Coronavirus - România: 19669 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Lia Faur (scriitoare & activistă culturală): „Văzută din nordul Africii, România este absolut fascinantă și efervescentă cu toate neajunsurile ei”

Tuesday, 12 May 2020, 10:06 Sursă: Andrei Zbîrnea

Andrei Zbîrnea: Care e povestea Festivalului Doinaș de la Arad? Cum a evoluat el de la prima ediție din 2015 și până în 2020, când SAD a trecut online? Și, o întrebare destul de la îndemână, de ce Ștefan Aug. Doinaș?

Lia Faur: Povestea e lungă și frumoasă. Am pornit cu entuziasm în 2015, când Aradul candida pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Au fost invitate la discuții câteva persoane din domeniul cultural (teatru, literatură, artă, modă etc.) să găsească acțiuni ce ar putea aduce beneficiu de imagine Aradului. Propunerea mea a fost un festival de literatură „Ștefan Aug. Doinaș”, pentru că scriitorul s-a născut într-o comună foarte apropiată de Arad și a urmat liceul la Arad, la Colegiul „Moise Nicoară”, cum se numește acum.

Imagine

Când venea vorba despre personalități arădene era mereu amintit Ioan Slavici sau alte nume contemporane, nimic despre Doinaș. A fost o întreagă strategie de apropiere a publicului de viața și opera sa, prin organizarea de conferințe susținute de istorici (Adrian Cioroianu, Victor Neuman), despre perioada anilor ‘50-‘90, prin colocvii despre neomodernismul poetului (Mircea Martin, Eugen Simion, Alina Ledeanu), apariția, cu sprijinul comunității locale arădene, a volumelor de Opere Ștefan Aug. Doinaș, prin discuții despre cuplul Doinaș-Irinel Liciu, fosta prim-solistă a baletului Operei Române din București, și Cercul Literar de la Sibiu (Emil Hurezeanu). Un fel de îmblânzire a prejudecăților, de ocupare a teritoriilor minții cu informații noi care să nască interes critic, însă de altă natură.

Mi-ar plăcea să descopăr Aradul din amintirile voastre, un oraș nou pe care nici locuitorii lui nu-l cunosc

AZ: Unele dintre cele mai frumoase momente de la SAD (o marcă înregistrată a festivalului), de care m-am bucurat și eu în 2019, se petrec în saloanele literare din case vechi, cu o istorie aparte. Cum te-ai gândit să reinventezi acest mod de a prezenta literatura în spațiul public, astfel încât momentele respective să fie mai degrabă retro decât desuete?

LF: Mă bucur că Saloanele literare au rămas în mentalitatea invitaților. Aș fi vrut să le inițiez în timp ce ascultam poezie în spatele unui pian, dar istoria lor nu a început deloc romantic, ci din lipsă de fonduri. Așadar, sunt Saloane originale, născute în vremuri de penurie culturală. Aveam în plan o apropiere a invitaților de Arad, de gustul prăjiturilor din piață, de mirosul teilor din centru, voiam ca orașul să nu mai fie impersonal, ci să devină un personaj în mintea lor. Când vor spune „Arad”, în spatele acestui cuvânt să se desfășoare o lume, cu trecători pe stradă, cu numere de case, cu nume de străzi, cu trotuare și porți vechi, cu mirosurile unei clădiri construite de Szántay Lajos (personalitate a arhitecturii arădene, s-a născut la Arad în 1872 și a urmat studiile la Budapesta), cu gusturile și luminile cinei, cu blândețea animalelor de companie, cu fețele copiilor, cu tatuajele tinerilor, cu liniștea dintre lecturi, cu aerul decadent al unor interioare înalte, cu machiajul doamnelor de modă veche. În parte, am reușit.

Imagine

Mi-ar plăcea să descopăr Aradul din amintirile voastre, un oraș nou pe care nici locuitorii lui nu-l cunosc. Primul salon a fost în apartamentul de la mansarda Palatului Bohus, construit în 1913, în stil secession, geometric, pe dinafară, cu lift, bogat ornamentat, pe dinăuntru. La mansardă este atelierul pictorului arădean Mihai Takács și al soției sale. Un spațiu de vis, deasupra clădirilor de cărămidă roșie, vis-à-vis de teatru. Aici au citit Liliana Corobca și Tudor Crețu.

A urmat apartamentul de la etajul întâi al clădirii din Parcul Reconcilierii, construită în 1909, pe strada Vârful cu Dor. Cu plafon înalt și parchet strălucitor, apartamentul familiei Amman a găzduit trei saloane literare. Au citit Svetlana Cârstean, Robert Șerban, Tara Skurtu, Bogdan Munteanu, Diana Bădica, Tiberiu Neacșu, Șerban Axinte, Cristian Fulaș, Andrei Crăciun, Daniela Rațiu și mulți alți scriitori, cărora le cer iertare că nu-i adaug acum.

