Coronavirus - România: 32535 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Fostul primar din Plopeni reţinut pentru complicitate la furt şi tăinuire

Wednesday, 31 August 2016, 19:27 Sursă: REALITATEA.NET

Fostul primar al oraşului prahovean Plopeni, Octavian Zaharia, în vârstă de 65 de ani, a fost reţinut, miercuri după amiază, alături de alte două persoane, într-un dosar în care poliţiştii cercetează mai multe furturi din locuinţe care au avut loc în această vară în localităţile Plopeni şi Păuleşti, potrivit unor surse judiciare.

Octavian Zaharia este acuzat de complicitate la furt şi tăinuire, fiind suspectat că le dădea hoţilor informaţii, că îi ducea pe aceştia cu autoturismul la locuinţele care erau jefuite, îi aştepta să iasă cu bunurile furate şi a vândut o parte din acestea.

Potrivit unui comunicat publicat de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, poliţiştii de investigaţii criminale din Poliţia Municipiului Ploieşti, au făcut miercuri şase percheziţii la domiciliile unor persoane banuite de furt calificat. Patru dintre descinderi au avut loc în oraşul Plopeni şi câte una în oraşul Băicoi şi comuna Păuleşti.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna iunie 2016, suspecţii din acest dosar ar fi săvârşit patru furturi din locuinţe, pe raza localităţilor Păuleşti şi Plopeni, de unde ar fi sustras unelte electrice, centrale termice şi produse electronice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei.

În locuinţele percheziţionate poliţiştii au descoperit bunuri provenite din cele patru imobile jefuite, precum şi obiecte despre care anchetatorii cred că provin din săvârşirea altor furturi.

Astfel, în urma descinderilor au fost găsite nouă televizoare, două centrale termice, numeroase unelte electrice precum flexuri, bormaşini, autofiletante, dar şi obiecte sanitare, respectiv chiuvete, baterii de chiuvete, bideuri şi altele.

În cursul zilei de joi cei trei suspecţi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti cu propunere de arestare preventivă.

Alte articole din: LOCAL
Alte articole din: LOCAL