Erdogan continuă epurările în Turcia. Mii de noi arestări Regimul de la Ankara a demarat o nouă serie de arestări, la mai puțin de două săptămâni de la referendumul contestat, care va acorda președintelui Turciei puteri sporite. Mii de persoane sunt vizate de acuzațiile potrivit cărora ar avea legături cu gruparea cericului Fethullah Gulen.
Alt tip Salvare ŞOCANTĂ în Coreea de Sud - ce i-a făcut salvatorul tinerei e VIOLENT, dar de efect! Salvare spectaculoasă, dar şocantă, în Coreea de Sud, unde o tânără vroia să se sinucidă, urcată pe marginea unui balcon, la mare înălţime.
Turcia lui Erdogan, în conflict deschis cu Europa Turcia nu va aștepta pentru totdeauna la ușa Europei și este pregătită să se retragă din negocierile de aderare la UE dacă islamofobia și ostilitatea din partea unor state membre vor continua să se amplifice, a declarat marți președintele turc Recep Tayyip Erdogan într-un interviu pentru agenția Reuters, citată de Agerpres.
Arma redutabilă trimisă de SUA în Asia provoacă supărarea Chinei China și-a exprimat miercuri puternica îngrijorare după ce armata americană a început în aceeași zi instalarea sistemului antirachetă THAAD într-o bază de pe teritoriul Coreei de Sud, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Tom Hardy super-erou și în viața reală. A urmărit și prins un hoț care se deplasa pe motocicletă Starul Tom Hardy l-a urmărit pe acel hoţ prin mai multe grădini şi pe un şantier de construcţii din Londra, acţionând ca un ”super-erou” din filmele în care joacă. După ce l-a prins pe hoţ, Tom Hardy l-a percheziţionat şi i-a cerut să îi arate un act de identitate, potrivit NME.com
Ivanka Trump, declarație uluitoare despre tatăl său. Publicul a huiduit-o Ivanka Trump, fiica președintelui american Donald Trump, a fost și aplauată, și huiduită în timpul aceluiași interviu acordat cu ocazia unui eveniment organizat la Berlin.
Cel mai sumbru scenariu. Cum ar arăta războiul cu Coreea de Nord Va fi război cu Coreea de Nord? Și dacă da, ce fel de război? Iată întrebările la care încearcă să răspundă revista Newsweek, citată de RFI România.
"Jaful secolului" a semănat cu o operaţiune militară: hoţii erau 50 şi au trecut graniţa O bandă de peste 50 de persoane înarmate a furat mai multe milioane de dolari dintr-un seif din Paraguay, în cadrul unei operațiuni calificate de oficiali drept „jaful secolului”, informează DPA, citat de agerpres.ro.
Photo 31 de ani de la dezastrul de la Cernobîl. Cele mai şocante imagini cu consecinţele catastrofei Astăzi, se vor împlini 31 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, cel mai grav accident nuclear din istorie, care, potrivit unor estimări, s-a soldat cu mii de morți și a contaminat aproape trei sferturi din continentul european.
Reprezentant al Rusiei la ONU: Trump a declarat că soarta lui Assad nu e un "obstacol" în Siria Un reprezentant al Misiunii permanente a Rusiei pe lângă ONU a declarat marți că președintele american Donald Trump i-a asigurat pe ambasadorii Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite că soarta președintelui sirian, Bashar al-Assad, "nu este un obstacol" pentru a pune capăt conflictului, relatează AFP.
China și-a lansat al doilea portavion China și-a lansat miercuri al doilea portavion, la șantierul naval Dalian din nord-est, informează Xinhua. Este primul portavion construit de chinezi, care dețineau deja o navă din această categorie provenită de la marina militară a fostei Uniuni Sovietice.
Conflict comercial între SUA și Canada. Pozițiile anunțate de Trump și Trudeau Luni seara, președintele american Donald Trump a impus taxe asupra importurilor de lemn de construcție din Canada, iar marți în zori a scris, cum obișnuiește, un mesaj pe Twitter: "Canada a îngreunat foarte mult afacerile fermierilor noștri din domeniul lactatelor, din Wisconsin și alte state de frontieră. Nu vom accepta asta. Urmăriți!". AFP apreciază că este o declarație de război comercial, anunță Agerpres.
Turcia a ucis 70 de militanți kurzi, după ce a atacat o grupare susținută de SUA Armata turcă a anunțat marți uciderea a aproximativ 70 de militanți kurzi în Irak și Siria, transmite Reuters. Aviația militară a Turciei a atacat grupuri afiliate Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în regiunea Sinjar din Irak și nord-estul Siriei, anunță Agerpres.
Senator american anunţă: "SUA şi Rusia sunt deja în Război Rece" Statele Unite şi Rusia sunt într-un nou Război Rece, a afirmat republicanul Richard Burr, preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Senatul american, atrăgând atenţia că atât Moscova, cât şi Beijingul utilizează noi tehnologii în sens ofensiv, informează site-ul publicaţiei The Hill, anunţă Mediafax.
O bandă de hoţi a furat mai multe milioane de dolari dintr-un seif O bandă de peste 50 de persoane înarmate a furat mai multe milioane de dolari dintr-un seif din Paraguay, în cadrul unei operațiuni calificate de oficiali drept "jaful secolului", informează DPA.
Atentatul din Sankt Petersburg a fost revendicat.Atacatorul a acţionat la ordinele grupării Al-Qaida Un grup numit Batalionul Imam Shamil a revendicat atentatul de la metroul din Sankt Petersburg din 3 aprilie, soldat cu 16 morţi, anunţă Agerpres.
