Accident rutier cumplit în Tulcea. Trei victime, dintre care doi copii Trei persoane, dintre care două minore, au fost rănite sâmbătă în urma unui accident rutier petrecut în apropierea oraşului Isaccea.Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), accidentul a avut loc în afara localităţii, atunci când un bărbat, în vârstă de 58 de ani, a încercat să efectueze o manevră de depăşire şi a acroşat un autoturism al cărui şofer a schimbat direcţia fără să se asigure.
Duminica Floriilor. Tradiții și obiceiuri: Rugăciunea pe care trebuie să o spui de Florii FLORIILE 2018. Duminica Floriilor. Ortodocsii sarbatoresc duminica Intrarea Domnului in Ierusalim.
Mesaje de Florii 2018. Spune-le LA MULŢI ANI celor ce poartă nume de floare MESAJE DE FLORII 2018. Sărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim este cunoscută în popor sub denumirea de Florii. Dupa modelul mulțimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această zi să împartă credincioșilor ramuri de salcie binecuvântate. Cauți mesaje de Florii cu imagini? Aici găsești cele mai frumoase mesaje și urări de Florii! Le-am adunat special pentru persoanele dragi din viața ta. Trimite un mesaj de Florii celor care poartă nume de floare!
Leo DiCaprio se iubeşte cu fiica lui Al Pacino. Cum arată noua Eva Mendes Leonardo DiCaprio este unul dintre cei mai râvniți actori de la Hollywood. Și este binecunoscut faptul că starul din „Titanic” are o atracție formidabilă pentru femei mult mai tinere decât el. Iar noua sa cucerire completează lista iubitelor aflate la prima tinerețe, frumoase și incredibil de sexy.
FLORII 2018. Nu știai că aceste nume sunt sărbătorite de Florii: Laura, Mălina, Codruța și alte 100 Ce nume sunt sărbătorite de Florii. Nume care se sărbătoresc de Florii. Nume de băieți și fete care își sărbătoresc onomastica de Florii. Nume sărbătorite de FLORII în ordine alfabetică. Mesaje de Florii. Urări de Florii. Felicitări de Florii. MPeste 1,5 milioane de români îşi serbează onomastica de FLORII: Ce nume sunt sărbătorite în Duminica Floriilor? Spune-le LA MULŢI ANI de FLORII celor ce poartă nume de floare!
Leacul străbunilor. ”Minunea” facută de o simplă felie de ceapă așezată în ureche Mamele si bunicile noastre stiu bine faptul ca nu exista medicamente mai bune decat remediile naturale.
Oraşul în care apocalipsa vine în fiecare zi. E, pur şi simplu, un coşmar De peste 30 de ani, oraşul Berezniki, din regiunea Perm, Rusia, se scufundă la modul propriu din cauza craterelor uriaşe. Totul a început în 2007 când a apărut o groapă care s-a extins continuu înghiţind totul în calea sa.
Ciudatul caz al omului ce s-a trezit în sicriu. S-a uitat trist la rude și le-a spus un singur lucru Un tânăr de 24 de ani s-a trezit la propria înmormântare, spre propriul șoc, dar și al rudelor care se pregăteau să îl ducă pe ultimul drum.
Profesorul bucureştean acuzat că a agresat sexual o elevă a fost arestat preventiv Profesorul de la şcoala privată din Sectorul 3 al Capitalei acuzat că ar fi agresat sexual o elevă a fost arestat preventiv, informează Poliţia Capitalei.
Se spală în Sâmbăta lui Lazăr. Ce ai voie şi ce este păcat să faci cu o zi înainte de Florii Cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim, cunoscută și ca Duminica Floriilor, creștin-ortodocșii sărbătoresc Sâmbăta lui Lazăr. Pe 31 martie, toți creștin-ortodocșii din multe localităţi, îndeosebi dn Sudul ţării, în ajunul Floriilor, respectă tradiţia „Cântecelor de Paşti”.
Un bărbat din Iaşi a găsit o bombă pe câmp şi a luat-o acasă. Ce a urmat este tragic Curiozitatea era să îi aducă sfârșitul unui bărbat din județul Iași. Omul a a găsit pe câmp o bombă neeplodată, a luat-o acasă și a lovit-o cu un ciocan.
Photo Și-a construit singur locuința la care visa. Imagini de poveste din casa care costă cât un telefon O căsuță de doar 8 metri pătrați poate oferi aproape toate cele necesare traiului. Un trai adaptat la realități, firește.
Această imagine a uluit Internetul. Pentru că ce se întâmplă de fapt aici este cu adevărat straniu ”În ciuda a ceea ce se spune despre ei, tinerii din generația Y își permit să cumpere case”. Aceasta este explicația amuzantă care a însoțit o fotografie bizară postată pe popularul site Reddit.
Accident rutier mortal pe Valea Oltului. Un motociclist a intrat sub un TIR Un motociclist de 41 de ani, din Bucureşti, a murit sâmbătă în urma accident rutier produs pe Valea Oltului (DN7), în zona Lotrişor, după ce motocicleta sa a intrat sub un TIR, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Sandra Dăscălete.
Arșinel s-a dezlănțuit în direct la TV. Furia fără margini a actorului: „Ăștia vor să mă omoare" Zvonurile cu privire la starea de sănătate precară a marelui actor Alexandru Arșinel au ajuns, recent, și la urechile acestuia. În acest context, figura teatrului românesc a lansat mai multe atacuri la adresa celor care propagă astfel de informații false.
