SURSE MILITARE: Forțele irakiene au pătruns într-o zonă strategică controlată de Stat Islamic Forțele irakiene, susținute de lovituri aeriene americane, au intrat sâmbătă într-o zonă strategică controlată de gruparea Stat Islamic, la câteva ore după lansarea unei ofensive majore împotriva organizației extremiste, susțin surse militare citate de DPA.
Țânțar purtător al virusului Zika, detectat în Florida! Femeilor gravide li se cere să evite statul Direcţia de Sănătate Publică din Marea Britanie le cere femeilor însărcinate să evite orice călătorie neesenţială în statul american Florida, după ce autorităţile sanitare au confirmat patru cazuri de transmitere locală a virusului Zika, prin intermediul unui ţânţar purtător, scrie Reuters.
Aterizare de urgenţă în Honduras! În avion se aflau şi componenţi ai echipei olimpice de fotbal Un avion în care se aflau componenţi ai echipei olimpice de fotbal din Honduras a aterizat de urgenţă, vineri, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Tegicugalpa, din cauza unei defecţiuni, informează Marca.
Tragedie în SUA! 16 persoane şi-au pierdut viaţa după ce un balon cu aer cald s-a prăbuşit Autorităţile americane au anunţat că nu există supravieţuitori în urma prăbuşirii unui balon cu aer cald în statul Texas, la doar 50 de kilometri de localitatea Austin. Potrivit primelor informaţii, la bordul balonului cu aer cald, care a luat foc în aer, se aflau 16 persoane cu vârste de peste 20 de ani, scriu RT şi Reuters.
Decizie șoc a lui Erdogan: 758 de militari reținuți după lovitura de stat eșuată, eliberați 758 de militari turci au fost eliberaţi sâmbătă din arest, după ce au fost reţinuţi în primele zile după lovitura de stat eşuată. Anunţul vine după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a promis că va renunţa la procesele intentate pentru insultă şi defăimare, după ce a fost inspirat de unitatea poporului turc în faţa puciştilor, transmite Reuters.
Criza ostaticilor din Armenia: Polițist împușcat mortal Un polițist a fost împușcat mortal sâmbătă în Armenia de opozanții înarmați care ocupă de două săptămâni un comisariat din Erevan, a anunțat poliția, care a amenințat în cursul zilei că va lansa un asalt pentru a pune capăt crizei ostaticilor, relatează AFP.
Alt tip Cele mai periculoase destinații turistice, după atacurile teroriste din UE! Unde se situează România Atacurile teroriste recente şi instabilitatea din anumite ţări ale Europei le pun probleme celor care îşi doresc să pe treacă vacanţa într-o destinaţie considerată până recent ca fiind sigură, scrie ZF.
Tentativă de lovitură de stat în Turcia: 4.000 de angajați din învățământ din Istanbul, demiși Aproximativ 4.000 de angajaţi din sistemul de educaţie au fost daţi afară la Istanbul după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, scrie sâmbătă cotidianul Sabah, adăugând că, pe de altă parte, în metropola turcă s-au închis 286 de şcoli, cămine şi centre de studii private.
Tragedie la nuntă: 26 de invitați și-au pierdut viața! Mașina în care se aflau a fost luată de ape Un număr de 26 de invitați la o nuntă din Pakistan, în principal copii, și-au pierdut viața sâmbătă după ce vehiculul în care se aflau a fost luată de o viitură provocată de căderile abundente de precipitații, au anunțat sâmbătă autoritățile, relatează AFP.
Rusia, acuzații grave despre un posibil atac cibernetic! FSB a identificat programe de spionaj Agenţiile de securitate ruse au anunţat sâmbătă că un program de spionaj a fost identificat în reţelele informatice a peste 20 de organizaţii, inclusiv instituţii de stat şi companii militare. Prezenţa programului de spionaj poate să indice un posibil atac cibernetic coordonat, transmite Reuters.
Măsuri de securitate sporite pe aeroportul din Amsterdam după "o informație" primită de autorități Măsuri de securitate suplimentară au fost luate sâmbătă pe aeroportul Amsterdam-Schiphol după ce autoritățile au primit "o informație în legătură cu aeroportul" în contextul actual de amenințare teroristă în Europa, au anunțat municipalitatea din Haarlemmemeer și poliția militară, relatează AFP.
Măcel într-o bază militară turcă! Cel puţin 35 de militanţi kurzi au fost ucişi Mai mult de 35 de combatanţi kurzi au fost omorâţi în timp ce atacau o bază militară din provincia Hakkari.
Avion medical s-a prăbuşit în California: Toate cele patru persoane aflate la bord au murit - VIDEO Patru persoane au decedat în urma prăbuşirii în nordul statului american California a avionului de transport medical în care se aflau, după ce pilotul ar fi anunţat fum în cockpit, relatează The Associated Press.
Lupte de stradă la Erevan! Zeci de prostestari care cer demisia preşedintelui au ajuns la spital Câteva zeci de persoane au ajuns la spital în urma confruntărilor care au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Erevan, între poliție și manifestanți ai opoziției, au anunțat autoritățile armene, făcând referire la numeroase arestări.