Imagine

În casa cu ușă masivă de lemn, de pe str. Eminescu, peste drum de Episcopie, i-am ascultat pe Radu Vancu, Matei Hutopilă, Vlad Alui Gheorghe, Bogdan Crețu, Dragoș Varga. Da, unii au citit în premieră. A fost Salonul literar al familiei Bercea, cu pian și o dulceață de copilă. Dacă bine îmi amintesc, aici au intrat Cristina Stancu, Alexandru Potcoavă, Andrei Mocuța și câțiva prozatori de la Iocan, alături de Marius Chivu. Apoi a fost salonul de la Muzeul TEBA, lecturi susținute de Ștefania Mihalache și Svetlana Cârstean, printre războaie de țesut, mosoare de ațe, mașini de scris, cutii cu nasturi colorați, piese dezasamblate din marea fabrică de textile.

Inclusiv colegiile unde au conferențiat Bianca Cernat, Paul Cernat și Bogdan Crețu, pe tema celor o sută de ani de literatură română, tot clădiri istorice ale Aradului sunt. Dacă mai adaug, cafenelele, cu aerul lor retro, restaurantele mici și cochete, unde ai citit/prânzit și tu, terenul de tenis de pe Malul Mureșului, al cărui proprietar a scris o carte despre istoria tenisului arădean, cu o prefață de C.T.Popescu, mansarda în care au intrat trei clase de elevi să asculte și să dialogheze cu scriitorii, Turnul de Apă, Galeria de Artă etc., este începutul unui roman.

Un festival online seamănă până la un punct cu unul real

AZ: În 2020, ai fost nevoită să mergi online cu festivalul. Cum ai construit proiectul, cine sunt cei care te-au ajutat să îl duci la bun sfârșit și ce înseamnă până la urmă un festival online de literatură în 2020?

LF: Proiectul celei de-a șasea ediții s-a construit din mers. În timp ce căutam strategii de continuare a festivalului, mi-au scris tinerii (Sorina Rîndașu) de la Maratonul de Poezie 2020 să trimit o înregistrare. După desfășurarea de forțe poetice din ziua evenimentului, i-am abordat pe organizatori și le-am propus festivalul SAD. Au acceptat, iar primul lucru a fost să realizăm un grup pe Messenger cu toți cinci (eu, Sorina Rîndașu, Antonia Mihăilescu, Toni Chira și Savu Popa).

M-a emoționat faptul că suntem cinci, pentru că anul trecut inițiasem la Arad un grup de lectură cu cinci elevi de liceu. Și am adus un adevărat elogiu acestei cifre, cu toate paradigmele ei scolastice. Îmi lipseau întâlnirile cu ei. Deci, din nou CINCI. Cu noua echipă am avut kilometri de discuții scrise, zeci de ore, conectați unii la ceilalți, întâlniri pe Zoom, la concurență cu studenții, declarații de afecțiune reciprocă.

Un festival online seamănă până la un punct cu unul real, palpabil, dar începe să aibă propria identitate în momentul învestirii cu sensuri noi a unor cuvinte sau fraze uzuale: „X mi-a dat seen”, „descarcă!”, „tăguiește!”, „citează pe cartolină!”, „invită în pagină!”, „X nu se încarcă”, „transferă-mi-l pe Y”, „ignor”, „ îmi cade netul”, „îmi dă error”, „facem un Zoom?”, „l-am tăiat, cum ai zis”, „postează!”, „distribuie!”, „înregistrează-te!”, „nu mai trimiteți vocal!” etc. A ieșit un festival în toată puterea cuvântului. O noutate pentru mulți participanți, neobișnuiți să se înregistreze sau să compună un video-performance. Scriitori pe care nu i-aș fi avut niciodată prezenți în festivalul de la Arad din cauza autoizolării ca mod de viață al unora,  sau a distanței, a lipsei fondurilor, au venit aici cu vocea și cu sensibilitățile lor. Toate înregistrările din pagină sunt realmente noi documente online pentru istoria literaturii române, dar și străine, dacă vorbim despre invitații din Ungaria, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Cehia, Tunisia, Spania, Republica Moldova.

Sper să nu se piardă, ne gândim la un canal Youtube SAD unde să postăm tot. Și materialele adunate acolo suportă multe experimente, clasificări de acum înainte. Sigur, privind fără presiune acum, e nevoie de o rearanjare a autorilor după alte criterii. Am avut surpriza de a primi unele înregistrări târziu, de a reface afișe, de a muta autori din lipsă de net sau de disponibilitate a celui care trebuia să posteze la un moment dat. Filmele erau intercalate, autorul meu trebuia postat între autorii celuilalt. Dacă nu s-a încărcat, ca să fie continuitate, am schimbat locurile.

În online este o problemă încărcarea înregistrărilor, dependența de timp și de puterea netului. Am gândit acțiunea ca un maraton de literatură și nu ca pe un grupaj de teme bine alese. Nu am avut mult timp la dispoziție pentru cei în jur de 200 de artiști. Însă am vrut să fie confortabil pentru cine urmărește, o „polimorfie culturală mozaicată” (Feedback, I.Miron). Ne gândim să facem ordine, după ce am ascultat toate textele. Un critic literar vorbea despre asemănarea cu o tabără de creație a scriitorilor, dar unde singurătățile nu se accentuează, din contră, se disipează (Ș. Axinte).

