Ortodoxe
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama
Greco-catolice
Sf. cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. m. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Borromeu
Romano-catolice
Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox la 4 noiembrie.
Sfântul Ioanichie cel Mare s-a născut în Bitinia din părinţi creştini, în vremea împăratului Leon IV Chazarul (775-780), susţinător al ereziei iconoclaste, fiul împăratului iconoclast Constantin Copronim (741-775).
Tânărul Ioanichie a fost deprins cu nevoinţele ascetice încă din copilărie, înlesnite şi de viaţa lui singuratică de păstor. La maturitate a fost luat la oaste, unde, timp de 24 de ani, a făcut dovada unui mare curaj şi a unor remarcabile virtuţi creştine.
A fost un adept al ereziei iconoclaste (distrugerea icoanelor), de care atunci toată biserica era tulburată. Îndreptându-se din această înşelare, a ales să-şi ispăşească păcatul printr-o viaţă închinată lui Dumnezeu, rugându-se ziua şi noaptea, la început într-un aşezământ monahal, iar mai pe urmă a ales viaţa de sihastru.
După multă vreme a voit să meargă în Efes, la biserica unde a slujit Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, pentru închinare şi rugăciune. Când a sosit în Efes şi s-a apropiat de biserică i s-au deschis de la sine uşile lăcaşului şi, intrând înăuntru, s-a rugat, închinându-se şi sărutând icoana Sfântului Evanghelist Ioan. Apoi ieşind din biserică, uşile s-au închis singure în urma sa, iar el s-a întors din nou în muntele în care vieţuia.
Sfântul Ioanichie, prin asceză şi rugăciune, s-a învrednicit de mari daruri, vindeca suferinţele trupeşti şi sufleteşti şi alunga demonii. A fost martor al biruinţei dreptei credinţe împotriva iconoclasmului prin alegerea în scaunul de la Constantinopol a patriarhului ortodox Metodie, în anul 843.
De la Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare au rămas cuvintele: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt".
A trecut la cele veşnice la vârsta de 94 de ani, în ziua de 4 noiembrie, moaştele sale făcându-se izvor de binecuvântare şi alinare a suferinţelor. Pe când murea Cuviosul Ioanichie, părinţii cei ce vieţuiau în muntele Olimpului au văzut un stâlp de foc înălţându-se spre cer, căruia îi mergeau înainte îngerii, deschizându-i uşile raiului. Aşa au cunoscut că Părintele Ioanichie trecea la odihna cerească.
