Peștera are o lungime de peste 1500 de metri și este compusă din galerii așezate pe două niveluri. Zona interioară cu o lungime de peste 500 de metri este destinată cercetătorilor.
Peștera Urșilor a fost descoperită în anul 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Interiorul se distinge prin diversitatea de stalagmite și stalactite existente, ca și prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de cavernă, care a dispărut acum 15000 de ani.
Ursul de peșteră a fost cel mai apropiat animal față de oamenii cavernelor. Strămoșii noștri și urșii cavernelor au coabitat timp de mii de ani, înfruntând vitregiile glaciațiunilor și lipsa hranei.
În timpul perioadei Pleistocene, ursul de peșteră a dominat pădurile și munții din Carpați. Ursul de peșteră a intrat în atenția oamenilor de știință în anul 1774, de către Johann Frederich Esper.
În Evul Mediu, oamenii au crezut că au descoperit oase de dragoni, unicorni, diavoli, sau oasele lui Cerber, câinele care păzea infernul. Cantitatea de fosile de urși de peșteră a fost atât de mare încât chiar și savanții evitau studierea acestora.
