Articolele din categoria ACTUAL:

Preot sucevean, anchetat
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul decesului bebelușului din Suceava: Preotul a dobândit calitatea de SUSPECT. Primele CONCLUZII după necropsie
Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul preotului care a oficiat botezul bebelușului de o lună și jumătate, care a murit la începutul acestei săptămâni, la Suceava. Oficialul bisericesc a devenit suspectul principal în acest caz. Iniţial, în cazul decesului bebelușului fusese deschis un dosar penal in rem. Din primele informații obținute în urma necropsiei efectuate, se pare că micuțul ar fi murit din cauza faptului că în plămânii săi a pătruns lichid.
Premierul României - Florin Cîțu
Florin Cîțu, măsuri drastice pentru operatorii economici care nu respectă regulile pentru combaterea pandemiei: "Li se va suspenda activitatea"
Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, după ședința de Guvern, că se iau măsuri noi pentru operatorii economici care nu respectă regulile anti coronavirus. Întrucât s-a constatat că foarte multe companii nu respectă normele în vigoare, s-a făcut propunerea ca acolo unde vor fi identificate astfel de situații să le fie suspendată activitatea.
Copil intoxicat cu fum la Alexandria
Copil intoxicat cu fum, în urma unui incendiu, în Alexandria
Un copil în vârstă de 13 ani, din Alexandria, a ajuns la spital intoxicat cu fum, după ce locuinţa sa a fost cuprinsă de un incendiu, notează realitateadeteleorman.net. Alte patru persoane au fost evacuate din bloc. Purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, a declarat că băiatul s-a intoxicat ușor cu fum, motiv pentru care a fost preluat de către paramedicii SMURD, a primit primul ajutor și a fost transportat la spital, împreună cu mama sa.
Aurica Cobuz
"Jale mare" în localitatea Țibănești. Fosta primăriță PSD duce dorul vacii dispărute. „Era foarte cuminte și se mulgea ușor. Acum e săpun”
De râsu\"-plânsu\"! Aurica Cobuz, fostul edil din Țibănești, județul Iași, a postat pe Facebook un text în care deplânge moartea vacii familiei. Animalul ar fi murit, bănuiește femeia, după ce a înghițit un păianjen. De un lucru este sigură, însă: vinovat pentru moartea animalului este veterinarul din localitate, care nu și-ar fi făcut treaba. Și totuși, fosta primăriță PSD a precizat că nu va face plângere la adresa tehnicianului veterinar.
Ana Maria Păcuraru
CHECK-IN. Capitala, oraș cu bulină roșie. Mii de clădiri ar avea nevoie de reabilitări
Bucureștiul este printre cele mai vulnerabile capitale europene în cazul unui seism major. Potrivit unui articol semnat de jurnaliștii de la The Guardian, capitala României ar fi chiar cea mai periculoasă metropolă din Europa în materie de cutremure.O spune chiar Directorul Institului de Fizică a Pământului. Ana Maria Păcuraru dă check in în orașul care ar putea avea drept logo bulina roșie. 
Bogdan Aurescu
Ministrul de Externe reacționează la situația românilor blocați în Cancun. Aurescu le cere românilor să evite deocamdată călătoriile în Mexic
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, în legătură cu situația românilor blocați în Cancun, că este "o atitudine neprietenoasă" din partea autorităţilor din Mexic. Demnitarul a subliniat că a solicitat în regim de urgenţă clarificarea motivelor acestor decizii. De asemenea, Aurescu și MAE fac apel către cetățenii români să evite călătoriile în Mexic. Declarațiile au fost consemnate în cadrul unei conferințe de presă.
Distribuția COVID-19 pe județe
Distribuția COVID-19 pe județe. Cum arată cifrele oficiale, anunțate astăzi de autorități
România a ajuns la 735.484  de cazuri de Covid-19 și 18.600 de decese, potrivit ultimului bilanț dat publicității, astăzi, de autorități. Totodată, 681.271 de pacienți au fost declarați vindecați. Țara noastră se află, astfel, pe cea de 24 poziție la nivel mondial în topul celor mai afecate state de pandemie, primele poziții fiind ocupate, în continuare, de Statele Unite, India, Brazilia și Rusia. 
Gabriela Firea, senator PSD
Gabriela Firea, atac la adresa Cabinetului Cîțu: "Au închis haotic școlile și vor să le redeschidă la fel de haotic!"
Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, critică, într-o postare pe contul său de Facebook, modul "haotic" în care au fost înhise și urmează acum să fie redeschise școlile din România. Fostul edil al Capitalei atrage atenția asupra faptului că nici măcar 10% dintre cadrele didactice din țara noastră nu au fost vaccinate până în prezent, deși ar fi trebuit să aibă prioritate, având în vedre că se încadrează la categoria de esențialilor.