Articolele din categoria ACTUAL:

SFÂNTA MARIA Tradiţii. Ce trebuie să faci pe 8 septembrie să ai noroc până la finele anului
SFÂNTA MARIA Tradiţii. Ce trebuie să faci pe 8 septembrie să ai noroc până la finele anului
SFÂNTA MARIA Tradiţii şi obiceiuri. Pe 8 septembrie este sărbătorită nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai emblematice şi îndrăgite figuri feminine ale creștinătății. Cunoscută şi drept Sfânta Maria Mică, aceasta este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi, în acelaşi timp, cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi, credincioşii merg la biserică, de dimineaţa, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.
Cum să îţi dai seama că ai hipotiroidism
Cum să îţi dai seama că ai hipotiroidism
Hipotiroidismul este diagnosticul dat atunci când glanda tiroidă nu produce suficienţi hormoni tiroidieni care să contribuie la bună funcţionare a corpului. În ultimii ani, atât medicii alopatati cât şi cei naturopati descoperă că analizele de laborator pentru tiroidă nu reflectă valori corecte şi că hipotiroidismul este mult mai prevalent decât se credea. Astfel, mulţi profesionişti în domeniul sănătăţii dau diagnostice şi tratează hipotiroidismul mai mult în baza simptomelor decât în baza analizelor de laborator.
Carmen Gigină, către Oprea: "Sunt o mamă care şi-a pierdut unicul copil din ignoranţa ta"
Carmen Gigină, către Oprea: "Sunt o mamă care şi-a pierdut unicul copil din ignoranţa ta"
Mama poliţistului Bogdan Gigină, care a murit în timp ce deschidea coloana oficială a lui Gabriel Oprea, îi transmite fostului vicepremier, printr-un mesaj pe Facebook, că i-a "redus la zero" familia, doar pentru că a crezut că "totul i se cuvenea" şi era "zeul care dicta". Carmen Gigină îi mai reproşează lui Oprea şi că nu şi-a asumat consecinţele faptelor sale, aşa cum ar fi făcut "un cadru militar, un bărbat cu coloană vertebrală", şi l-a "abandonat pe omul care stătea în ploaie, vânt şi soare pentru siguranţa lui".
Sfanta Maria 
SF MARIA! Cele mai frumoase urări şi mesaje pe care le poţi face de Sfânta Maria
SF MARIA! Pe data de 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută şi drept Sfânta Maria Mică. Sfânta Maria este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi, în acelaşi timp, cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi, credincioşii merg la biserică, de dimineaţa, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.