Șoferul cu Touareg care a lovit un Logan în zona Fântânii Miorița, trimis în judecată

Tuesday, 05 April 2016, 16:48 Sursă: REALITATEA.NET

Bărbatul va fi judecat în stare de arest preventiv pentru tentativă de omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice, informează un comunicat al PTB, scrie Agerpres.

"La data de 4 iulie 2015, în jurul orelor 10,15, în timp ce conducea un autoturism marca VW Touareg pe șoseaua București-Ploiești, în zona Fântânii Miorița, pe sensul de ieșire din București, în condițiile unui trafic intens, inculpatul Sănducu Iulian Șerban a avut un comportament șicanator și agresiv față de un alt participant la trafic (...) aflat într-un autoturism marca Dacia Logan, împreună cu părinții săi, după care, când a ajuns în paralel cu acesta, circulând cu o viteză de aproximativ 89 km/h, a frânat brusc și a virat violent în direcția autoturismului Dacia Logan, intrând în coliziune cu acesta în mod intenționat", se arată în comunicat.

Anchetatorii au mai stabilit că autoturismul Dacia Logan a fost proiectat spre dreapta în urma impactului, acroșând în traiectoria sa un alt autoturism care circula pe prima bandă, apoi a traversat trotuarul, trecând la foarte mică distanță de un pieton, a escaladat rampa de pământ ce acoperă baza piciorului podului feroviar din zonă și a rămas suspendat în imediata apropiere a acestuia.

"Prin acțiunea violentă descrisă mai sus, comisă pe șoseaua București-Ploiești, în prezența a numeroși participanți la trafic, incidentul fiind totodată amplu relatat în presă, au fost tulburate ordinea și liniștea publică, aducându-se astfel o atingere relațiilor referitoare la conviețuirea socială", se mai arată în comunicat.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Iulian Șerban Sănducu în vederea reparării pagubei produse părților civile, precum și asupra autoturismului folosit la săvârșirea infracțiunii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura arestului preventiv și măsurile asiguratorii.


Citeste totul despre:


Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri