Exclusiv Voiculescu: Scăderea cu 35 % la medicamente se va face treptat, în decurs de trei ani Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a făcut precizări la REALITATEA TV cu privire la proiectul de hotărâre de guvern care urmează să reglementeze scăderea preţului la medicamente.
Eşti agitat la locul de muncă? Iată cinci locuri de muncă bine plătite şi fără stres Monitorizând datele privind salariile a sute de job-uri, Occupational Information Network a descoperit care sunt job-urile bine plătite ale căror grad de stres este redus.
Cum îţi dai seama dacă suferi de hernie de disc. Mergi de urgenţă la medic dacă ai aceste simptome Hernia de disc irită nervii dintre vertebre şi dă dureri, amorţeli şi slăbiciune la un braţ sau un picior. Nu toată lumea are, însă, simptome, iar de multe ori, această afecţiune trece neobservată ani întregi.
Ministerul Educației și cel al Muncii fac verificări în cazul elevului cu ADHD din Argeş O echipă formată din reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Ministerului Muncii s-a deplasat, luni, la Pitești, pentru a face verificări în cazul protestului unor elevi de la Școala 16 față de un coleg diagnosticat cu ADHD, au precizat surse din Inspectoratul Școlar Județean Argeș.
Cele mai ciudate întrebări din sănătate puse de oameni pe Google Înainte să meargă la medic, cei mai mulți oameni caută un diagnostic pe Google. Află care sunt cele mai ciudate întrebări pe care le pun aceștia pe motorul de căutare.
De ce apare, de fapt, ulcior la ochi? Motivul este surprinzător. ATENŢIE: Este foarte contagios! Ulciorul este o umflătură dureroasă, îmbibată cu puroi, de la nivelul pleoapelor. Este vorba de o infecţie contagioasă, însă inofensivă. De fiecare dată când îţi îngrijeşti zona ochilor spală-te corespunzător pe mâini cu apă şi săpun. Pentru a preveni reapariţia ulciorului, dezinfectează-ţi cu grijă lentilele de contact. La primul semn de iritaţie, renunţă la ele şi poartă un timp ochelari de vedere.
Jandarmeria:Raportul privind mitingul de sâmbătă nu face referire la activitatea Primăriei Capitalei Raportul privind activitatea de asigurare a măsurilor de ordine publică la mitingul de sâmbătă nu face referire la activitatea Primăriei Capitalei, precizează Jandarmeria Română, într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Cum tratau bătrânii hipertensiunea arterială? Această metodă simplă are efecte miraculoase Acest amestec este un bun remediu pentru tensiunea arterială crescută şi împotrica colesterolui.
Premierul canadian Justin Trudeau se va deplasa la Bruxelles pentru Summitul UE-Canada Premierul canadian Justin Trudeau se va deplasa la Bruxelles pentru Summitul UE-Canada, care este de așteptat să se desfășoare joi, a anunțat luni seară ministrul canadian al comerțului, Chrystia Freeland, transmite DPA.
Un australian a fost despăgubit după ce a aşteptat livrarea unei pizza timp de… 18 luni Tuturor ne este cunoscută aşteptarea care ne pune la încercare răbdarea atunci când comandăm de mâncare şi aşteptăm livrarea acasă. Atunci când trebuie să aşteptăm o oră, ni se pare o eternitate, însă cum ar fi dacă ar trebui să aşteptăm…18 luni?
Untul din seminţe de dovleac Pentru o varietate mai mare de arome și de substanțe nutritive în alimentație, merită să încerci untul din semințe de dovleac.
Repară-ţi călcâiele cu acest truc natural! Călcâiele crăpate sunt rezultatul a diverse motive. Fie că nu ai purtat pantoful potrivit, o infecţie microbiană, ai stat prea mult în picioare, o deficienţă de alimentaţie, igienă deficitară, toate pot fi factori care au condus la un aspect nepotrivit al picioarelor. Indiferent de cauza, călcâiele crăpate, aceste fisuri în epiderma, sunt de cele mai multe ori inestetice şi dureroase.
Dieta cu limonadă: Slăbeşti şi te răcoreşti în acelaşi timp Dieta cu limonadă este un regim de detoxifiere pe termen scurt: cel mai indicat este să fie urmată timp de 10 zile. Scopul acestei diete este de a curăţa organismul de impurităţi, de a elimina toxinele acumulate în diferite zone ale corpului, dar si de a topi depozitele de grăsime.
DOLIU în lumea muzicii. Un mare cântăreţ a murit Cântăreţul Pete Burn a murit la vârsta de 57 de ani în urma unui atac de cord, a anunţat impresarul acestuia.
Secretul pe care nimeni nu îl ştia până acum! Așa deblochezi orice telefon fără să ai codul Orice smartphone sau tabletă vine cu măsuri de securitate integrate. Dacă le uiţi însă, merită să ştii cum deblochezi un Android fără ele.
Veşti proaste pentru iubitorii serialului "Game of Thrones" Întreaga intrigă a noului sezon, cel cu numărul 7, al popularului serial "Game of Thrones" a fost publicată pe internet de un user al platformei Reddit.
Utilizări ale aspirinei de care nu ai auzit. Este incredibil! Acidul salicilic este folosit pentru diminuarea durerii şi pentru tratarea inflamaţiilor, dar şi pentru îngrijirea bolilor de inimă.
Descoperire şocantă făcută de medici: Câte zile pe săptămână ar trebui să lucrăm? Specialiştii în medicină susţin că ceasul biologic al fiecărei persoane se modifică odată cu vârstă.
Mai tare ca Viagra! Tratamentul naturist pentru potență care i-a înnebunit pe bărbați Pentru a căuta o alternativă naturistă pentru Viagra, cercetătorii italieni au studiat vechile tratate de medicină chinezească şi s-au oprit la ceva despre care spun că "înfierbântă sexul". Mai exact, "iarba care pune pe jar sexul", după cum au fost citaţi de către presă cercetatorii italieni care au redescoperit o plantă folosită cu succes de vechii chinezi drept un puternic afrodisiac.
ALEGERI SUA. SONDAJ: Hillary Clinton şi Donald Trump, la egalitate în preferinţele de vot Candidaţii democrat şi republican la funcţia de preşedinte al SUA, Hillary Clinton şi Donald Trump, sunt la egalitate în prefereinţele de vot, relevă un sondaj de opinie publicat luni, informează site-ul publicaţiei The Hill.
Reţeta bunicii ţinută bine ascunsă! Cum faci cea mai bună negresă cu dovleac? Cea mai uşoară reţetă pentru cea mai delicioasă prăjitură a toamnei este fără nici o urmă de îndoială negresa.
SECRETELE din bucătăria restaurantelor: Ce NU TREBUIE să comanzi NICIODATĂ Folosind informaţii din interiorul celor mai importante restaurante din lume, acordate de maeştri bucătari şi somelieri, scriitoarea Imogen Edwards - Jones a dezvăluit secretele din spatele industriei alimentare
Cum să cureţi usturoiul în mai puţin de 10 secunde. Truc UIMITOR de simplu şi folositor E bun usturoiul, dar câteodată e un chin să îl cureţi. Există totuşi un truc foarte simplu care te scapă de corvoadă.
Cutremur la graniţa României Un cutremur de 2 grade a avut loc astăzi în Serbia, la graniţă cu România, conform Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Anunţ de ultimă oră legat de Regele Mihai, cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 95 de ani Cu ocazia împlinirii vârstei de 95 de ani, se deschide expoziția "Regele Mihai I al României, un destin în slujba Țării", care își propune să îi aducă un omagiu fostului suveran. Evenimentul începe marţi, începând cu ora 12, la Biblioteca Naţională.
Video CRIZA VACCINURILOR. Sute de bebeluşi, nevaccinaţi din cauza lipsei vaccinurilor Sănătatea nou-născuţilor din aproape jumătate de ţară este pusă în pericol. Vaccinul împotriva tuberculozei lipseşte în unele maternităţi chiar şi de peste o lună. Aşa se face că bebeluşii sunt trimişi acasă fără a fi imunizaţi. Ministerul promitea în urmă cu aproape trei săptămâni că situaţia e pe cale să se rezolve, dar părinţii au rămas doar cu promisiunile.
Cel mai mare mister: Un avion dispărut în 1946 a aterizat după 47 de ani. Ce au găsit la bord? Unul dintre cele mai mari mistere aviatice, încă neelucidat, s-a petrecut în America de Sud. Un avion dispărut pe ruta Rio- Havana, în 1946, a aterizat în Bogota, 47 de ani mai târziu. Specialiştii au descoperit la bord ... 36 de schelete umane.
Probleme pentru Apple. Un site cunoscut vinde încărcătoare contrafăcute Compania Apple a ţinut să-şi avertizeze clienţii că 90 la suta dintre încărcătoarele iPhone vândute pe Amazon sunt fake-uri.
Trebuie să ţii cont de acest lucru când pui murături. Secretul pe care nimeni nu îl ştia Toamna este în toi și în această perioadă prepararea conservelor de legume și fructe pentru iarnă reprezintă o prioritate pentru toate gospodinele.