Pastila pentru suflet - Pilda femeii bolnave de cancer care se descoperă pe sine

Gândul zilei

„Să nu gândim abstract, de exemplu: Of, ce-o să fac mâine, că trebuie să ajung acolo și trebuie înainte de acolo să merg dincolo, și cum o să ajung… Pune un: Doamne! Și gândul tău a devenit rugăciune. Doamne, cum o să ajung acolo, că trebuie înainte de aia să merg dincolo și nu știu cum o să fac, ajută-mi, Doamne! Și-a devenit rugăciune. Și nu-i mai puțin importantă, nici mai puțin lucrătoare decât ceea ce numim, în general, rugăciune.” – Părintele Rafail Noica

Știai că?

Ce simbolizează culorile veșmintelor și când se îmbracă?

 Fiecare veșmânt are un simbolism propriu, la fel, există anumite culori, care au anumite semnificații. Sunt folosite în general șase culori liturgice: alb, verde, purpuriu, roșu, albastru și auriu. Având o semnificație liturgică, la unele sărbători, se optează pentru anumite culori.

Albul reprezintă curățenia și puritatea luminii harului lui Dumnezeu. Veșminte de culoare albă se îmbracă, de obicei, la Praznicele Botezului Domnului, Schimbării la Față și Învierii Domnului. Verdele simbolizează culoarea vieții și a Sfântului Duh. Se îmbracă veșminte de culoare verde la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, iar în unele zone și la sărbătoarea Floriilor. Roșul închis, purpuriul, ne duce cu gândul la Sângele lui Hristos, vărsat pe Cruce, dar și la sângele martirilor. Veșminte de culoare roșu închis se poartă la sărbătorile sfinților martiri, la Înălțarea Sfintei Cruci, dar și la Crăciun, în acest caz, culoarea roșie aducându-ne aminte de Nașterea Mântuitorului. Albastrul predomină la sărbătorile Maicii Domnului (Întâmpinarea Maicii Domnului sau Buna Vestire). Culoarea aurie semnifică bogăția darurilor Sfântului Duh, de aceea este o culoare predominantă a veșmintelor liturgice. Negrul este, în mod tradițional, culoarea slujbelor funebre. Este o culoare de dată mai recentă în veșminte și simbolizează pocăința și întristarea. Se folosesc veșminte cernite în timpul Postului Sfintelor Paști.

Pilda zilei

  Te cunoști pe tine însuți?!

O femeie care era pe cale de a muri din pricina unui cancer hotărâse să-și dedice ultimele zile ale vieții cunoașterii de sine. Și cugeta așa:
“Am început să mă ocup de gândurile ce-mi trec prin cap, de obiectele pe care le aleg, de lucrurile pe care le îndrăgesc, de cărțile pe care le citesc, de cei ce mă înconjoară.
Am înțeles că toate acestea erau un reflex al meu și spuneau câte ceva despre mine. Astfel am cunoscut o persoană extraordinară: pe mine însămi.
Dar, ceea ce am învățat mai de preț, după ce am priceput că aveam să le părăsesc pe toate,  este faptul că tot ce aveam era în fapt propria-mi persoană, ceea ce sunt.
Sunt pe cale de a muri de cancer, dar niciodată nu am fost așa de vie și fericită ca acum“

Din nefericire începem să vedem cu alți ochi viața noastră doar în împrejurările în care ajungem să avem nevoie de Dumnezeu și de aproapele nostru. Abia atunci ni se înduioșează sufletul și începem să ne descoperim sinele, începem să fim mai sensibili, mai înțelegători și deschiși.
Spun sfinții părinți că uneori ceea ce ni se pare a fi o binecuvântare poate ajunge până la urmă să fie un blestem și ceea ce ni se pare a fi un blestem, să devină în cele din urmă o binecuvântare.
Aceasta se întâmplă atunci când mintea, sufletul și educația noastră n-au rădăcina într-o învățătură creștină corectă la nivel de teorie și practică. Un creștin adevărat va transforma orice eveniment al vieții lui într-o binecuvântare, dacă va ști să-și ridice sufletul la Dumnezeu cu sinceritate și iubire. Ridică-ți sufletul și inima la Dumnezeu pentru orice greșeală făcută și cu pocăință întoarce-o într-o binecuvântare. Pentru orice situație din viața ta, Dumnezeu va găsi prilej de ridicare și binecuvântare, dacă ai bărbăția să-ți asumi greșeala, să nu te îndreptățești, ci doar să o plângi cu căință și nădejde!

Citește mai mult pe realitateaspirituala.net.