Atacurile aeriene rusești din Siria au dus la moartea a 2.000 de civili Atacurile aeriene ale Rusiei în Siria au dus la moartea a 2000 de civili în 6 luni de bombardamente, fiind afectate piețe, spitale, școli și locuințe, au anunțat observatori și activiști pentru drepturile omului, scrie The Guardian.
Barack Obama, cu referire la Donald Trump: Am ascultat discursuri vulgare. Asta trebuie să înceteze Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a denunțat marți, zi crucială a primarelor prezidențiale, tonul "vulgar" al campaniei, vizându-l fără să îl numească, pe miliardarul Donald Trump, relatează AFP.
Photo Cum arată închisoarea de lux unde psihopatul Breivik spune că e oprimat Anders Behring Breivik, extremistul care a ucis 77 de persoane într-un atentat cu bombă şi un atac armat în 2011, a dat Guvernul Norvegiei în judecată pentru încălcarea drepturilor omului prin faptul că l-a menţinut la izolare în Închisoarea de la Skien, la aproximativ 100 de kilometri sud-vest de Oslo.
ALEGERI SUA. Trump și Clinton obțin victorii importante într-o zi electorală decisivă Donald Trump a câștigat alegerile primare în trei din cele cinci state puse în joc marți, inclusiv în Florida, ocazie cu care l-a scos din cursă pe senatorul Marco Rubio. Miliardarul își domină adversarii, dar este puțin probabil să obțină numărul necesar de delegați pentru obținerea directă a nominalizării, astfel că decizia finală ar putea fi luată la convenția republicană, notează New York Times. În cursa democrată, Hillary Clinton s-a impus în patru state și face un pas important spre obținerea învestiturii democrate pentru alegerile din noiembrie, în ciuda eforturilor depuse de Bernie Sanders.
Întâlnire de gradul zero la Moscova. John Kerry merge să vorbească cu Putin Secretarul american de Stat John Kerry a anunțat marți că se va întâlni săptămâna viitoare la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin.
Casa Albă, anunţ oficial privind retragerea trupelor ruseşti. Ce se întâmplă acum în Siria Casa Albă a apreciat marți că deocamdată Rusia își respectă angajamentul în privința retragerii contingentului ei militar din Siria, dar consideră că deocamdată este prematur să se facă o evaluare asupra impactului pe care această decizie l-ar putea avea asupra negocierilor de pace aflate în desfășurare la Geneva, transmite AFP.
Turcia a dezvăluit identitatea femeii care a participat la atentatul sinucigaş din Ankara Autoritățile turce au dezvăluit marți identitatea celui de-al doilea autor al atentatului sinucigaș comis duminică la Ankara, fiind vorba de o femeie membră a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), transmite agenția Reuters.
Orașul vrăjitoarelor. Femeile au fost torturate până când au mărturisit că îl venerează pe diavol Triora, un orășel italian de la granița cu Franța este cunoscut drept "orașul vrăjitoarelor".
Un britanic a câștigat Premiul Abel, ''Nobelul'' pentru matematică Britanicul Andrew J. Wiles, care a demonstrat ultima teoremă a lui Fermat în 1994, soluționând o problemă care preocupa specialiștii de peste 350 de ani, a fost distins marți cu Premiul Abel, supranumit adesea ''Nobelul pentru matematică'', informează DPA și EFE.
Anunţul care îl contrazice pe Putin: Rusia a efectuat marţi raiduri aeriene în Siria Rusia a întreprins marți raiduri aeriene asupra zonelor limitrofe ale sitului antic Palmira, în deșertul din centrul Siriei, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează AFP.
Photo Oprirea cascadei Niagara în 1969 a fost o lecţie pentru igineri. Nimic nu scapă de moarte Eforturile de a schimba cursul istoriei şi liniştea naturii au fost întotdeauna un motiv principal al civilizaţiei umane, timp de mai multe secole.
Atac terorist la Toronto. "Am acționat la ordinul lui Allah" Un militant islamist a înjunghiat doi militari, în oraşul canadian Toronto, în ceea ce autorităţile suspectează că este un atac terorist, informează postul canadian CBC.
Operaţiune antitero la Bruxelles. Schimb de focuri între Poliţie şi militanţi islamişti Focuri de armă la Bruxelles în timpul unei operaţiuni antitero, anunţă Realitatea Tv. Focurile de armă au fost trase într-o suburbie din partea de sud-vest a oraşului, relatează BBC, într-un raid ce are legătură cu atentatele de la Paris. Trei agenţi de poliţie au fost răniţi în schimburi de focuri cu doi militanţi islamişti, unul dintre ei fiind împuşcat mortal, în cursul descinderilor efectuate în ancheta privind atentatele comise în noiembrie 2015 la Paris, soldate cu 130 de morţi.
Video Obama face demonstraţie de rap la Casa Albă Vizită specială la Casa Albă. Familia Obama i-a primit pe membrii musicalulului Hamilton, care au unele dintre cele mai apreciate spectacole de pe Broadway. Barack Obama a fost el însuşi starul unui show ad-hoc şi l-a ajutat pe liderul grupului Hamilton să facă o demonstraţie live de rap.
