Actual· 1 min citire

Trafic blocat pe DN56 A, în județul Mehedinți. Două camioane și un autoturism au luat foc, după ce s-au ciocnit violent

Trafic blocat pe DN56 A, în județul Mehedinți. FOTO: news

Trafic blocat pe DN56 A, în județul Mehedinți. FOTO: news

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 sept. 2025, 18:40

Un accident rutier grav a avut loc, marți după-amaiază, pe DN 56 A, în județul Mehedinți. Două camionae și un autovehicul au luat foc, după ce s-au ciocnit violent. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri pentru a le permite pompierilor să stingă flăcările uriașe care se văd de la sute de metri distanță.

”Astăzi, 30 septembrie, ora 17.00, pe DN 56 A, la ieșire din localitatea Izimșa, s-a produs un accident rutier, în care sunt implicate două autotrenuri și un autoturism. În urma evenimentului rutier a izbucnit un incendiu care s-a propagat la toate cele trei vehicule”, anunță, marți, IPJ Mehedință.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

În urma impactului au fost rănite trei persoane, între care doi cetățeni din Bulgaria. Aceștia au răni la mâini și picioare, dar au refuzat transportul la spital.

Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate, fiind deviat pe DN 56C.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News