Vaccinarea ÎN MASĂ în România ar putea începe în aprilie. Ce seruri vor fi disponibile în etapa a treia Medicul Valeriu Ghorghiță a anunțat, vineri, că etapa a treia a vaccinării populației va începe, cel mai probabil, după jumătatea lunii aprilie.
VIDEO Florin Cîțu despre restructurarea companiilor de stat: Bugetul ne forțează s-o facem anul acesta Florin Cîțu a declarat vineri, la finalul ședinței de Guvern în care a fost aprobat proiectul de buget pe 2021, că restructurarea companiilor de stat va începe anul acesta. ”Suntem forțați de buget”, a precizat Premierul.
Exclusiv Legile puterii. Traian Băsescu: Mineritul din Valea Jiului nu are niciun viitor! Avem bani europeni cât să ne punem în cap pentru recalificare! Traian Băsescu spune că extracția de cărbune nu mai are niciun viitor în România, iar criza de acum se poate repeta peste câteva luni dacă nu le spune nimeni adevărul minerilor din Valea Jiului. Fostul președinte susține că soluția pentru mineri este recalificarea pentru construcția de autostrăzi și regularizări de râuri, iar pentru copiii lor - turismul. În același timp, Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la „Legile puterii”, moderată de Alexandra Păcuraru la Realitatea PLUS, că este bună găsită varianta găsită pe termen scurt de guvernanți, însă nu trebuie amăgiți minerii, pentru că „întârzierile nu fac decât să pregătească viitori șomeri”.
Bani în plus pentru Educație. Bugetul din 2021, la maximul ultimilor zece ani Ministerul Educației a informat vineri, după ședința de Guvern în care a fost aprobat proiectul de buget pe 2021, că fondurile alocate învățământului anul acesta se ridică la 241,8 milioane lei, fiind cele mai mari din ultimii 30 de ani în valoare absolută. Instituția amintește că, pentru prima dată, bugetul va asigura plata burselor pentru elevi.
Exclusiv Legile Puterii | Traian Băsescu: Bugetul încalcă programul de guvernare, dar trece clasa. Plusuri și minusuri văzute de fostul președinte Traian Băsescu a făcut vineri, în emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea Plus, o scurtă analiză a bugetului pe 2021 adoptat de Guvern. Deși încalcă programul de guvernare, bugetul ”trece clasa” în principal datorită creșterii investițiilor și a reducerii nivelului de împrumuturi, spune fostul președinte.
Exclusiv Legile Puterii | Traian Băsescu: Sporurile sunt un FURT din bani publici. Trebuia să îi lăsăm pe funcționari să lucreze cu creionul chimic Traian Băsescu a declarat vineri, în emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că sporurile reprezintă un furt din bani publici. Fostul președinte a criticat ironic sporurile precum cel de calculator sau cel pentru păstrarea secretelor și a explicat că acestea sunt rezultatul ”unui joc administrativ”.
Ministerul Sănătății mai primește bani din Fondul de Rezervă. Anunțul lui Florin Cîțu VIDEO Premierul Florin Cîţu a anunţat vineri, după ședința de Guvern, că au fost aprobate o serie de realocări de sume din Fondul de rezervă pentru câteva obiective ale Ministerului Sănătăţii.
Exclusiv Culisele statului paralel | Mihai Ciobanu, fost director ARO, dezvăluiri despre cum a fost privatizată fosta „perlă auto” a industriei românești: „A fost făcută zob!” Un fost director al Uzinei ARO a vorbit despre privatizarea fostei perle a industriei auto românești, în exclusivitate, la „Culisele statului paralel”, realizată de Anca Alexandrescu. Mihai Ciobanu a confirmat, la Realitatea PLUS, și pierderea de către statul român a mărcii ARO și cum s-a vândut uzina „pe nimic”. În plus, fostul director ARO a precizat că SRI ar fi fost singurul serviciu care a recomandat să nu se facă privatizarea.
VIDEO Florin Cîțu, despre eliminarea sporurilor: Vrem să facem legătura între performanță și venituri Premierul Florin Cîțu a precizat vineri, în contextul discuțiilor privind eliminarea unor sporuri, că intenția Guvernului este de a reașeza veniturile și de a le lega de performanță.
Video Guvernul a APROBAT bugetul pe 2021. Florin Cîțu: Sper să treacă de Parlament cât mai repede Guvernul a aprobat, vineri seară, bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021. Premierul Florin Cîțu a anunțat că nu au fost făcute modificări semnificative față de proiectul prezentat public. Actul normativ va ajunge în acest weekend în Parlament, după care Birourile permanente reunite vor stabili calendarul de adoptare.
Peste 1.400 de cazuri confirmate COVID-19 în școli, de la revenirea la cursuri - mai mult de jumătate din infectări sunt la elevi Peste 1.400 de elevi și angajați din școli au fost confirmați cu COVID-19 începând din 8 februarie, când au fost redeschise majoritatea școlilor din România, a anunțat vineri seară Ministerul Educației.
