Alegerile prezidenţiale din Austria. Prima reacţie a candidatului de extremă dreapta care a pierdut Candidatul de extremă-dreapta Norbert Hofer și-a recunoscut luni, pe contul său oficial de Facebook, înfrângerea în fața contracandidatului său ecologist, Alexander van der Bellen, în alegerile prezidențiale din Austria, relatează DPA, Reuters și EFE.
Angela Merkel, anunţ dramatic pentru cetăţenii turci care vor vize pentru UE Președintele Comisiei parlamentare de control al activității SRI, Georgian Pop, a declarat, luni, în legătură cu posibilitatea desecretizării unor documente în cazul Hexi Pharma, că dacă se ia o astfel de decizie s-ar putea ca, peste un timp, să se ceară desecretizare și pentru cazuri de terorism sau spionaj.
Ameninţare falsă cu bombă într-un avion Turkish Airlines. Cei 134 de pasagerii, evacuaţi Un avion al Turkish Airlines a fost evacuat și verificat pe aeroportul internațional Mustafa Kemal Ataturk din Istanbul după ce la bordul său a fost găsită o notă de amenințare privind un atac cu bombă, a anunțat luni un purtător de cuvânt al companiei aeriene, dar ulterior s-a dovedit că a fost vorba despre o alarmă falsă, transmite Reuters.
Noul preşedinte al Austriei, Van der Bellen, prima declaraţie. Extrema dreaptă a pierdut la limită Ecologistul Alexander Van der Bellen este noul preşedinte al Austriei, anunţă Realitatea Tv. Astfel, candidatul extremei drepte, Norbert Hofer, a pierdut la limită.
Decizie istorică. Obama anunță ridicarea embargoului asupra vânzărilor de arme în Vietnam Președintele american Barack Obama a anunțat luni, la Hanoi, ridicarea embargoului asupra vânzărilor de arme americane, unul dintre ultimele vestigii ale războiului dintre cele două țări care s-a încheiat în 1975, relatează AFP, EFE și DPA, citate de Agerpres.
Tragedie în Italia. Trei români s-au înecat în sudul Peninsulei Trei cetăţeni români s-au înecat în două incidente diferite produse în regiunea italiană Sicilia, afirmă surse citate de presa italiană.
Cine e femeia care îl poate înlocui pe Kim Jong-un. Dictatorul îi caută soț printr-un concurs Liderul nord-coreean lansează un concurs pentru a-i găsi perechea surorii lui, Kim Yo-jong, de 29 de ani.
Turnul Eiffel a fost lovit de un fulger. Imaginea a făcut înconjurul lumii Turnul Eiffel a scânteiat în mod neobișnuit, dar nu din cauza miilor de leduri cu care este împodobit. Monumentul poreclit ''Dama de Fier'' a fost lovit de fulger în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Germania ar putea interzice vânzarea unui important brand de maşini Acțiunile Fiat Chrysler Automobiles NV (FCA) au scăzut semnificativ la Bursa de la Milano, după ce presa a anunțat că producătorul auto italo-american s-ar putea confrunta cu interzicerea vânzărilor în Germania, în urma acuzațiilor privind depășirea valorilor emisiilor de noxe, transmit Bloomberg și BBC.
Campania de PR a Statului Islamic: a cutremurat Europa, în weekend Weekendul trecut s-a întâmplat ceva neobişnuit pe reţelele sociale. Foarte mulţi simpatizanţi ai Statului Islamic au postat imagini cu mesaje de susţinere pentru reţeaua jihadistă.
Ce fusese inscripționat, în urmă cu 2 ani, pe avionul EgyptAir care s-a prăbușit în Mediterană Avionul EgyptAir care s-a prăbușit joi în Marea Mediterană fusese în urmă cu doi ani ținta unor vandali, care au scrijelit în limba arabă mesajul: "Vom prăbuși acest avion".
Photo Cea mai tânără victimă a accidentului de avion EgyptAir. Fotografia a emoționat tot Internetul Bebelușa Joumana Bettiche, de doar 4 luni, a fost cea mai tânără victimă a dezastrului aviatic de săptămâna trecută, când un avion EgyptAir cu 66 de persoane la bord s-a prăbușit în Mediterană.
Explozii lângă bazele militare rusești din Siria. Zeci de morți și de răniți. Atacul, revendicat Cel puțin 7 explozii puternice au avut loc, luni, în mai multe locații din orașele Jableh și Tartus, provincia Latakia, din Siria. Acestea s-au produs în apropiere de bazele militare rusești Khmeimim și Tartus, potrivit Russia Today. Atentatul a fost revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic, reltează BBC.
Unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni a murit pe scenă. Fanii lui sunt în lacrimi Fanii genului de muzică have metal sunt în lacrimi după ce unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni a murit chiar pe scenă.
