Principesa Irina a pledat vinovat în dosarul privind luptele de cocoşi din Oregon Principesa Irina a pledat miercuri vinovat în dosarul privind participarea la o reţea de lupte de cocoşi în statul american Oregon, relatează postul de televiziune Fox News în pagina electronică.
Patru copii palestinieni, ucişi pe o plajă într-un bombardament israelian Patru copii au murit şi mai mulţi au fost răniţi într-un bombardament pe o plajă din oraşul Gaza, la distanţa de 200 de metri de un hotel unde se aflau jurnalişti, notează Mediafax.
Băsescu la Consiliul European: discuţii cu Merkel, întâlnire cu preşedintele ales al Comisiei UE Summitul șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană a început, miercuri, la Bruxelles, România fiind reprezentată de președintele Traian Băsescu, care a discutat cu cancelarul Angela Merkel şi s-a întâlnit cu preşedintele ales al Comisiei UE, Jean-Claude Juncker.
Situaţie de URGENŢĂ pe LITORALUL BULGĂRESC Autorităţile bulgare au decretat miercuri situaţie de urgenţă în oraşele Biala şi Primorsko, de pe litoralul Mării Negre, din cauza ploilor abundente.
660 de persoane suspectate de pedofilie, arestate în Marea Britanie Poliţia britanică a arestat 660 de persoane suspectate de pedofilie, printre care medici, profesori şi asistenţi sociali, în urma unei operaţiuni care s-a desfăşurat timp de şase luni, a anunţat miercuri Agenţia Naţională împotriva Criminalităţii (NCA), citată de Mediafax.ro.
AUTOSTRADA de 100 de kilometri PESTE OCEAN. Imagini spectaculoase Overseas Highway este o autostradă de aproape două sute de kilometri, care leagă insulele din arhipelagul Florida Keys de continent, printr-o serie de zeci de poduri peste Atlantic. Din anul 2009, şoseaua a fost inclusă între cele mai spectaculoase drumuri din Statele Unite, All-American Roads.
CONCEDIUL DE MATERNITATE ar putea fi MAI LUNG Preşedinţia italiană a Uniunii Europene s-a declarat marţi pregătită să relanseze o propunere vizând creşterea duratei minime a concediului de maternitate la 20 de săptămâni în toate ţările UE, un text blocat de peste trei ani din cauza lipsei consensului între statele membre.
Merkel: Moscova ''nu a satisfăcut suficient așteptările'' în privința Ucrainei Cancelarul german Angela Merkel consideră că Rusia ''nu a satisfăcut suficient'' așteptările pentru a face să scadă tensiunile în Ucraina, a declarat miercuri la Berlin purtătorul său de cuvânt Steffen Seibert, citat de AFP, relatează Agerpres.
Alt tip JENANT. Abia instalate în staţiile de metrou, 30 de scări rulante vor trebui schimbate din nou Situaţie jenantă pentru regia de transport în comun din Paris. Abia instalate în staţiile de metrou, 30 de scări rulante vor trebui schimbate din nou pentru că... sunt prea mari.
Decanul de vârstă al omenirii trăieşte în Brazilia. Ce vârstă are? Un cămin de bătrâni din Brazilia crede că îl găzduiește pe decanul de vârstă al omenirii. Bărbatul ar avea 126 de ani, informează miercuri 20minutes.ch.
Un belgian a câștigat 67,9 milioane de euro la EuroMillions Un belgian a devenit marți seară 'scandalos' de bogat: el a câștigat 67.902.166 de euro la EuroMillions. A fost singurul mare câștigător al tragerii de marți, a anunțat un purtător de cuvânt al Loteriei naționale, preluat de 7sur7.be.
CUTREMUR în apropiere de centrala nucleară Fukushima Un nou cutremur, cu magnitudinea de 4,6, s-a produs, miercuri după-amiază, în apropierea centralei Fukushima, a anunţat Agenţia de meteorologie naţională.
Alt tip COPII LĂSAŢI ÎN MAŞINA ÎNCINSĂ. Trecătorii au fost alertaţi de ţipetele micuţilor Un grup de femei şi bărbaţi din Houston, Statele Unite au vandalizat o maşină aflată în parcarea unui centru comercial. Au făcut-o doar pentru a salva viaţa celor doi copii lăsaţi înăuntru de mama lor plecată la coafor.
DOLIU NAŢIONAL RUSIA. 22 de morți și aproape 160 de răniți în accidentul de la metroul din Moscova Cel puțin 22 de persoane, între care șase cetățeni străini, și-au pierdut viața, iar alte aproximativ 160 au fost rănite, dintre care 149 sunt spitalizate, iar 42 dintre ele se află în stare gravă. Acesta este cel mai recent bilanț al celui mai grav accident produs vreodată în istoria de 79 de ani a metroului din Moscova, care a avut loc marți, la o oră de vârf. Autoritățile au decretat pentru miercuri o zi de doliu, în timp ce Parchetul rus a deschis un dosar penal, informează agențiile de presă Ria Novosti și Interfax.
MAE: Marinarii români din Canada au primit alimente Marinarii români de pe o navă comercială, staţionată într-un port canadian, aflaţi într-un conflict de muncă cu armatorul au primit provizii alimentare şi nu doresc să părăsească vasul până nu se rezolvă litigiul cu angajatorul, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, MAE.
