Un pacient cu probleme psihice a sărit din ambulanță. A luat cu el și o foarfecă Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea doljeană Palilula, care era transportat cu ambulanța pentru a fi internat la un spital de psihiatrie din Craiova, a sărit din ambulanță, în zona Parcului Tineretului din Craiova, luând cu el și o foarfecă.
Dan Barna amenință: „Nu votăm Guvernul PNL dacă nu există o majoritate” USR, prin vocea liderului Dan Barna, amenință că nu va sprijini guvernul liberal minoritar dacă nu sunt acceptate condițiile. Barna a declarat luni, că USR are nevoie de o dovadă, și anume votarea celor trei proiecte propuse în parlament. Liderul USR consideră că în acest moment nu există majoritate în Parlament și spune că soluția o reprezintă alegerile anticipate.
Șase vieți salvate după moarte Familia unui bărbat de 43 de ani, internat la Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare, cu un anevrism cerebral și care nu a mai putut fi salvat, a găsit tăria de a trece peste această imensă pierdere și a fost de acord ca organele lui să salveze alți semeni.
Un jandarm din Scornicești s-a împușcat singur Un jandarm de la Scorniceşti s-a împuşcat accidental în mâna stângă, sâmbătă după-amiază, în timp ce îşi încărca arma.
Dăncilă: „Voi vorbi cu doamna Merkel să aducem Volkswagen în România” Premierul demis Viorica Dăncilă promite că va rezolva ea cu venirea Volkswagen în România. Așa că va vorbi cu Angela Merkel, cancelarul german, dacă președintele Klaus Iohannis nu a dorit să vorbească pentru România. Viorica Dăncilă i-a acuzat, luni, pe liberali și șeful statului că nu vor înființarea fabricii în țară, ci în Bulgaria.
Descoperire stupefiantă: o stea mai veche decât Universul? Cum este posibil ca o stea să aibă 16 miliarde de ani vechime, în timp ce Universul în întregime este evaluat de fizicieni la maxim 13,8 miliarde ani?
Viorica Dăncilă: „PNL și Iohannis nu susțin venirea Volkswagen în România” Venirea Volkswagen în România a devenit subiect de campanie pentru premierul Viorica Dăncilă. Candidatul PSD la prezidențiale spune că europarlamentarii PNL, care fac parte din grupul PPE, au trimis o scrisoare prin care susțin Bulgaria și i-a acuzat pe liberali și pe președintele Iohannis că nu au susținut candidatura României.
Premieră naţională la Cluj: autobuze fără şoferi pe străzile din oraş Cluj-Napoca va fi primul oraş din România unde vor fi introduse în transportul public autobuze fără şoferi.
Vestita șampanie de Panciu, oficial în faliment Românii și-ar putea lua adio de la binecunoscuta șampanie de Panciu – vinul spumant produs de SC Veritas Panciu, pentru că societatea producătoare a intrat, oficial, în faliment, confruntându-se cu probleme financiare încă din 2005.
Donald Trump, ținta ironiilor lui Hillary Clinton Hillary Clinton îl ia peste picior pe actualul lider de la Casa Albă Donald Trump. Fostul secretar de stat şi fosta candidată democrată la alegerile prezidenţiale a ironizat mesajul trimis recent de preşedintele american Donald Trump omologului său turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP, citat de Agerpres.
Decizie de ultimă oră! Ce se întâmplă cu dosarul lui Dan Șova? Celebrul scandal al completurilor de 3 judecători mai face scăpat un fost ministru, politician pesedist. Dan Șova a obținut rejudecarea dosarului său, parctic, se ia de la zero tot procesul.
Lumeapolitica.ro: Cum a împărțit Barna banii europeni. Scandalul se extinde. Cum răspunde șeful USR Apar personaje noi în scandalul banilor europeni gestionaţi de firma lui Dan Barna. Potrivit publicației lumea politică, banii pentru tinerii antreprenori au ajuns de fapt la afaceriști cu experiență. Astfel, o apropiată a lui Barna a fost printre beneficiarii sumei de 33.000 de euro pentru un start-up, deși aceasta avea o experiență de 14 ani în afaceri. ”Nu am nimic de comentat pentru că este un scenariu fabulos”, a declarat ulterior liderul USR.
Urmărire ca în filme, cu focuri de armă, în Argeș Poliţiştii din Argeş au tras mai multe focuri de armă, în noaptea de duminică spre luni, pentru prinderea a patru tineri care se aflau într-o maşină a cărui şofer nu a oprit la semnalele oamenilor legii. Nimeni nu a fost rănit, însă indivizii au reuşit să scape, transmite Mediafax.
Șoferul fugar, acuzat de uciderea unei femei de 71 ani, s-a prezentat la poliție Conducătorul auto bănuit de producerea accidentului de circulație de pe raza localității Gherghesti, din data de 11 octombrie, s-a prezentat duminică, 20 octombrie, la o secție de poliție din București. Acesta era căutat de Poliție după ce a omorât cu mașina o femeie de 71 de ani.
