Gazprom propune UE să aprovizioneze cu gaze sudul Europei prin Marea Neagră Grupul rus Gazprom va propune Uniunii Europene să aprovizioneze cu gaze sudul Europei prin Marea Neagră, cu ocazia vizitei pe care președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, o va efectua în Rusia la mijlocul acestei luni, a declarat marți președintele consiliului director de la Gazprom, Viktor Zubkov, transmite EFE.
Incendiu uriaș într-un centru pentru refugiați din Dusseldorf: zeci de persoane rănite Un incendiu puternic a izbucnit la un centru de convenţii din Dusseldorf, în vestul Germaniei, unde erau cazaţi aproape 300 de refugiaţi, iar aproximativ 24 dintre aceştia au avut nevoie de îngrijiri medicale, informează Associated Press, citând un oficial al departamentului de pompieri din oraş.
Jihadiştii din ISIS ameninţă că vor distruge Piramidele din Egipt. Au aruncat în aer un templu antic Statul Islamic ameninţă, în ultimul clip postat pe Internet, că va distruge Piramidele din Egipt. În imagini se vde cum islamiştii aruncă în aer un templu vechi de 2.500 de ani din Irak.
20 de persoane rănite, după ce avionul cu care călătoreau a trecut printr-o zonă de turbulenţe Peste 20 de persoane au fost rănite, 12 fiind spitalizate, după ce un avion de pasageri a trecut printr-o zonă de turbulenţe puternice deasupra Munţilor Anzi, informează ziarul italian Il Messaggero.
Cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 pe Richter Cutremur puternic în Mexic. Un seism cu magnitudinea de moment de 6,4 a avut loc în largul coastelor de vest ale Mexicului, potrivit Institutului american de geofizică, USGS.
Actorul Jean Reno se îndoieşte că musulmanii se pot integra în Franţa Jean Reno, un celebru actor francez de origine spaniolă, a declarat într-un interviu acordat cotidianului El Mundo că se îndoieşte de integrarea musulmanilor în Franţa, mărturisind că pentru el cei care decid ”să rămână într-o cultură bazată pe religie vor avea probleme”.
Emoţionant: primele cuvinte spuse tatălui de băieţelul din Japonia care a rătăcit 6 zile în pădure Aventura plină de emoţii a unui băieţel din Japonia care a rătăcit singur şase zile prin pădure, după ce a fost pedepsit de părinţii săi, s-a încheiat cu bine.
Veşti triste despre Silvio Berlusconi Silvio Berlusconi, fost prim ministru al Italiei şi patron al clubului de fotbal AC Milan, a fost internat în spital, marţi dimineaţă, după ce a acuzat probleme cardiace, notează Pro Sport.
Conacul Playboy va fi vândut. Este estimat pe piață la o sumă colosală și exista deja ofertanți Conacul Playboy, estimat la 200 de milioane de dolari pe piaţa imobiliară, va fi cumpărat de un vecin al magnatului Hugh Hefner, care deţine o proprietate adiacentă reşedinţei spectaculoase în care locuieşte patronul celei mai cunoscute reviste pentru bărbaţi, informează wsj.com, citat de News.ro
Modelul Nissan Qashqai, interzis la vânzare în Coreea de Sud. Ce probleme s-au descoperit Ministerul Mediului din Coreea de Sud a anunțat marți că a interzis vânzarea pe piața locală a modelului Nissan Qashqai 814, transmit Xinhua și Kyodo, citate de Agerpres.
Alt tip Turcia, în alertă! Atentat cu BOMBĂ, la Istanbul, lângă o staţie de autobuz: 11 morţi, 36 de răniţi O explozie puternică s-a produs, marţi dimineaţă, în apropierea unei stații de autobuz, în Vezneciler, cartier central al Istanbulului, cea mai mare concentrare urbană din Turcia, a anunțat postul CNN Turk, citat de Reuters.
Comisia Europeană dezvăluie astăzi noul plan pentru limitarea afluxului de migranți Comisia Europeană urmează să dezvăluie marți un nou plan pentru a face față afluxului de migranți în Marea Mediterană, în special din Africa, de unde vine cea mai mare parte a bărbaților și femeilor care au întreprins periculoasa traversare până la coastele UE în ultimele săptămâni, informează AFP.
Victor Orban, atac dur la George Soros: Miliardarul acționează împotriva intereselor Ungariei Există unele forțe internaționale care depun în prezent mari eforturi pentru a aduce în Europa un număr cât mai mare de migranți, a afirmat luni premierul ungar Viktor Orban în fața parlamentului de la Budapesta, relatează agenția MTI, citată de Agerpres.
