Actual· 6 min citire

Șuruburile care zboară din podul de la Brăila au pus pe jar europarlamentarii. Situația a ajuns în atenția Comisiei Europene

 Siguranța podului de la Brăila a ajuns în atenția Comisiei Europene. Foto: Inquam

Siguranța podului de la Brăila a ajuns în atenția Comisiei Europene. Foto: Inquam

Publicat30 aug. 2023, 19:28
Actualizat30 aug. 2023, 19:30

La nici două luni de la inaugurare, podul de la Brăila ridică semne de îngrijorare în ceea ce privește siguranța acestuia. O filmare realizată de un trecător mai curios din fire arată că mai multe șuruburi de pe balustrada metaliză a podului sunt puse acolo mai mult de formă, în vreme ce altele pot fi scoase cu mâna goală, fără vreo șurubelniță sau vreun alt obiect ajutător! Această filmare l-a determinat pe un europarlamentar să ia măsuri.

Din imaginile publicate pe rețelele de socializare se poate vedea cum unele șuruburi nu sunt strânse deloc, putând fi scoase cu mâna. Alte șuruburi sunt strânse, dar sunt strânse atât de slab încât pot fi desfăcute cu mâna. „Ce ai făcut, mă nene, mă? Tot podul așa este. Nimic nu-i strâns. E făcut la fantezie”, susține autorul filmării.

Reacția unui europarlamentar

Europarlamentarul USR Vlad-Marius Botoș, vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională, a făcut public, printr-un comunicat de presă, faptul că a trimis miercuri o scrisoare comisarului Elisa Ferreira, responsabil pentru Coeziune și Reformă în cadrul Comisiei Europene, cu privire la respectarea cerințelor de siguranță în ceea ce privește Podul de la Brăila, construit cu fonduri europene.

"Subiectul acestei scrisori este respectarea standardelor de siguranță în construcții în ce privește Podul de la Brăila, un mare proiect de infrastructură inaugurat finanțat cu contribuția fondurilor europene. Inaugurat cu mare fast de către autoritățile publice, Podul suspendat peste Dunăre din zona Brăila este subiectul unor știri și al unor postări pe paginile de social media care arată că acesta ar avea porțiuni ce nu sunt în concordanță cu siguranța la care oamenii au dreptul să o aștepte", se arată în comunicatul de presă remis de Vlad-Marius Botoș, citat de Agerpres.

Europarlamentarul USR Vlad-Marius Botoș i-a solicitat comisarului european Elisa Ferreira informații cu privire la respectarea cerințelor de siguranță pe care trebuie să le respecte toate proiectele finanțate din fondurile Uniunii Europene, "pentru a face lumină în acest subiect controversat".

Revoltător: podul de Brăila se deșurubează cu mâinile goale, la nici două luni de la inaugurare! Nereguli grave la cea mai scumpă construcție din România - VIDEO

"Consider că este datoria mea să acționez atâta vreme cât am pârghiile oficiale pentru aflarea de informații corecte și clare cu privire la acest subiect. Nerespectarea măsurilor de siguranță, șuruburi neadecvate, asfalt turnat defectuos, ar putea avea efecte dezastruoase asupra celor care utilizează podul. Trebuie să știm cât mai repede dacă informațiile care circulă acum în presă sunt adevărate, dacă podul este un pericol pentru a remedia cât mai curând situația. Voi urmări subiectul acesta și voi încerca să aflu informațiile pe căi formale și informale pentru că ar putea fi viața unor oameni în joc", a mai spus europarlamentarul USR.

Ce spune CNAIR

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a declarat pe 11 august că denivelările apărute în asfaltul de pe podul suspendat peste Dunăre sunt generate de nerespectarea restricțiilor de tonaj de 7,5 tone, impuse în zilele caniculare.

"Pe rampa de acces au apărut niște denivelări. În principal, au fost identificate cauzele pentru care ele s-au produs, vorbesc aici despre o depășire de tonaj, nu s-a respectat tonajul de către autovehiculele care au circulat pe acest pod, pe de o parte. Pe de altă parte, știți că am avut o perioadă de vreme caniculară, iar în acele momente noi am impus restricții de tonaj la 7,5 tone, restricții care nu au fost respectate de operatorii economici care se ocupă de transportul de mărfuri. Cum știți, podul acesta a fost dat în circulație, el din punct de vedere structural este în regulă, iar aceste mici deficiențe vor fi remediate de către antreprenorul lucrării, astfel încât, la momentul recepției, la terminarea lucrărilor, nu vor mai fi niciun fel de probleme", a declarat Pistol.

Întrebat cine ar fi trebuit să verifice tonajul autovehiculelor care circulă pe podul suspendat peste Dunăre, Cristian Pistol a precizat că atribuțiile revin Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).

Sorin Grindeanu despre denivelările din podul suspendat de la Brăila: „Exagerări!”

"Atribuțiile sunt ale unei alte autorități din cadrul ministerului, am discutat cu inspectorul șef de la ISCTR, iar dânsul a convocat echipele pe care le avea pentru a verifica tonajul. Denivelările vor fi remediate cu traficul deschis. Limita de tonaj se impune când sunt temperaturi ridicate, codul roșu și codul portocaliu de vreme caniculară. Odată cu creșterea temperaturilor exterioare, știți foarte bine că temperatura la asfalt este mult mai mare, iar pe pod, în momentul în care se ajunge în zona de rampă, autovehiculele au tendința de a frâna, moment în care se pot crea aceste mici probleme ale asfaltului", a mai spus Pistol.

Ce spunea Sorin Grindeanu despre siguranța podului

Referitor la acest subiect, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat pe 16 august, în cadrul unei conferințe de presă, că denivelările de pe Podul peste Dunăre au apărut în special pe sensul dinspre Tulcea spre Brăila.

"Să știți că am trecut în acest weekend. Așa cum știți, am fost la Galați și am mers și pe pod pentru că văzusem unele articole în care se spunea că erau să sară camioanele în Dunăre, de la denivelări șamd. Eu vă rog să mergeți dacă nu mă credeți. Eu înțeleg exagerările și înțeleg că sunt anumite denivelări cauzate de următorul lucru: la anumite temperaturi există restricții de tonaj. Asta este, nu e doar pe podul de la Brăila. S-a ajuns la acele denivelări, în special pe sensul dinspre Tulcea spre Brăila, cauzate de nerespectarea restricțiilor. Asta e ca și iarna când dă CNAIR anunț "Nu mergeți, că e drumul închis" și sunt niște domni care merg și după aia cer să vină să-i salveze statul român, că știți că se întâmplă lucrurile astea, în fiecare iarnă", a declarat Grindeanu.

Sfidare la adresa românilor. Podul de la Brăila, închis luni noapte, în minivacanță. Explicația halucinantă a CNAIR

El a subliniat că trebuie respectate anumite reguli pe care CNAIR și celelalte autorități le impun. Ministrul Transporturilor a mai spus că lucrările sunt în garanție.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila - cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa și ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră - a fost inaugurat pe 6 iulie 2023. La ceremonie au participat, printre alții, președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, și comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

Valoarea inițială a proiectului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. - IHI Infrastructure System Co. Ltd.

Au apărut primele denivelări la podul suspendat de la Brăila. Ce explicații are CNAIR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News