Dialog năucitor între o călugăriţă şi un terorist ISIS, în biserica atacată în nordul Franţei Un dialog surprinzător a avut loc marți în biserica din localitatea Saint-Etienne-du-Rouvray, în nordul Franței, după asasinarea preotului Jacques Hamel, între cei doi atacatori jihadiști și două călugărițe reținute în interiorul edificiului, după cum au povestit acestea din urmă pentru săptămânalul catolic La Vie, relatează Agerpres, care preia o știre AFP.
Erdogan anunţă că va renunţa la acţiunile în justiţie împotriva persoanelor acuzate ca l-au insultat Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că, într-un gest unic de bunăvoinţă, va renunţa la procesele deschise împotriva persoanelor acuzate l-ar fi insultat, notează BBC News online.
Practica înfiorătoare care lasă femeile fără organe genitale a fost banată în Nigeria Chiar dacă este greu de crezut, statul african Nigeria a făcut un pas imens în evoluţia sa din punct de vedere al calităţii vieţii după ce în urmă cu o lună au banat pentru totdeauna mutilare genitală.
Alertă în Belgia: Doi suspecţi de terorism, arestaţi! Unul dintre ei a fost inculpat Doi suspecţi de terorism au fost arestaţi, sâmbătă, în urma unor raiduri în două mari oraşe din Belgia, Mons şi Liege. Cei doi ar fi plănuit mai multe atacuri teroriste pe teritoriul Belgiei. Unul dintre ei a fost inculpat pentru tentativă de asasinat terorist.
Cuvintele şocante ale unui condamnat la moarte, în secunda dinaintea execuţiei. Martorii, ÎNGROZIŢI Un criminal condamnat la moarte din Texas, SUA, i-a uluit pe martorii care asistau la execuţia sa cu ultimele cuvinte rostite, potrivit Daily Mail.
Cutremur cu magnitudinea de 7,7 pe scara, produs sâmbătă dimineaţă, în Oceanul Pacific Un cutremur cu magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter a zguduit o zonă situată la 31 de kilometri sud-vest de insula Agrihan din comunitatea Insulelor Mariane de Nord situate în Oceanul Pacific, vineri la ora 21:18 GMT (sâmbătă, 30 iulie la ora locală 5:18), a anunțat U.S. Geological Survey (USGS) citat de agenția de presă Xinhua.
Gulen, duşmanul de moarte al lui Erdogan, primul interviu: Am denunţat tentativa de lovitură de stat Clericul musulman Fethullah Gulen, acuzat de autorităţile de la Ankara de orchestrarea tentativei de lovitură de stat din Turcia, s-a declarat încrezător că autorităţile americane nu vor aproba extrădarea sa în Turcia, într-un interviu acordat Corriere dela Sera, relatează agenţia de ştiri DPA.
Partidul Democrat din SUA, ținta unui nou atac cibernetic Responsabili ai Partidului Democrat din SUA au transmis vineri că au fost ținta unui nou atac informatic, la o săptămână după o vastă scurgere de e-mailuri care a umbrit parțial convenția de învestitură a lui Hillary Clinton, relatează France Presse.
Polițist împușcat mortal, într-o intersecție din San Diego Autorităţile americane au anunţat vineri că un poliţist a fost împuşcat mortal la o intersecţie din metropola San Diego, în vreme ce partenerul său este în stare stabilă. Cei doi poliţişti făceau parte dintr-o echipă specială pentru combaterea crimei organizate, transmite BBC.
Video Erupţie vulcanică spectaculoasă în Hawaii. Imagini surprinse din elicopter Natura a oferit un spectacol incredibil în Oceanul Pacific.
SUA au pus mâna pe informații cruciale despre teroriștii Statului Islamic. Ce plan au Washingtonul a anunţat că a obţinut prin coaliţia arabo-occidentală o sursă bogată de informaţii despre jihadiştii plecaţi în Siria şi în Irak, precum şi despre cei care aleg să se întoarcă în ţara lor de origine, informează site-ul Slate.fr.
Încă un român a fost condamnat la moarte în Malaezia. Are 35 de ani Timişoreanul Laurenţiu Marin Peity, de 35 de ani, a fost condamnat vineri la moarte după ce a fost prins cu 2,5 de kilograme de metamfetamină pe aeroportul din Kuala Lumpur, Malaezia, în octombrie 2011.
Tatăl premierului italian scapă de închisoare! Dosarul de fraudă în care era cercetat a fost clasat Dosarului pentru fraudă care îl viza pe Tiziano Renzi, tatăl lui Matteo Renzi, premierul italian, a fost clasat.
Regimul Erdogan, demonstrație de forță după puci. Anunțul ministrului de Interne din Turcia Ministrul de Interne al Turciei a anunţat că peste 18.000 de persoane au fost arestate în legătură cu puciul eşuat.
Video Gestul impresionant făcut de două studente din SUA. Au pedalat 4800 de km pentru... Două studente din Carolina de Nord, Kaitlin Frey și Ashlyn Angell, au mers 4.800 de kilometri pe bicicletă pentru a strânge fonduri pentru tabăra "O rază de speranță", organizată la Sâmbăta de Sus pentru copiii bolnavi de hemofilie, cancer și alte boli grave.
Ce a decis familia cântăreţului Prince după moartea acestuia Membrii familiei cântăreţului american Prince, decedat pe 21 aprilie, la vârsta de 57 de ani, au anunţat, joi, că vor organiza un concert în onoarea artistului, pe 13 octombrie, informează contactmusic.com.