Începe asaltul sângeros al orașului Fallujah, aflat sub controlul Statului Islamic Premierul irakian, Haider al-Abadi, a anunțat luni lansarea unei operațiuni militare pentru a elibera de sub controlul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) orașul Fallujah, situat la 50 de kilometri nord de Bagdad, relatează AFP.
Toată lumea s-a întrebat: de ce ține strănepoata poșeta Reginei. Motivul e uluitor! Regina Marii Britanii a realizat o serie de portrete aniversare cu ocazia împlinirii a 90 de ani.
Alt tip Tragedie în Thailanda! Cel puțin 17 eleve au murit într-un incendiu izbucnit într-un campus Cel puţin 17 eleve au murit într-un incendiu izbucnit în cursul nopţii de duminică spre luni, într-un campus din nordul Thailandei, relatează Le Figaro, citând un reprezentant din cadrul poliţiei locale.
Yildirim, viitorul premier al Turciei, cere UE să "pună capăt confuziei" privind problema migraţiei Binali Yildirim, viitorul prim-ministru turc a cerut Uniunii Europene să-şi clarifice poziţia în ceea ce priveşte problema migraţie şi aderarea Turciei la spaţiul comunitar, potrivit BBC News online.
Cel puțin șapte morți în Indonezia, după erupția unui vulcan Cel puțin șapte persoane au murit și două sunt în stare critică, după erupția de sâmbătă a vulcanului Sinabung, de pe insula Sumatra, a anunțat agenția indoneziană pentru managementul dezastrelor naturale, potrivit Reuters.
ISIS ameninţă Europa şi SUA cu noi atacuri teroriste în luna Ramadanului Organizaţia teroristă Stat Islamic şi-a chemat susţinătorii să lanseze atacuri în Occident în timpul Ramadanului. Luna sfântă a musulmanilor începe în iunie. Mesajul audio are 30 de minute.
Crezi că e un bătrânel nevinovat? Ascunde un secret teribil Acest bătrânel de 73 de ani şi-a petrecut ultimii 15 ani într-o închisoare de maximă securitate din Australia, după ce a fost prins în anul 2001 cu o tonă de cocaină pe o insulă retrasă.
Divă pop, înjunghiată de zeci de ori de un fan O tânără vedetă a muzicii pop din Japonia se află în stare gravă, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori de un fan care o hărțuia.
Cutremur de aproape 5 grade pe Richter foarte aproape de România Institutul Naţional de Fizica Pământului (INFP) din România a înregistrat, duminică, un cutremur cu magnitudinea de 4,7 pe scara Richter la doar 400 de kilometri de Bucureşti, potrivit news.ro.
Scenariu halucinant: se destramă UE după un eventual succes al Brexitului Populistul olandez Geert Wilders spune că Marea Britanie ar putea ”elibera Europa” pentru a doua oară într-un secol votând pentru Brexit pe 23 iunie.
Premierul Dacian Cioloș, vizită de lucru în SUA. Cine sunt oficialii cu care se va întâlni Premierul Dacian Cioloş se află de astăzi până miercuri în Statele Unite ale Americii. Şeful Executivului se va întâlni marţi cu vicepreşedintele american Joe Biden, dar va avea discuţii şi cu alţi oficiali ai Administraţiei americane şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.
Alegeri în Austria. Egalitate după numărarea a 97 la sută din voturi Austria poate sa devina prima ţară din Uniunea Europeană condusă de un preşedinte de extremă –dreapta. Norbert Hofer, reprezentantul Partidului Libertăţii, care a candidat pe o platformă anti-imigrație și anti-Europa este in acest moment la egalitate cu ecologistul Alexander Van der Bellen.
Noi metode BARBARE inventate de ISIS pentru a extermina prizonierii. VIDEO ŞOCANT Organizaţia teroristă ISIS a dat publicităţii un nou material video de propagandă în care un prizonier din Yemen este omorât într-un mod barbar.
Atac armat la un concert din Austria. Doi oameni au murit, 11 au ajuns la spital Un bărbat a împușcat mortal două persoane și a rănit alte 11, la un concert care a avut loc în Austria, în apropiere de granița cu Liechtenstein.
Exclusiv Gușă: Există pericolul ca mesajele lui Sanders să-i aducă lui Trump un electorat care nu e al lui Bernie Sanders are o serie de mesaje antisistem care se suprapun cu cele ale lui Donald Trump și există pericolul ca intersecția dintre acestea și cele ale candidatului republican să ”văduvească” de voturi publicul democrat, în favoarea lui Trump, a afirmat consultantul politic Cozmin Gușă, în emisiunea ”Ediție specială”, moderată de Octavian Hoandră.
Der Spiegel: România este pe ultima poziție în NATO, potrivit unui document secret Potrivit unui document obținut de nemții de la Der Spiegel, România este pe ultimul loc în NATO la îndeplinirea obligațiilor de țară membru.