Concedieri masive la stat. Ce companii sunt vizate în prima etapă Încep concedierile la stat, după planul cerut de premierul Florin Cîțu. Printre companiile vizate se află Tarom, CFR și Poșta, relatează Realitatea Plus.
Anunț de ultimă oră pentru festivalurile UNTOLD și NEVERSEA 2021! Intrarea, posibilă cu certificat de vaccinare COVID-19 sau test negativ Festivalurile Neversea și Untold se vor desfășura în acest an în condiții speciale! Iubitorii de muzică live vor putea participa în vara lui 2021 doar pe baza dovezii vaccinării COVID-19 sau a unui test negativ COVID-19.
Colaboratorii lui Aleksei Navalnîi merg la Bruxelles. Cu cine se întâlnesc opozanții lui Vladimir Putin Susținere pentru Aleksei Navalnîi la Bruxelles! Miniştrii de Externe din peste 12 ţări membre ale Uniunii Europene vor să afle date despre situația reală a opozanților din Rusia. Duminică, aceștia se vor întâlni cu doi colaboratori ai militantului anticorupție, aflat în detenție.
Exclusiv Cristian Rizea ar putea fi eliberat în mai. NEREGULI în anchetă semnalate de avocatul său - EXCLUSIV Corina Stratan, avocata lui Cristian Rizea, a vorbit vineri, în exclusivitate la Realitatea Plus, despre starea deputatului fugar, aflat în detenție în Republica Moldova. Apărătoarea acestuia a reclamat și o serie de nereguli din anchetă și spune că, cel mai târziu, Rizea ar putea fi eliberat în mai.
Virgil Popescu a decis! Ministrul Energiei, ANUNȚ despre plata salariilor minerilor din Valea Jiului Criza din Valea Jiului a fost dezamorsată! Virgil Popescu a anunțat, după întâlnirea de vineri cu reprezentanţii minerilor, că s-a adoptat o Ordonanță de Urgență ce va permite plata salariilor pentru următoarele trei luni. Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roșu, și-a depus mandatul din funcție după discuțiile de la București cu ministrul Energiei. Virgil Popescu a anunțat și că poartă discuţii cu oficiali ai Comisiei Europene pentru continuarea restructurării și a repunerii în circuitul economic al CEH. Ministrul a asigurat că „nu vom lăsa pe nimeni în urmă, pentru că nu ne dorim ca oamenii de acolo să rămână fără surse de venit”. După anunțul ministrului că săptămâna viitoare vor fi virate salariile, minerii de la Livezeni , blocați în subteran, au încetat protestul.
Peste 38.000 de români s-au vaccinat împotriva Covid în 24 de ore. Câți au primit RAPELUL de la debutul campaniei de imunizare 38.128 doze de vaccin au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 28.019 doze Pfizer, 671 Moderna şi 9.438 AstraZeneca. Cele mai multe reacții adverse raportate au fost în marea lor majoritate comune și minore, potrivit datelor făcute publice marți de Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID (CNCAV).
VIDEO Cerb grav rănit, salvat de jandarmii buzoieni după ce a căzut într-o zonă abruptă. Intervenția a durat mai bine de 5 ore Jandarmii din cadrul Postului Montan Nehoiu au fost sesizați de către administrația publică locală Gura Teghii despre faptul că într-o zonă abruptă de pe albia unui pârâu din localitate se află un cerb rănit la un picior, vizibil slăbit și care nu poate ieși din râpa respectivă.
Marcel Ciolacu intervine în scandalul întârzierii salariilor pentru minerii din Valea Jiului. Președintele PSD, cerere pentru Guvernul Cîțu Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a discutat vineri cu minerii din Valea Jiului și transmite Guvernului Cîțu că trebuie „tratați cu demnitate și respect”. Președintele PSD acuză coaliția de guvernare că „nu fac nimic în afară de a tăia și distruge”, în timp ce în 2019 guvernul a luat măsuri pentru supraviețuirea mineritului în Valea Jiului.
Culisele statului paralel | DEVALIZAREA ARO - cum a ajuns colosul industrial să fie vândut la preț de apartament VIDEO Uzina ARO s-a înființat în 1957 la Câmpulung-Muscel, ca producător de autoturisme de teren. A produs mașini până în 2003, ajungând la peste 380.000 de autoturisme livrate românilor, dar mai ales străinilor. Până în 1989, 90% din producție era exportată în peste 110 țări. Mașina ARO putea fi zărită chiar și în Statele Unite ale Americii sau în China. Cu toate acestea, colosul industrial a ajuns să fie vândut la preț de nimic. Vineri, în emisiunea ”Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, Anca Alexandrescu a vorbit despre devalizarea uzinei care făcea milioane. Dezvăluiri incendiare despre un nume care i-a sărăcit pe mulți și i-a făcut miliardari pe alții.
