Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a fost condamnat definitiv, joi, de magistrații Curții de Apel București, la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat, printre altele, de fals în înscrisuri și spălare de bani. Potrivit Realitatea PLUS, însă, Daniel Dragomir este de negăsit. Oamenii legii s-au deplasat la mai multe adrese pentru a pune în aplicare decizia instanței, dar fostul ofițer SRI este dispărut, la fel și soția acestuia. Dacă nu se va preda, el va fi dat în urmărire.
În același dosar, soția fostului ofiter, plutonier major (r) în SRI, Marinela Zoica Dragomir, a fost condamnată la 2 ani și 8 luni cu suspendare.
“Condamnă pe inculpatul Daniel Dragomir la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. (...) Condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. (...) Condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. (...) Contopește pedepsele anterior menționate, urmând ca inculpatul Daniel Dragomir să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 10 luni închisoare (o treime din pedepsele care nu se execută), în final inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 10 luni închisoare în regim de detenție”, se arată în minuta deciziei.
În dosarul în care a fost condamnat, DNA sustinea ca, in perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, Daniel Dragomir, care indeplinea functia de sef grupare sectoare informativ-operative in Directia Generala de Prevenire si Combatere Terorism din cadrul SRI, beneficiind de ajutorul sotiei sale, a pretins si a primit de la un administrator al unor societati comerciale (denuntator in cauza) suma totala de 2.030.353 lei, echivalent a 462.567 euro, compusa din:
- 1.648.400 de lei (echivalent a 374.078 euro), suma primita in numerar intr-un cont bancar deschis pe numele altei persoane;
- 309.952 de lei (echivalent a 70.575 euro), reprezentand finantarea cheltuielilor necesare infiintarii, dotarii si asigurarii functionarii unei societati comerciale, incluzand si un autoturism de lux, marca Porsche Cayenne;
- 72.000 de lei (echivalent a 18.000 euro), reprezentand salariul lunar de 8.000 lei, primit de sotia sa, in calitate de administrator al acestei firme nou infiintate.
Denuntatorul in acest dosar este omul de afaceri libanez Rami Ghaziri, care detinea Avicola Crevedia.