispravnic Cristian a precizat şi el că aşa este normal, să se discute în prealabil cu cel care asigură susţinerea politică, pentru ca acesta să decidă câte dintre posturile vacante vor fi ocupate de oameni din anturajul său, urmând a se stabili ulterior câte dintre posturile rămase să fie ocupate în schimbul sumelor de bani: formal ... Da' nu-i grabă! Oricum mă întâlnesc cu el sâmbăta viitoare când merem la congres ... Tot nu se întâmplă până atunci.”, se arată în filele dosarului.

Până şi protagoniștii afacerii judiciare de la Arad erau uimiţi de perseverența "cumpărătorilor" de posturi, care fceau oferte care mai de care de nerefuzat.

Unii se angajau să cotizeze inclusiv ulterior pentru campanii electorale numai să fie ei cei aleşi pentru posturile publice ce urmau a fi scoase la concurs.

"În continuare, Munteanu Bogdan a afirmat că a rămas surprins de faptul că cei care solicită ocuparea acelor posturi sunt dispuşi să ofere sume de bani atât de mari şi că există o concurenţă între aceştia cu privire la acele oferte, afirmând că probabil ei îşi imaginează că veniturile ilicite obţinute sunt la nivelul celor din trecut:

„Pe mine m-a frapat licitaţia, zic, dom 'le, ei probabil îşi imaginează că îi ca pe vremuri” Ispravnic Cristian confirmat că a înţeles situaţia, răspunzând afirmativ:

„Da”, după care Munteanu Bogdan a menţionat că o parte dintre solicitanţi sunt dispuşi să contribuie cu sume de bani şi ulterior angajării, inclusiv în campaniile electorale, nu doar pentru ocuparea postului: ,Ăştia pe care eu ...(neinteligibil)... care vor de fapt să vină...la Vărşand, ăştia ţi-s oricând o echipă, adică ne putem baza pe ei şi în campanie, nu doar acuma şi gata.” Ispravnic Cristian a răspuns din nou afirmativ acestei idei: „Da”, arătându-se a fi de acord cu această modalitate de angajare", se arată în dosar.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri