Articolele din categoria ACTUAL:

Tabloul ”Eisberg”, de Gerhard Richter, scos la licitaţie de Casa Sotheby’s. La cât este estimat
Tabloul ”Eisberg”, de Gerhard Richter, scos la licitaţie de Casa Sotheby’s. La cât este estimat
"Eisberg", o pictură fotografică reprezentând un peisaj glacial, realizată în 1982, va fi propusă spre vânzare publică, în premieră, la o licitație de artă contemporană ce va fi organizată de casa Sotheby’s la Londra, pe 8 martie. Tabloul, estimat între 9 milioane și 14 milioane de euro, s-a aflat în aceeași colecție privată europeană de când a fost achiziționat din atelierul pictorului german în 1983, informează Le Figaro.
CNA, în şedinţă: "Protestele, fără autorizaţie. Televiziunile, echilibrate"
CNA, în şedinţă: "Protestele, fără autorizaţie. Televiziunile, echilibrate"
Membrii CNA s-au reunit, marţi, în prima şedinţa convocată după protestele uriaşe de duminică, la care li s-a cerut socoteală pentru lipsa de reacţie în faţă dezinformărilor practicate de mai multe televiziuni de ştiri. Deşi un membru al Consiliului a susţinut că nu e nevoie de o poziţie publică deoarece protestele nu au fost autorizate, până la urmă s-a decis prin vot adoptarea unui "comunicat instituţional".
Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale
Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale
Trei recorduri mondiale definesc Lacul Ursu din staţiunea Sovata, judetul Mureş: este cel mai mare lac helioterm din lume, este singurul lac cu apă sărată înconjurat de o vegetaţie bogată, lucru datorat solului vulcanic depus în timp, şi este singurul lac natural din lume despre care se cunoaşte, fără nici o indoială, data exactă la care s-a format! Este vorba de anul 1875, când, la 27 mai, a avut loc o prăbuşire de teren, creându-se astfel o formaţiune geologică, de natură carsto-salină.
Magistrații solicită CSAT declasificarea hotărârilor privind protocoalele dintre servicii și parchet
Magistrații solicită CSAT declasificarea hotărârilor privind protocoalele dintre servicii și parchet
Asociația Magistraților din România și Uniunea Națională a Judecătorilor din Români îi cer lui Klaus Iohannis, într-o scrisoare, să includă pe agenda ședinței CSAT, în calitatea lui de președinte al CSAT, “declasificarea tuturor hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării prin care serviciilor de informații li s-au trasat atribuții în combaterea infracțiunilor”.