Această plantă este ucigaşă! Se vinde la toate florăriile din România, deşi e foarte toxică Narcisele se vând în această perioadă a anului în toate florăriile din România. Puţin ştiu cât de periculoasă este. Bulbii sunt foarte toxici, dozele peste 10 g pot fi letale.
Proiect "ultra-secret" al Pentagonului despre OZN-uri. Dezvăluiri incredibile Pentagonul american a investit sume uriașe ca să investigheze fenomenul OZN-urilor în ultimii ani. „Faptul este șocant și reprezintă, fără îndoială, un punct de inflexiune istoric în atitudinea noastră privind OZN-urile", scriu jurnaliștii americani.
Imaginile groazei: Momentul atacului de la școala din Vaslui. VIDEO Au apărut imagini de la atacul din școala din Vaslui. Camerele de supraveghere l-au surprins pe agresor când a intrat înarmat cu un cuțit în unitatea de învățământ. Individul s-a dus țintă spre cancelarie, unde era ascunsă copila de 14 ani.
Paşte fericit sau Paşti fericit? Cum este, de fapt, corect? Apropierea sărbătorilor pascale readuce în actualitate dilema: ce variantă trebuie folosită pentru a transmite urările celor dragi: Paşti sau Paşte?
Primele cuvinte pe care le-a spus Arnold Schwarzenegger, după ce s-a trezit din operația la inimă Actorul şi fostul campion mondial de culturism Arnold Schwarzenegger s-a trezit după intervenţia chirugicală pe cord deschis pentru înlocuirea unei valve cardiace implantată în urmă cu 20 de ani şi a rostit celebra replică din Terminator ''M-am întors'', a spus vineri purtătorul de cuvânt al vedetei, potrivit Reuters.
Cum arată în realitate celebra imagine de fundal de la Windows XP Cea mai populară imagine din lume este cu siguranță cea de pe desktop-ul sistemului de operare Windows XP.
Situaţia devine alarmantă: Peste 200 de noi cazuri de rujeolă, într-o singură săptămână Peste două sute de noi cazuri de îmbolnăvire cu rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămâmă, cele mai mule fiind în judeţul Buzău. De asemenea, se investighează un posibil nou deces apărut în judeţul Constanţa. Potrivit statisticilor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, numărul total al cazurilor de rujeolă a ajuns la 11.784.
Uită-te pe cer în această noapte. Va fi un spectacol deosebit. Doar în 2020 mai poţi vedea aşa ceva LUNA ALBASTRĂ 31 martie 2018. Un fenomen astronomic rar se înregistrează astăzi. „Luna albastră” răsare pentru a doua și ultima dată anul acesta.
FLORIILE. Cum se făceau pe vremuri farmece şi vrăji cu măţişori de salcie FLORIILE. În vechime, atât în Bizanț, cât și în Țările Române, Floriile se prăznuiau cu multă solemnitate. Se considera că mugurii de salcie sfințiți în această zi prind puteri miraculoase pentru tot restul anului. Acești mâțișori erau folosiți pentru vrăji și descântece. De asemenea, Săptămâna Patimilor avea ritualuri speciale, respectate cu strictețe de către domnitor și toată curtea sa.
Mai ai pe acasă astfel de goblenuri vechi? Te poţi îmbogăţi! Iată cât valorează unul Se lucrează greu şi cu multă migală, însă goblenul este una dintre cele mai profitabile pasiuni pentru cei care și-au propus să scoată bani din hobby-ul lor. Din păcat, în România, acestea nu se pot vinde la adevăratul lor preţ. În ţări precum Germania sau Olandă, situaţia este complet diferită.
LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49. Ce combinaţie ciudată: Numerele de duminică, 1 aprilie 2018 REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49. Duminica, 1 aprilie, Loteria Romana organizeaza Tragerile Speciale Loto de FLORII. Realitatea.net va publica în acest articol numerele câştigătoare de duminică, 1 aprilie 2018, la LOTO, LOTO 6 din 49, JOKER, LOTO 5 din 40 şi NOROC.
Avertisment teribil al oamenilor de știință. Un fenomen fără precedent. ”E pur și simplu o nebunie” Chiar dacă am avut un sfârşit de iarnă destul de geros, cu valuri de frig polar pe continentul european, experţi afirmă că Cercul Arctic se confruntă cu un val de căldură fără precedent.
Atenţie! Dacă vine cineva la uşă la voi în SÂMBĂTA LUI LAZĂR şi vă spune asta, închideţi uşa imediat SÂMBĂTA LUI LAZĂR 2018. MOŞII DE FLORII 2018. În Sâmbăta Morţilor - SÂMBĂTA LUI LAZĂR 2018. MOŞII DE FLORII 2018 - hoţii se folosesc o metodă cât de poate de "ingenioasă" de furt: Pomana. Victimele sunt, în special, bătrânii, care acceptă mai uşor persoanele străine în locuinţe.
Veste proastă pentru milioane de români: Guvernul nu va plăti salariile înainte de Paște Guvernul Dăncilă nu va plăti bugetarilor salariile înainte de Paște. Rămâne de văzut ce răspuns oficial vor primi bugetarii, având în vedere că este nevoie de un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial pentru ca acest lucru să fie posibil.
PASTELE CATOLIC 2018. Tradiţii şi obiceiuri pentru 1 aprilie. Trimite un mesaj cu PAŞTE FERICIT! PASTELE CATOLIC 2018. În Duminica Floriilor de la ortodocşi, catolicii celebrează Paştele şi păstrează şi acum o serie de tradiţii şi obiceiuri.