Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Lucian, preotul din Antiohia
Greco-catolice
Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila
Romano-catolice
Sf. Tereza din Avila, fc. înv.
Sfântul Sfinţit Mucenic Lucian este pomenit în calendarul creştin ortodox la 15 octombrie.
Sfântul Lucian provenea dintr-o familie bogată din Samosata, Siria. A rămas orfan de la vârsta de 12 ani şi din copilărie a ales viaţa strâmtă şi aspră a celor care se mângâia întotdeauna cu gândirea la Dumnezeu.
Se obişnuise din tinereţe să nu bea vin, ci numai apă, primea hrană o dată pe zi, iar uneori toată săptămâna nu mânca nimic, iar hrana lui era numai pâine şi apă. Printr-o viaţă ca aceasta ajungând la adâncul înţelepciunii s-a învrednicit de rânduială preoţească şi a fost hirotonit în Antiohia.
În Antiohia a înfiinţat o şcoală catehetică renumită, iar printre cei care i-au frecventat cursurile a fost şi Sfântul Ioan Gură de Aur. O mare realizare a Sfântului Lucian a fost revizuirea Septuagintei (textul grecesc al Sfintei Scripturi).
Sfântul Mucenic Lucian a suferit moarte martirică în timpul lui Maximian Daia (305-313), în Nicomidia, după ce a vorbit despre Hristos Dumnezeu înaintea împăratului. Maximian auzise despre Sfântul Lucian că atât îi este de frumoasă faţa şi vorbele lui sunt atât de dulci, încât oricine, văzându-i cinstita lui faţă şi auzindu-i cuvintele, nu era cu putinţă ca să nu devină creştin. Din acest motiv, împăratul stătea la o oarecare distanţă, după o perdea, spre a nu fi atras la credinţa creştină de faţa şi de cuvintele Sfântului Lucian.
Atât de greu şi de cumplit erau chinuiţi creştinii, încât adus în Nicomidia, Sfântul Lucian a descoperit că mulţi dintre ei se ascundeau şi voiau să se lepede de creştinism. Pe toţi aceştia i-a sfătuit cu puternicul său cuvânt şi i-a întărit spunându-le să nu se teamă de cei care ucid trupul, pentru că sufletul nu-l pot ucide.
"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena". (Matei 10; 28)
Când era în Capadocia, văzându-i pe ostaşi lepădându-se de Hristos de frica judecătorilor, le-a spus: "O! ce ruşine pentru voi, căci fiind ostaşi sănătatea voastră o puneţi întotdeauna pentru împăratul cel pământesc şi vremelnic, chiar sufletele voastre le puneţi pentru dânsul, iar pentru Hristos, Împăratul cel ceresc şi vrednic, n-aţi voit să staţi neclintiţi, nu numai că v-aţi cruţat, ci v-aţi şi lepădat de El. (...) Pentru deşartă slavă şi cinste v-aţi dat într-atât pierzării pe voi, iar pentru Domnul vostru, cel ce Şi-a dat Sângele Său pentru noi şi a gătit bunătăţile cele negrăite robilor Săi, n-aţi voit să răbdaţi puţin şi să împărăţiţi în veci cu El. Ruşinaţi-vă de pruncii cei mici şi de femeile cele neputincioase, ale căror inimi sunt mai viteze decât ale voastre, pentru că acelea rabdă bărbăteşte pentru Domnul lor şi s-au făcut ca bărbaţii, iar voi, temându-vă de chinuri, v-aţi făcut femei şi prunci mici. Ce se va întâmpla cu voi când vă va chema Hristos la judecata Sa?" (Vieţile Sfinţilor).
Iar soldaţii, auzind acestea, s-au întors la Hristos şi au mers la chinuri, mărturisind cu inima şi cu gura numele cel întru totul sfânt al lui Iisus Hristos. Au fost atunci ucişi pentru Hristos până la patruzeci de militari.
