SURPRIZĂ. Catedrala Mântuirii Neamului are amenajate 4 buncăre antiatomice Subsolul Catedralei Mântuirii Neamului ascunde mai multe suprize, potrivit proiectului Patriarhiei: două săli polivalente dotate cu altare, care vor funcţiona ca biserici, 42 de cripte, 4 buncăre anti-atomice, un muzeu al creştinismului şi diverse spaţii pentru comunicare media.
Viralul momentului. Câţi copii aveţi? Răspunsul care i-a isterizat pe internauţi Aparent simplă și de bun simț, întrebarea ‘Câți copii aveți?’ necesită, de obicei, un răspuns logic, cel mai adesea indicând o cifră sub zece. În definitiv, ce părinte nu știe câți copii are în îngrijire?
Anca Pandrea, veste cruntă de la medici Actrița Anca Pandrea a trecut prin momente de groază în spital după ce o problemă medicală gravă i-a pus în pericol viața. Din cauza unei infecții care s-a extins în tot organismul, Anca Pandrea nu s-a mai putut deplasa și a ajuns la Spitalul Colentina. Picioarele i s-au umflat atât de mult, încât au devenit mov, iar una dintre soluțiile luate în calcul era chiar amputarea ambelor membre inferioare.
A fost decernat premiul Nobel pentru Pace: Câştigător-SURPRIZĂ anul acesta Laureatul premiului Nobel pentru Pace, una dintre cele mai prestigioase distincţii din lume, a fost anunţat vineri, în capitala Norvegiei, Oslo. Câştigătorul a fost ales din 376 de nominalizări, 228 de persoane şi 148 de organizaţii şi a constituit o surpriză: este vorba de preşedintele columbian Juan Manuel Santos.
Moment decisiv în cazul#Colectiv Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Sector 4 se pronunţă astăzi asupra validităţii a două dintre dosarele penale instrumentate de procurori după tragedia din Clubul Colectiv.
Cutremur noaptea trecută în România Un cutremur s-a înregistrat noaptea trecută în România, conform Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Sărbătoare importantă astăzi în rândul creştinilor! Ce sfinţi sunt pomeniţi Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, pomeniți în calendarul creștin ortodox la 7 octombrie, au deținut funcții înalte în armata imperială în timpul împăratului Maximian (286-305). Cei doi mucenici se aflau printre cei dintâi demnitari ai imperiului
S-a descoperit ce se întâmplă cu sufletul după moarte. Teoria care dă lumea peste cap Un om de ştiinţă a prezentat o teorie interesantă cu privire la suflet şi viaţa după moarte, idee care nu a fost până acum desfiinţată de alţi specialişti.
Grefierii au intrat în grevă spontană. Ce solicitări au angajații din tribunale Grefierii din toată țara își întrerup activitatea, vineri, timp de 3 ore, anunțând că este vorba despre un "protest spontan" în fața sediilor instanțelor sau parchetelor.
Cea mai bogată femeie din lume a dispărut Considerată ca fiind una dintre cele mai bogate femei de pe planetă, Gulnara Karimova este dată dispărută încă de acum doi ani de zile.
Simptome ale atacului cerebral pe care oamenii le ignoră Atacul cerebral, cunoscut și sub denumirea de accident vascular cerebral (AVC), este a treia cauză de mortalitate la nivel mondial, după bolile cardiovasculare și cancer. Organizația Mondială a Sănătății susține că, până în anul 2030, atacul cerebral va surclasa celelalte două afecțiuni.
I se spune "amestecul de aur". Este cel mai bun leac natural antibiotic și anticancer. Iată rețeta! Această este o reţeta care se prepară rapid. I se spune "amestecul de aur" deoarece aspectul şi proprietăţile sale amintesc de preţiosul metal, aurul. Este recomandat în special atunci când va confruntaţi cu probleme bacteriene şi virale. Întăreşte sistemul imunitar şi previne apariţia cancerului.
Fenomen astronomic extrem de rar în weekend. Ce poți vedea pe cer Zilele următoare va fi activ un curent de meteori extrem de rar, care poate produce surprize. Este vorba despre Draconide, care în istorie a produs erupții de până la 50.000 de meteori pe oră.
Noi dezvăluiri despre scandalul tezei de doctorat a șefei DNA, Codruța Kovesi Jurnalista Emilia Șercan, cunoscută pentru anchetele sale despre plagiate, oferă noi date despre scandalul în care este implicată și Laura Codruța Koveși cu teza de doctorat.