Un nou supermarket s-a deschis în cartierul lor, dar oamenii îl urăsc. Motivul este incredibil De obicei, localnicii oricărui oraș sunt fericiți în momentul în care un nou magazin se deschide în apropiere de ei. Nu este și cazul locuitorilir dintr-o zonă a Cheshire, Marea Britanie.
Breivik a făcut un gest șocant la procesul pe care l-a intentat Guvernului norvegian Anders Behring Breivik, un extremist de dreapta care a ucis 77 de persoane într-un atentat cu bombă şi un atac armat în 2011, a efectuat marţi un salut nazist către presă, imediat de poliţiştii i-au scos cătuşele, după ce a sosit la un proces împotriva Guvernului norvegian, relatează AP online.
Treisprezece membri ai unei rețele care exploata români, condamnați la închisoare în Danemarca Treisprezece membri ai unei rețele care exploata români au fost condamnați la închisoare în Danemarca, luni, printre aștia aflându-se și liderul rețelei, un român de 47 de ani, care a primit cea mai dură sentință, de șapte ani și 11 luni, iar alte 13 persoane sunt inculpate, relatează The Local.
Alt tip Emoționant. Reacția unui câine când stăpânul său, un soldat, s-a întors din misiune Un câine în vârstă de 13 ani a oferit un moment emoționant la întâlnirea cu soldatul care i-a fost stăpân.
Hackerii Anonymous îi declară "război total" lui Donald Trump Rețeaua de hackeri Anonymous i-au promis "război total" lui Donald Trump, favorit la alegerile prezidențiale din Statele Unite în tabăra republicanilor, și a amenințat că îi va "desființa campania". Grupul a postat un clip în care face apel la pirații cibernetici din întreaga lume să atace site-urile de campanie ale acestui politician, relatează marți The Independent și geeko.lesoir.be.
Declarație șocantă a premierului Ungariei, Viktor Orban La 168 de ani după ce popoarele europene au luptat pentru libertatea lor, 'Europa, casa noastră comună', nu este liberă, a declarat premierul ungar Viktor Orban, în cadrul unei ceremonii la Budapesta care marchează Revoluția anti-habsburgică de la 1848, relatează MTI, citată de Agerpres.
Alt tip Ce tip de telefon folosesc teroriștii din gruparea Stat Islamic Membrii grupării Stat Islamic nu folosesc telefoane marca Apple sau Samsung atunci când se contactează unul pe celalalt. Ba mai mult, telefoanele pe care le preferă acești teroriști sun folosite chiar și la detonarea bombelor.
SUA salută ordonanța guvernului pe tema interceptărilor Ambasada SUA la București a precizat că salută eforturile Guvernului României de a alinia legea la recenta hotărâre a Curții Constituționale privind folosirea probelor obținute prin supraveghere tehnică.
Renova casa, când a găsit o hârtie ascunsă, cu un mesaj pe ea. Când l-a citit, a rămas șocat Un tânăr din Marea Britanie a găsit o foaie cu un mesaj pe ea ascunsă în pardoseala, când schimba parchetul dormitorului.
Român de 20 de ani, înjunghiat mortal în Franţa Un român în vârstă de 20 de ani a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna franceză Villers-les-Pot, situată în apropiere de oraşul Dijon, informează site-ul postului France 3.
Maica Tereza va fi proclamată sfântă. Papa Francisc a făcut anunțul Maica Tereza, celebră pentru devotamentul său față de bolnavi, urmează să fie canonizată la 4 septembrie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Vatican.
AL-Qaida din Siria anunță o ofensivă majoră: "E clar că Rusia a suferit o înfrângere" Frontul Al-Nusra, ramura al-Qaida din Siria, profită de retragere trupelor ruse pentru a anunța o ofensivă.
Explozie puternică în Berlin: un mort. Poliţia suspectează un atentat cu bombă - FOTO O explozie puternică a zguduit, marţi, districtul Charlottenburg, în partea de vest a Berlinului. Poliţia suspectează că în interiorul maşinii care a sărit în aer se afla un dispozitiv exploziv.
A murit! Lovitura devastatoare primită de Statul Islamic de la americani Un lider de rang înalt din cadrul grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), cunoscut ca "Omar cecenul", a murit din cauza rănilor pe care le-a suferit într-un atac aerian american, au anunţat oficiali de la Pentagon, relatează RFE-RL online, citat de Mediafax.
Descoperire șocantă despre Triunghiul Bermudelor. De ce se scufundă navele Misterul Triunghiului Bermudelor, care sperie atât marinarii, cât și piloții, este aproape de a fi deslușit, spun unii oameni de știință.
Rusia a început deja retragerea avioanelor din Siria. ONU salută decizia surprinzătoare Rusia a început retragerea echipamentelor sale militare din Siria, a indicat marți Ministerul Apărării din această țară, la câteva ore după ce președintele Vladimir Putin a ordonat luni seara retragerea celei mai mari părți a contingentului militar rus din Republica Arabă Siriană, relatează AFP și RIA Novosti, citate de Agerpres.