Printre pasiunile bine cunoscute ale dictatorului se număra vânătoarea, un domeniu în care regulile și limitele biologice ale naturii erau tratate ca simple obstacole administrative. Normele cinegetice erau ignorate constant, iar criteriul principal rămânea cantitatea și prestigiul trofeelor obținute.
Când rezultatele nu erau pe măsura așteptărilor, nemulțumirea sa se transforma rapid în furie. Un episod petrecut în toamna anului 1984, pe un fond de vânătoare din județul Neamț, ilustrează perfect acest tipar de comportament, arată click.ro.
Nemțișor, terenul de vânătoare preferat al liderului comunist
Fondul de vânătoare Nemțișor, aflat în administrarea Ocolului Silvic Târgu Neamț, devenise de-a lungul anilor unul dintre locurile favorite ale lui Ceaușescu. Zona era ușor accesibilă, avea relief domol și drumuri forestiere care permiteau deplasarea rapidă cu vehicule de teren. Mai mult, fauna era extrem de bogată: cerbi, mistreți, urși, lupi și râși.
Pentru a corespunde cerințelor prezidențiale, fondul fusese amenajat minuțios: observatoare înalte, locuri de hrănire strategic amplasate, sărării, scăldători și terenuri cultivate special pentru vânat. Totul avea un singur scop – obținerea unor trofee impresionante.
După ce, în 1975, casa de vânătoare a intrat în patrimoniul partidului comunist, clădirile au fost extinse și modernizate rapid. Au apărut spații luxoase pentru cazarea elitei politice, iar perimetrul a fost împrejmuit și pus sub pază militară strictă. Accesul era sever controlat, iar securitatea zonei implica zeci de ofițeri în civil și în uniformă.
De la abundență la nemulțumire
În primii ani, partidele de vânătoare de la Nemțișor erau un succes garantat. Ceaușescu dobora frecvent mai mulți cerbi într-o singură sesiune. Cu timpul însă, standardele sale au devenit tot mai ridicate. Nu mai accepta orice exemplar, ci doar trofee de excepție, evaluate la nivel maxim.
După ani de exploatare excesivă, populațiile de cerbi valoroși au început să scadă, iar refacerea lor necesita timp, un detaliu pe care dictatorul nu era dispus să-l accepte.
În septembrie 1984, Ceaușescu a revenit la Nemțișor cu așteptări mari. Prima zi i-a confirmat speranțele, însă următoarea partidă de vânătoare s-a dovedit un eșec. Temperaturile ridicate, deplasările zgomotoase și lipsa aparițiilor în zonele de boncănit au făcut ca orele să treacă fără niciun rezultat.
Pe măsură ce timpul se scurgea, iritarea liderului comunist creștea. Silvicultorii au fost acuzați de incompetență, lipsă de organizare și neglijență.
Ordinul care putea șterge o clădire de pe hartă
În drum spre întoarcere, Ceaușescu a observat o construcție în pădure și a cerut explicații. I s-a spus că este un canton. Convins că ordinul său anterior de desființare a acestor clădiri fusese ignorat, a avut o izbucnire violentă: a cerut ca, a doua zi, un tanc să fie adus pentru a distruge clădirea.
Generalul care îl însoțea a confirmat ordinul fără a comenta.
Lucrurile s-au schimbat însă rapid. Specialiștii silvici au intervenit și au explicat că nu era vorba despre un canton de locuit, ci despre un observator folosit pentru hrănirea vânatului, inclusiv a unui urs de mari dimensiuni care frecventa zona. Mai mult, i s-a sugerat că acel exemplar ar putea deveni o țintă de vânătoare într-un sezon viitor.
Atitudinea lui Ceaușescu s-a modificat instantaneu. Dacă imobilul servea intereselor sale directe și promitea un trofeu valoros, demolarea nu mai era necesară. Ordinul a fost retras, iar alarma creată în rândul oficialilor s-a risipit la fel de repede cum apăruse.
Observatorul de la Nemțișor a fost salvat de la distrugere nu prin rațiune sau reguli, ci prin promisiunea unui viitor trofeu. Episodul rămâne o ilustrare grăitoare a modului arbitrar, impulsiv și personal în care Nicolae Ceaușescu lua decizii , un stil de conducere în care nervii de moment puteau schimba destine, clădiri sau oameni, în funcție de interesul propriu.