Alt tip VIDEO VIRAL. Reacţia minunată a copiilor când ascultă pentru prima dată trupa rock AC/DC "For those about to rock", aşa putem rezuma reacţia mai multor copiii de până în 8 ani care au ascultat legendara trupă AC/DC pentru prima dată. Fermecaţi de chitară şi mai ales de refrenul "Thundersruck", cei mici au fost pur şi simplu uimiţi de muzica rock. "Ce bun este cel care cântă la chitară" sau "Ştiu melodia asta" sunt doar câteva dintre reacţiile celor mici.
Ivanka Trump i-a luat apărarea tatălui său, acuzat de misoginism: "Ca fiică, pot vorbi personal" Ivanka Trump, fiica președintelui american Donald Trump, i-a luat marți apărarea tatălui său acuzat de misoginism, susținând că acesta "acordă o mare importanță potențialului femeilor", transmit AFP și DPA.
Ţara în care condamnații la închisoare sunt înscriși pe o listă de așteptare Condamnați - înscriși pe o listă de așteptare - iar când le vine rândul, se prezintă la penitenciar! Deși pare ficțiune, acesta este sistemul aplicat în Norvegia, în cazul celor cu pedepse mici. Această măsură a fost luată cu ani în urma pentru a se evita suprapopularea închisorilor, exact situația cu care se confruntă România în prezent.
Alt tip Un oraş întreg din Rusia, INUNDAT de tone de suc, după ce acoperişul fabricii s-a surpat La uzina PepsiCo din orașul Lebedeani, regiunea Lipețk, s-a prăbușit acoperișul unui depozit. Drept urmare, tone de suc au inundat orașul, iar în secvențele video filmate de localnici se vede cum mașinile străbat adevărate râuri dulci, scrie Ria.ru.
Masacru în Pakistan. Explozie soldată cu cel puțin 10 morți Cel puțin 10 persoane, dintre care șase copii, au fost ucise și circa 13 rănite, după ce un dispozitiv explozibil a fost detonat în regiunea Godar, din Pakistan, administrată de Agenția Kurram. Conform declarațiilor martorilor, un microbuz care se deplasa din Sadda, spre Godar, a trecut peste dispozitivul îngropat în șosea, generând explozia.
TENSIUNI. Benjamin Netanyahu a anulat o întâlnire cu ministrul german de Externe Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anulat discuţiile programate marţi cu ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, din cauza planurilor şefului diplomaţiei de la Berlin de a se întâlni cu ONG-uri critice la adresa Israelului, informează France 24.
Cel mai REALIST primar din Franţa vrea să demisioneze: "Nu vreau să-mi dedic viaţa unor idioţi" Decizia majorității localnicilor din Annezin de a o vota pe Marine Le Pen în primul tur al alegerilor prezidențiale l-a scos din minți pe primarul acestui oraș, Daniel Delomez. Acesta a fost atât de nervos, încât a anunțat că ia în calcul demisia, pentru că nu vrea să-și dedice viața unor idioți.
Merkel-Schulz, o singură confruntare televizată înaintea unui scrutin crucial pentru UE Singura dezbatere televizată ca potențialilor viitor cancelari ai Germaniei - Angela Merkel și Martin Schulz - va avea loc pe 3 septembrie, cu trei săptămâni înaintea alegerilor.
ALEGERI FRANȚA. Marine Le Pen, criticată de tatăl ei după primul tur de scrutin Jean-Marie Le Pen, cofondator al Frontului Național (extrema dreaptă franceză), a declarat marți că fiica sa Marine, care se va confrunta cu centristul Emmanuel Macron în turul decisiv al alegerilor prezidențiale, ar fi trebuit să ducă o campanie mai agresivă înaintea primei runde, după exemplul lui Donald Trump, transmite Reuters, citată de Agerpres.
SUA iau în considerare o MĂSURĂ RADICALĂ pentru zborurile dinspre Europa Guvernul american ia în considerare să interzică laptopurile și alte dispozitive electronice similare în bagajul de mână pe unele zboruri dinspre Europa, extinzând astfel o interdicție în vigoare pentru aeroporturi din opt state din Orientul Mijlociu, au relatat marți media britanice, preluate de DPA.
Alt tip COADĂ uriaşă într-un oraş european. S-au trezit de la 4 dimineaţa - e INCREDIBIL ce speră să cumpere O fotografie realizată în oraşul Dublin arată o coadă uriaşă în faţa unor magazine. Motivul pentru care mulţi dintre cei aflaţi la coadă s-au trezit de la 4 dimineaţa este unul cu totul neobişnuit: ei speră să "prindă" o operă de artă la preţ redus.
Cum combate China extremismul religios: bebeluşii nu pot primi nume ca Islam, Jihad, Coran, Mecca China s-a alăturat luptei globale împotriva extremismului islamic care a produs mii de victime în atentatele teroriste din ultimii ani. Cum? Partidul Comunist a interzis o serie de nume considerate "excesiv de religioase".
Protest la Budapesta împotriva influențelor Rusiei Luni seara, în centrul capitalei Ungariei a fost organizat un protest la care au participat peste 2000 de persoane. Aceștia au manifestat împotriva întruziunii crescânde a Rusiei în politica țării, iar președintele Viktor Orbam a fost criticat pentru tendințele sale autoritare.
HALUCINANT! Cine este vinovat pentru amenințările de pe aeroporturile din India Poliția din Hyderabad, India, a arestat un bărbat care a trimis mesaje de amenințare la câteva aeroporturi, pentru a evita să călătorească alături de prietena lui. Pe 16 aprilie, trei aeroporturi principale indiene - Mumbai, Hyderabad și Chennai - au intrat în alertă, după ce poliția din Mumbai a primit un e-mail care avertiza în legătură cu o posibilă încercare de tentativă de deturnare.