SONDAJ înainte de referendumul din Marea Britanie: Tot mai mulţi cetăţeni vor să iasă din UE Cu numai câteva zile înainte de referendumul care părea să decurgă în favoarea lui Cameron, un sondaj YouGov plasează tabăra pro-ieşirii din UE în frunte, scrie Bloomberg.
Durere fără margini. S-a stins din viață o mare cântăreață. Melodiile i-au fost intonate ani la rând Corry Brokken, una dintre cele mai iubite cântărețe din Olanda, a murit la vârsta de 83 de ani.
Emigranții au incendiat un centru de primire din Grecia. Care e motivul 40 de migranți au incendiat un centru de primire din Grecia, revoltați că procesarea cererilor durează prea mult
Acuzaţii dure aduse de premierul Ungariei în "criza imigranţilor" Anumite forţe internaţionale depun eforturi pentru a aduce cât mai mulţi imigranţi extracomunitari în ţări ale Uniunii Europene, inclusiv în Ungaria, acuză premierul Viktor Orban, citat de MTI.
Barack Obama va anunţa că o susţine pe Hillary Clinton pentru funcţia de preşedinte Preşedintele SUA Barack Obama urmează să anunţe că o susţine pe Hillary Clinton pentru funcţia de preşedinte. Liderul de la Casa Albă a evitat până acum să nominalizeze în mod clar un anumit candidat.
Rusia îi avertizează pe americani: Vom sprijini "în mod activ" armata siriană Rusia "va sprijini activ" armata siriană dacă este amenințată la Alep (nord) și în împrejurimi, a avertizat luni ministrul rus al afacerilor externe Serghei Lavrov, informează AFP.
Cumnatul lui Hillary Clinton, arestat în California. Motivul incredibil pentru care a fost reținut Cumnatul lui Hillary Clinton, Roger Clinton, a fost arestat de către polițiștii din California, potrivit CNN.
După Brexit se anunţă Netix. O altă ţară din UE ar putea organiza alegeri pentru ieşirea din UE O altă ţară din UE ar putea organiza alegeri pentru ieşirea din UE.
19 fete, arse de vii pentru că au refuzat să devină sclave sexuale pentru ISIS Gruparea jihadistă Stat Islamic a ars de vii 19 fete din comunitatea religioasă yazidi, pentru că acestea au refuzat să devină sclavele lor sexuale.
Avion prăbușit. Nu există supraviețuitori Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, luni, în regiunea Rostov din sudul Rusiei, potrivit Russia Today.
Cum a răspuns Rusia prezenţei NATO în Marea Baltică Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, i-a transmis luni omologului său finlandez că Kremlinul va lua măsuri nespecificate pentru a răspunde unei intensificări a activității NATO în regiunea baltică, precum și faptul că Moscova a fost deranjată de găzduirea de către Helsinki a unor manevre ale Alianței Nord-Atlantice, relatează Reuters.
Furtuni violente în Australia. Trei morţi, mai multe persoane date dispărute Trei persoane au murit, iar altele sunt date dispărute în urma furtunilor violente care au măturat coasta de est a Australiei, a anunțat luni poliția locală, citată de AFP.
Cutremur puternic de 6 grade pe Richter Un cutremur puternic cu o magnitudine de 6 grade pe scara Richter s-a înregistrat luni dimineață în Oceanul Pacific, la nord de Noua Zeelandă, lângă Insulele Kermadec.
Avertisment al ministrului rus de Externe: Rusia va lua măsuri pentru a opri expansiunea NATO Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că este îngrijorat de expansiunea blocului militar occidental în statele central şi est-europene, în apropiere de frontierele ruse, transmite Reuters citată de News.ro.
Am uimit Europa. AFP: Un primar aflat în arest preventiv este reales, în premieră, în România Social-democraţii se clasează pe primul loc în alegerile municipale din România, iar candidata lor Gabriela Firea a devenit prima femeie care câştigă scrutinul pentru Primăria Bucureşti, potrivit unor rezultate parţiale prezentate luni, relatează AFP, care notează o premieră - realegerea unui primar aflat în arest preventiv.
Photo A murit în atentatul de la 9/11, dar părinţii lui n-au ştiut TOT adevărul până când n-au văzut ASTA La vârsta de 6 ani, Welles Crowther a început să poarte o bandană roşie. O avea de la tatăl său, Jefferson. Nu ieşea din casă fără să o ia cu el.
Un francez arestat în Ucraina pregătea 15 atentate în timpul Euro 2016(serviciile secrete ucrainene) Un francez arestat în Ucraina pregătea 15 atentate în Franța în timpul Campionatului European de Fotbal Euro 2016, au anunțat luni serviciile secrete ucrainene, transmite France Presse.