Un primar mexican s-a ''căsătorit'' cu un crocodil Primarul unei localități mexicane, Joel Vásquez Rojas, s-a ''căsătorit'' cu un crocodil, mireasa, un exemplar de un metru lungime, fiind împodobită cu un voal alb.
Aviaţia israeliană a reluat raidurile în Gaza. Un israelian, mort într-un atac cu rachetă Aviaţia israeliană a reluat marţi după-amiază bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, după un armistiţiu de şase ore, respins de mişcarea palestiniană Hamas, scrie Mediafax.ro.
Angela Merkel susţine cu fermitate integrarea europeană a statelor balcanice Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a dat asigurări că susţine cu fermitate integrarea în Uniunea Europeană a ţărilor balcanice.
Vladimir Putin a cântat la acordeon pentru preşedinta Argentinei Preşedintele rus Vladimir Putin a cântat la acordeon pentru preşedinta Argentinei, Cristina Kirchner, cu prilejul vizitei de o zi la Buenos Aires, în cadrul turneului în America Latină, care a mai inclus vizite în Cuba şi Brazilia, relatează Daily Mail, în pagina electronică.
Biserica Anglicană acceptă femeile pentru funcția de episcop Biserica Anglicană susţine femeile. Liderii bisericii au votat o moţiune ce le va permite acestora să ocupe funcţii de episcop.
O britanică a picat de 110 ori la examenul teoretic pentru permisul de conducere O britanică a cheltuit o avere ca să intre în posesia unui permis de conducere pe care nu a reușit încă să îl obțină. Tânăra londoneză de 28 de ani a picat până acum de 110 ori examenul teoretic, arată documentele oficiale citate de Daily Mail și preluate de 7sur7.be.
Chişinăul pregăteşte blocarea site-urilor care conţin informaţii extremiste Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova propune într-un proiect de lege cu privire la contracararea acţiunilor extremiste şi separatiste trimis Parlamentului, blocarea site-urilor care conţin informaţii extremiste.
News alert Jean Claude Juncker, VOTAT de Parlamentul European preşedinte al Comisiei Europene Parlamentul European s-a reunit în noua formulă marți, la Strasbourg, pentru a-l valida pe fostul premier creștin-democrat al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, în funcția de președinte al Comisiei Europene, după ce acesta a fost desemnat, la sfârșitul lui iunie, de șefii de state și de guverne din UE. Juncker a fost ales cu 422 de voturi "PENTRU" şi 250 de voturi "ÎMPOTRIVĂ"
Noul preşedinte al Comisiei Europene: Uniunea Europeană NU SE VA MAI EXTINDE în următorii 5 ani Preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat marţi că niciun stat nu va mai adera la Uniunea Europeană în cei cinci ani ai mandatului său, deşi statele din Balcani ar trebui să se alăture UE.
EXPLOZIE într-o piaţă din Afganistan: cel puţin 30 de morți și zeci de răniți Cel puțin 30 de persoane au murit și alte 40 au fost rănite în explozia unei mașini-capcană într-o piață aglomerată din estul Afganistanului, informează marți Reuters și Xinhua, citând surse din poliție.
Alt tip ROMÂNI REPATRIAŢI DIN FÂŞIA GAZA. Au fost salvaţi după ŞAPTE ZILE DE RĂZBOI Peste 80 de români au fost salvaţi ieri din Fâşia Gaza. După o săptămână de teroare, în care rachetele au semănat moarte la tot pasul, zeci de familii au fost repatriate într-una dintre cele mai complexe misiuni diplomatice. Guvernul României a purtat negocieri cu omologii din Israel, Palestina şi Iordania pentru a putea scoate sinistraţii din Fâşia Gaza. La Bucureşti, rudele i-au aşteptat cu lacrimi în ochi.
PANICĂ LA METROUL din Rusia: 16 morţi şi 160 de răniţi, după ce trei vagoane au deraiat VIDEO Cel puțin 16 persoane și-au pierdut viața și alte peste 160 au fost rănite, dintre care 50 sunt în stare gravă, după ce trei vagoane ale unui tren au deraiat marți dimineață, la o oră de vârf, în metroul din Moscova, principalul mijloc de transport din capitala rusă, informează agenția de presă Interfax, notează Agerpres.
Alt tip Vasul Costa Concordia a fost adus la suprafaţă Costa Concordia a fost scoasă la suprafaţă. La peste un an după ce vasul de croazieră s-a răsturnat lângă insula italiană Giglio, inginerii au reuşit să aducă epava la suprafaţă cu ajutorul mai multor cutii uriaşe din metal, pe care le-au ataşat de punţi şi le-au umplut gradual cu aer.
Cinci morți în raidurile israeliene asupra Gazei, bilanțul îl depășește pe cel din 2012 Cinci persoane au fost ucise luni în raidurile israeliene asupra Fâșiei Gaza, potrivit serviciilor de urgență palestiniene, ridicând numărul total al victimelor la 184, mai mult decât în ultima confruntare din noiembrie 2012, notează AFP.
Corlățean: Am făcut demersuri ca Belgia să susțină România pentru aderarea la spațiul Schengen Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a declarat luni că a făcut demersuri pe lângă vicepremierul și ministrul belgian de Externe, Didier Reynders, pentru ca Belgia să continue să susțină România pentru aderarea la spațiul Schengen.