Epidemie de CIUMĂ în centrul Africii. Bilanțul morților, în creștere. CUM se transmite și care sunt principalele simptome la om Peste 500 de cazuri de ciumă au fost depistate într-o regiune din nord-estul Republicii Democrate Congo de câteva luni. Până în prezent au murit 31 de persoane, potrivit autorităților sanitare din regiune. Epidemia de ciumă ar fi început anul trecut când au fost semnalate primele cazuri. Vârsta medie a persoanelor afectate este de 13 ani, fiind cazuri confirmate la un copil de trei luni și la o persoană în vârstă de peste 70 de ani. Ciuma este endemică în provincia Ituri de peste 100 de ani. Care sunt principalele simptome ale ciumei la om și cum se transmite.
Polonia, lovită de al TREILEA val al pandemiei. Tulpina britanică se răspândește rapid în țară Numărul noilor cazuri de Covid-19 este în continuă creștere în Polonia, iar tulpina britanică se răspândește rapid, a avertizat ministerul Sănătății. Autoritățile au anunțat o creștere săptămânală constantă de 20% a infectărilor și le-au transmis cetățenilor să se pregătească pentru al treilea val al pandemiei.
VIDEO Amenzi de peste 7 milioane de lei pentru încălcarea măsurilor anti-Covid, într-o săptămână - raport M.A.I. 500.000 de persoane și peste 25.000 de restaurante, fast-food-uri şi terase au fost verificate în ultima săptămână de autorități în cadrul acțiunilor de control privind respectarea măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. În urma neregulilor constatate, au fost date amenzi în valoare totală de 7,3 milioane de lei, a anunțat purtătorul de cuvânt al M.A.I., Monica Dajbog.
Cutremur de magnitudine importantă, vineri după amiază, în România Un cutremur de 2,9 grade s-a produs, vineri după amiază, în România.
Au sfidat carantina și au plătit! Ce amendă au primit trei brăileni Trei persoane care nu respectau măsura carantinării ce fusese dispusă anterior au fost depistate de polițiștii brăileni, la nivelul județului. Controlul a avut loc în data 18.02.2021. Conform portalului Realitatea de Braila, aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă, în valoare totală de 4.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.
DEMISIE la vârful Complexului Energetic Hunedoara în urma protestelor minerilor. DECIZIA Ministerului Energiei pentru plata salariilor restante Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, a demisionat din funcţie pe fondul tensiunilor din Valea Jiului. În urma discuțiilor cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că banii pentru salarii vor intra în conturile minerilor până pe 26 februarie. Roșu spune că se consideră autorul moral pentru situația salariilor restante ale minerilor și de aceea și-a depus demisia din funcție.
VIDEO Măsuri anti-Covid ÎNCĂLCATE la ceremonia de întronare a noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe Sute de oameni au fost prezenți, vineri, la ceremonia de întronare a noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, în Belgrad. Mulți din cei prezenți, printre care înalți oficiali și membri ai clerului, nu au purtat mască și nu au respectat distanța recomandată de autorități.
SITUAȚIE de necrezut în DEVA! Majoritatea școlilor trec în online din cauza lipsei căldurii Aproape toate şcolile din municipiul Deva vor trece, de luni, la varianta cursurilor online din cauză că nu mai pot asigura căldura în sălile de clasă. Situația a apărut după ce Termocentrala Mintia s-a oprit vineri pentru că nu mai are cărbune. Potrivit inspectorului şcolar general Ilie Pârvan, un număr de 11 unităţi de învăţământ, cu 4.254 de elevi şi preşcolari, vor trece de la varianta scenariului galben la cursuri online, în conformitate cu normativele în vigoare. Cele 11 unităţi de învăţământ funcţionează în 37 de clădiri racordate la reţeaua de termoficare a oraşului.
Peste 110.000 de locuri disponibile pentru vaccinarea cu AstraZeneca. Ce se întâmplă cu persoanele de peste 55 de ani Peste 110.000 locuri disponibile pentru imunizarea cu vaccinul produs de AstraZeneca, în perioada 23 februarie - 14 martie. În ceea ce privește persoanele de peste 55 de ani, care nu se pot vaccina în prezent cu serul de la AstraZeneca pentru că nu sunt eligibile din punctul de vedere al vârstei, CNCAV a anunțat, astăzi, că vor fi deschise noi centre la începutul lunii martie.
Claudiu Târziu, despre protestul din Valea Jiului: „Vom face presiuni asupra Guvernului să rezolve problema” Copreședintele AUR, Claudiu Târziu, a comentat la Realitatea PLUS protestul minerilor din Valea Jiului. Acesta a precizat că Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a vrut să ia pulsul de la fața locului și să pună presiune pe Executivul Cîțu să rezolve problema drepturilor salariale ale ortacilor.