Pe 14 iunie 2026, Donald J. Trump împlinește 80 de ani. Este o aniversare care, ca tot ce ține de acest om, refuză să treacă neobservată. În timp ce noi marcăm momentul de la Bucureşti, la Washington South Lawn-ul Casei Albe se transformă, pentru prima dată în istorie, în arenă: UFC Freedom 250, în aceeași zi în care America sărbătorește 250 de ani de la naşterea Armatei sale și se pregăteşte pentru sfertul de mileniu de existenţă a Statelor Unite. Nu există coincidenţe mai elocvente. Ziua de naştere a celui de-al 45-lea şi al 47-lea preşedinte american se suprapune peste însăși ziua de naştere a forţei americane.
Un destin care a sfidat toate prognozele
Puţini lideri din istoria contemporană au fost îngropaţi politic de atâtea ori şi s-au întors de fiecare dată. Donald Trump a fost declarat „terminat” de presa de mainstream în 2016 – şi a câştigat Casa Albă. A fost dat la o parte în 2020 – şi s-a întors patru ani mai târziu cu unul dintre cele mai spectaculoase comeback-uri din istoria politică americană, devenind abia al doilea preşedinte din istoria SUA care câştigă două mandate neconsecutive.
Iar momentul care a definit această reîntoarcere rămâne 13 iulie 2024, la Butler, Pennsylvania. Cu sângele şiroindu-i pe faţă, la câteva secunde după ce un glonţ îl ratase la milimetri, Trump a ridicat pumnul spre mulţime şi a strigat: „Fight, fight, fight!” A fost imaginea unui an electoral – şi, poate, a unei întregi ere politice. Un om care, în faţa morţii, a ales sfidarea.
De ce contează pentru România
Pentru noi, cei de pe flancul estic al NATO, mandatele Trump nu sunt un subiect de politică internă americană – sunt o chestiune de securitate directă. Insistenţa lui pe creşterea cheltuielilor de apărare în interiorul Alianţei, presiunea constantă ca aliaţii europeni să-şi asume propria securitate, accentul pe descurajare şi pe forţă ca limbaj înţeles de adversari – toate acestea au reaşezat o Europă care prea mult timp s-a bazat pe umbrela altcuiva.
România, stat de graniţă la Marea Neagră, primă linie a Alianţei în faţa Rusiei, are tot interesul ca parteneriatul transatlantic să fie unul solid, echilibrat şi bazat pe respect reciproc. Iar un preşedinte american care vorbeşte deschis despre putere, despre frontiere şi despre apărarea aliaţilor este, pentru Bucureşti, un interlocutor cu care se poate construi.
Un stil care a redefinit comunicarea politică
Se poate fi de acord sau nu cu Donald Trump – dar nimeni nu poate nega că a rescris regulile comunicării politice. A ocolit filtrele tradiţionale ale presei şi a vorbit direct cu publicul. A transformat fiecare apariţie într-un eveniment. A făcut din imprevizibilitate o strategie şi din persistenţă o marcă personală. La 80 de ani, energia cu care îşi conduce agenda – de la summit-uri la arena de pe South Lawn – ar epuiza oameni cu jumătate din vârsta lui.
La 80 de ani
Astăzi, în timp ce luptătorii UFC intră în octogonul ridicat în grădina Casei Albe, iar America îşi sărbătoreşte deopotrivă armata şi preşedintele, merită spus simplu, fără ocolişuri: puţini oameni au lăsat o amprentă atât de adâncă asupra lumii în care trăim.
La mulţi ani, domnule preşedinte!
Ana Maria Păcuraru, Realitatea Plus