Un urs a fost spulberat de o mașină în județul Vrancea Un urs a fost lovit mortal de o mașină în comuna vrânceană Tulnici, duminică seară, pe DN 2D. Ursul, adult, care ieșise la plimbare pe șosea, a fost spulberat de un autovehicul între Tulnici și Gălăciuc, iar șoferul a sunat la 112 pentru a anunța evenimentul.
Accident în Vaslui: un șofer băut a accidentat un pieton beat Un accident mai puțin obișnuit s-a petrecut în weekend în localitatea vasluiană Iana. Un pieton, care se deplasa pe marginea drumului, a fost acroșat de un autoturism, chiar în fața Căminului Cultural.
Un autocar cu 46 de persoane, la un pas de tragedie în județul Galați Un autocar cu 46 de persoane la bord a intrat într-un stâlp și a fost la un pas de răsturnare. Incidentul a avut loc luni dimineaţa, pe DN26, în localitatea Brăneşti, judeţul Galaţi. Potrivit primelor informaţii, nu sunt persoane rănite în urma accidentului.
Minoră de 13 ani din Cluj, dispărută de acasă O minoră în vârstă de 13 ani a dispărut din satul Băbuțiu, comuna Vultureni, județul Cluj, informează Realitatea de Cluj
Accident mortal pe Şoseaua Vestului din Ploieşti! Pasagerul dintr-un taxi a decedat pe loc! Un accident rutier grav a avut loc în noaptea de duminică spre luni, după miezul nopţii. Un bărbat în vârstă de 45 de ani, care se afla într-un taxi a murit pe loc după ce autoturismul s-a răsturnat pe carosabil.
Guvernul demis deschide parțial robinetul de bani. Dăncilă: Planul de buget, blocat de Iohannis O nouă ședință de Guvern a avut loc luni, la 11 zile de când Executivul PSD a fost demis în Parlament prin moțiune de cenzură. Premierul a anunţat că le va face primarilor încă un cadou de rămas-bun, dar se pare că nu s-a ținut de promisiune. Dăncilă a găsit, însă, bani pentru fermieri.
eMAG - 6 aragazuri foarte bune ce costa foarte putin eMAG are promotii foarte bune pentru mai multe modele de aragazuri.
Germania, atac la Turcia pentru invazia din nordul Siriei Ofensiva turcă în nordul Siriei încalcă dreptul internaţional, a afirmat duminică ministrul german de externe, Heiko Maas, citat de AFP.
eMAG - Oferte speciale pentru textile Achizitioneaza toate accesoriile pentru a-ti reinvia dormitorul sau sufrageria cu textile noi, frumoase si moderne. Astazi ai cele mai mari reduceri de la eMAG la tot ce inseamna lenjerii de pat, perdele, draperii si covoare.
Video Președintele se alege la Realitatea TV. Cum arată clasamentul general al luptei pentru Cotroceni Președintele se alege la Realitatea TV. Cozmin Gușă, realizatorul emisiunii „România 2019”, a analizat aseară, alături de invitații săi, oamenii din spatele campaniei pentru alegerile prezidențiale, cei care încearcă să mobilizeze electoratul până pe 10 noiembrie. Nu a lipsit nici decizia publicului, cel de-al cincilea jurat și cel mai important. Cozmin Gușă vă așteaptă și weekendul viitor, de la ora 20:30, cu noi ediții incendiare ale emisiunii.
Dăncilă, pentru Dragnea: "La şapte bărbați care sunt împotriva mea, al optulea nu mai contează" Pemierul Viorica Dăncilă a comentat, duminică, acţiunea pe care Liviu Dragnea vrea să o iniţieze împotriva ei la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Klaus Iohannis, vizită în Japonia. Ce a discutat cu premierul Shinzo Abe Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, s-a întâlnit luni, la Palatul Akasaka-Geihinkan, cu prim-ministrul nipon Shinzo Abe.
Băsescu, ironic la ideea Vioricăi Dăncilă de a-l suspenda pe președinte: În ce restaurant era? Fostul președinte Traian Băsescu a comentat, duminică seara, la Digi24, ideea enunțată de Viorica Dăncilă, de a-l suspenda pe actualul președinte, Klaus Iohannis, din funcție.
Accident violent în Timiș. Un motociclist a murit în urma impactului Ciocnire violentă în Timiș duminică seară, în urmaz căreia un om a murit pe loc, iar doi copii au fost răniți.
Apar primele încălcări ale legislației electorale privind alegerea președintelui FOTO În Caraș-Severin au apărut primele încălcări ale legislației electorale, evident legate de afișajul electoral, singurul obiectiv din campanie bifat de principalii candidați.
Asocieri electorale de ultimă oră pe partea stângă a politicii: PSD ia în calcul o fuziune cu UNPR Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că social-democraţii iau în calcul o fuziune cu UNPR.