Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat canonizarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul în ședința de lucru din 20-21 iunie 1992, fiind așezat în rândul sfinților, prin trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu ziua de prăznuire la 27 septembrie.
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi), în anul 1650, dar activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în Țara Românească. A fost, pe rând, egumen al mănăstirii Snagov, episcop de Vâlcea și mitropolit al Țării Românești. În același timp, a fost și un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici de la Marile Sărbători de peste an).
La insistențele Porții Otomane, a fost exilat în anul 1716. Și-a dat viața ca un martir pentru credința creștină, fiind ucis de ostașii care îl escortau pe drumul exilului.
Sfântul Antim (Andrei din botez) a fost, de tânăr, luat în robie de către turci și dus la Constantinopol. Fiind ulterior eliberat, a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.
În 1689 a fost adus de către Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714) în Țara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care au fost imprimate nenumărate cărți de cult, dar și laice.
A urcat treptat în ierarhia bisericii: a fost mai întâi numit stareț al Mănăstirii Snagov, în vara anului 1694 (1694-1701), apoi a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705 (1705-1708), iar la 22 februarie 1708, episcopul Antim a fost înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei.
Sfântul Antim Ivireanul este și ctitorul mănăstirii cu hramul \"Duminica Tuturor Sfinților\" din București - Mănăstirea Antim - pe care a ridicat-o între anii 1713-1715 și pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din țara noastră.
Din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Țării Românești), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Marița, în apropiere de Adrianopol.
La câțiva ani după uciderea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, care a fost reabilitat.
* Sfântul Mucenic Calistrat a trăit în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305).
Soldat, din Cartagina, Africa, Sfântul Mucenic Calistrat era creștin din familie creștină căci: "tatăl lui învățase de la moșul lui, cel cu numele Neocor, care în vremea patimilor celor de voie ale Domnului nostru Iisus Hristos se aflase în Ierusalim, pe vremea lui Ponțiu Pilat, slujind în oaste și, după ce văzuse toate minunile cele ce s-au făcut la moartea și la învierea Domnului, a crezut în Dânsul". (Viețile Sfinților)
În corpul de oaste din care făcea parte, doar el singur era creștin. Ceilalți camarazi ai săi erau închinători la idoli și l-au denunțat că se roagă și cheamă numele lui Iisus Hristos.
Chemat în fața comandantului, Sfântul Calistrat a fost înștiințat de faptul că tovarășii săi îl învinuiesc pentru credința sa.
"Deci, oare, pentru aceasta mă clevetesc aceștia pe mine", a spus Sfântul Calistrat, "că cinstesc pe unul adevăratul Dumnezeu, iar nu pe dumnezei mincinoși? S-ar fi căzut lor să mă clevetească, de m-ar fi știut că nu slujesc bine în rândurile ostașilor, sunt fricos, sau că fug de fața vrăjmașului. De ar fi fost așa, apoi puteau să grăiască împotriva mea înaintea ta, voievodule, și ție ți se cădea să asculți niște clevetiri ca acestea. Dar, în niciunul din aceste cazuri neștiindu-mă vinovat, pentru ce asculți pe clevetitori și la judecată mă aduci pe mine, numai pentru această singură vină, că dogmele mele nu se aseamănă cu ale voastre?". (Viețile Sfinților)
Și totuși pentru credință a fost torturat și, urmare a chinurilor sale în care nu a apostaziat, Sfântul Calistrat a fost pus într-un burduf și aruncat în mare. Într-un fel minunat, a ieșit însă nevătămat din mare, iar 49 de soldați aflați printre privitori au crezut că Dumnezeul Sfântului Calistrat, care din adâncul mării l-a izbăvit pe el, este Viu și Adevărat. Pe aceștia i-au urmat alți 135 de ostași.
Sfântul Calistrat împreună cu cei 49 de soldați, primii mărturisitori, a fost ucis în temniță de ceilalți ostași, la hotărârea comandantului.
Sărbătoarea zilei, 20 septembrie. Cine sunt sfinții pomeniți de Biserică în această zi?
