Proiectul de lege privind reducerea vârstei de pensionare a minerilor și energeticienilor a fost adoptată miercuri de deputați, cu 302 voturi pentru, patru abțineri și un vot împotrivă. Votul a fost dat în ziua în care reprezentanții lor au protestat pe holurile Parlamentului pentru recunoașterea drepturilor lor. Pe de altă parte, Guvernul discută miercuri, în primă lectură, Ordonanța de urgență care prevede stimulente compensatorii pentru minerii disponibilizați. Statul român și-a asumat, în fața Uniunii Europene, ca în următorii ani să nu mai aibă nicio mină de cărbune funcțională din cauza poluării. Peste 8.000 de persoane își vor pierde astfel locurile de muncă. În total, este vorba de 8.354 de mineri care vor fi concediați. Ordonanța de Urgență pregătită de Guvern se aplică până la data de 31 decembrie 2032. Aceste concedieri vor fi făcute pe fondul înlocuirii cărbunelui ca sursă de energie cu cele regenerabile.
Senatorul PNL Ion Iordache a anunțat că legea care recunoaște condițiile de muncă și scade vârsta de pensionare cu până la 13 ani a trecut de Camera Deputaților și va pleca spre promulgare, într-un mesaj pe Facebook.
”Mă bucur că am contribuit la obținerea acestor beneficii pentru angajații companiei. Au fost 302 voturi pentru, 1 vot contra și 4 abțineri.
Așa cum am promis, sunt alături de gorjenii angajați ai Complexului Energetic Oltenia până la sfârșitul luptei! După o viață de sacrificii, oamenii merită o pensie decentă!
Legea care recunoaște condițiile de muncă și scade vârsta de pensionare cu până la 13 ani a ajuns azi în plenul Camerei Deputaților”, a scris Iordache pe Facebook.
Și deputatul USR Radu Miruță a anunțat miercuri că proiectul de lege privind pensionarea minerilor si energeticienilor a fost adoptat.
„Vorbind cu lucrătorii din CEO, cu sindicatele, cu specialiști în dreptul muncii, ”minerind” prin legislația noastră socială complexă, bătându-i la cap pe cei din Ministerul Muncii și Protectiei Sociale, antrenându-mi colegii din USR, convingându-i pe scepticii și pe pesimiștii de la celelalte partide am creat contextul politic necesar reușitei acestui proiect de lege.
Acum, după război mulți viteji se arată!…
Dincolo de toate, important este că proiectul de lege a intrat de acum, prin votul de azi din Plenul Camerei Deputatilor, pe drumul care duce la transformarea sa în lege aplicabilă, sper cât mai curând posibil!”, a scris Radu Miruță pe Facebook.