Filtre la toate intrările în Capitală, vineri dimineață. Ce caută polițiștii și inspectorii sanitari Filtre la toate intrările în București, vineri dimineață. Polițiștii și inspectorii sanitari controlează toate transporturile de alimente și animale vii, după alerta de pesta porcină din apropierea granițelor României.
UE pune presiune pe Turcia să renunțe la starea de urgență Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, insistă ca autoritățile de la Ankara să pună capăt cât mai rapid stării de urgență instaurate după tentativa de puci de la mijlocul lunii iulie și prelungite pe data de 3 octombrie cu trei luni, informează AFP.
Vladimir Putin s-a dezlănțuit: La ce vă trebuie NATO? De ce e nevoie de România în NATO? Fostul presedinte al Israelului, Shimon Peres, a dezvăluit într-un interviu acordat cu scurt timp înainte de a muri mai multe dialoguri savuroase pe care le-a avut cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Într-una dintre discuțiile cu Peres, Putin spune că, din moment ce Uniunea Sovietică nu mai există și tratatul de la Varşovia a fost destrămat, existența NATO nu are sens și prezența unor state ca România sau Georgia în Alianță este absurdă.
Video Uraganul Matthew pierde din forţă, după ce a făcut 900 de victime în Haiti şi 5 în Florida Uraganul Matthew, care și-a pierdut din intensitate, continuă să măture, sâmbătă, coasta de est a SUA, persistând încă pericolul de producere de inundații, transmite AFP
Consiliul de Securitate al ONU, reuniune de urgență pe tema Siriei Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite urmează să se reunească de urgență vineri pe tema situației din Siria, după temerile emise de emisarul său special că, la Alep, cartierele aflate sub controlul rebelilor riscă să fie "complet distruse" până la sfârșitul anului, transmite AFP.
Iohannis s-a întâlnit la Cotroceni cu Federica Mogherini, șeful Externelor din UE Președintele Klaus Iohanni a primit-o la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, pe Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate. Acesta a preciztat că au discutat despre criza din Siria, dar şi despre situaţia din Republica Moldova.
8 lucruri pe care să le eviţi înainte de a merge la culcare Somnul de noapte ofera o multime de beneficii, insa pentru tot mai multi oameni reprezinta o adevarata provocare. Poti gasi multe sfaturi despre cum sa faci sa adormi, dar prea putine despre actiunile pe care sa le eviti inainte de a merge la culcare.
Dosar Carpatica Asig: Angela Toncescu și Dan Hosu rămân în libertate sub control judiciar Angela Toncescu, președinte al Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA Sibiu, va fi cercetată în continuare în stare de libertate sub control judiciar, a decis definitiv, joi, Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a schimbat legea! Ce ACTE îţi trebuie ca să pleci cu copilul în afara ţării Copiii romani care locuiesc in strainatate si calatoresc insotiti catre tara in care au domiciliul nu mai trebuie sa prezinte acordul legat de calatorie din partea parintilor.
Ține picioarele într-un vas cu cafea timp de câteva minute. Rezultatul? Uimitor Cafeaua are puterea de a stimula circulația și de a calma durerea în cazul picioarelor obosite.
Ce veste a primit cuplul ce tocmai adoptase trei copii. Asta i-a copleşit Andy şi Sarah Justice din SUA şi-au dorit foarte mult copii. Au încercat ani la rândul, dar fără succes.
Cum arată Miss Venezuela 2016. FOTO Keisy Sayago a fost încoronată Miss Venezuela 2016, învingând alte 23 de tinere în cea de-a 64-a ediție a concursului, semnalează EFE.
Aceasta este reţeta care îţi distruge toată grăsimea din sânge. Ai nevoie de DOUĂ ingrediente Din cauza stilului de viata dezordonat, tot mai multa lume acumuleaza grasime in sange.
Ce se întâmplă cu trupul tău dacă nu faci duș timp de două zile Cei care cred că pielea sau părul vor deveni mai frumoase dacă nu le spală des se înșală amarnic, susțin medicii, care au explicat ce se întâmplă dacă nu facem duș două zile.
Taie o lămâie mărunt şi pune-o la congelator. Efectul ei îţi poate salva viaţa Lămâile au beneficii uimitoare pentru sănătate. Dacă le congelezi, acestea se sporesc.
ALERTĂ Pestă porcină africană, la doar 70 de km de frontiera României Un laborator din Spania a confirmat existenţa virusului de pestă porcină africană în două sate din Republica Moldova, situate la 70 de km de frontiera cu România.