Este o șansă pentru oricine e preocupat să învețe cum se scrie literatură, de la nume consacrate până la debutanți geniali. Lecturile sunt un spațiu virtual care poate fi vizitat oricând. Am primit un bun feedback de la participanți sau din public. Oamenii s-au bucurat să stea aproape și să urmărească. Au avut posibilitatea să-și întâlnească scriitorii preferați, să cunoască alții noi, cu alte cuvinte, să se destindă cultural. Un prieten scriitor, care nu a dorit să participe, explicându-mi că pentru el această perioadă este doar o anomalie, a numit festivalul AnomaLia.

Energia regeneratoare a tinerilor

AZ: Pot deveni festivalurile online o constantă a anilor ce vor veni? Sau vorbim doar de un surogat pe timp de pandemie?

LF: După experiența online când oamenii au descoperit că se pot conecta unii la ceilalți și își pot construi emoții în timp real, cred că acest mod de a răspândi cultura va continua. Festivalul a avut un public mult mai numeros decât în condițiile firești, dinainte de pandemie. Și are o altă percepție, parcă acum îl descoperă lumea. Pentru foarte mulți, el este o noutate, dar pentru mine fiecare ediție a fost o noutate și cei între 17-30 de invitați au avut mereu același impact emoțional.

Imagine

Anul acesta au participat 116 poeți și 23 de prozatori, adăugând criticii literari, actorii, care au recitat din Doinaș, muzicienii, artiștii vizuali. Mulți trebuiau convinși, în condițiile în care niciunul dintre noi nu avea experiența evenimentului pe care îl imaginam. Dar asta a fost partea cea mai interesantă, cum ne reorganizam după un refuz. E frumos să lucrezi cu tineri de 16-20 de ani, pe Savu nu-l introduc, el este deja profesor și cel mai calm. Să le administrezi ideile în așa fel încât nimeni să nu aibă de suferit. E regeneratoare energia pe care o aduc în echipă, dar trebuie distribuită constant. Ceea ce încerc să spun este că am predat în unele zile, m-am simțit profesoară responsabilă, iar în altele am făcut petrecere în pijama. A fost un exercițiu pentru noi toți, am muncit împreună, cu sarcini la fel de dificile, iar scriitorii au răspuns la entuziasmul care a venit dinspre fiecare. Au avut încredere că va ieși un produs onorabil. 

AZ: De ceva timp coordonezi Centre de Culture et de Science de la Roumanie à Tunis. Cum se văd România și cultura română din nordul Africii? Ce obiective ți-ai propus pentru perioada pe care o vei petrece aici?

LF: Predau limba română în cadrul Lectoratului Român la Tunis (prin Institutul Limbii Române din București) și, implicit, coordonez activitățile culturale ale Centrului de Cultură și Știință al României la Tunis. Deja făceam planuri pentru activități culturale online, începusem să pregătesc un poem de Doinaș împreună cu studenții, invitasem doi poeți tunisieni (Monia Boulila, Aymen Hacen) să citească pentru un eveniment mai restrâns. Mi-am început activitatea în urmă cu patru luni și nu am reușit să stabilesc prea multe conexiuni culturale. A trebuit să mă adaptez la noua cultură, să încep să învăț limba arabă și tot ce include schimbarea unui mediu cu altul destul de diferit.

Văzută din nordul Africii, România este absolut fascinantă și efervescentă cu toate neajunsurile ei, care de aici se văd diminuat. Există oameni mai puțin norocoși peste tot. Depărtarea face bine. Cred că un astfel de exercițiu este recomandat oricui, când nu mai face față din interior. Am multe idei și obiective, nu stau degeaba, stabilesc conexiuni. Criza a schimbat totul, așa că ceea ce pot face este să mă conformez situației de moment și să găsesc soluții. Uite, de pildă, poeta tunisiană Monia Boulila a scris textul, în franceză, pentru o piesă de teatru care aduce în scenă povestea de dragoste dintre Eminescu și Veronica Micle, regizată de Pascal Decanter. Va fi un eveniment viitor al Centrului.

Avem în plan proiecții de filme, în parteneriat cu Ambasada României la Tunis

Poetul, prozatorul, eseisul și traducătorul tunisian Aymen Hacen scrie eseuri despre Emil Cioran, a fost în România, la Rășinari, și cunoaște foarte bine opera lui Paul Celan. El va fi, în viitorul apropiat, intermediarul dintre cultura arabă și cea română, pentru studenți, dar și pentru publicul Centrului. Am luat legătura cu traducătorul, în franceză, a operei lui Lucian Blaga, Jean Poncet. Se prefigurează un eveniment Blaga. Avem în plan proiecții de filme, în parteneriat cu Ambasada României la Tunis, cu un partener real în persoana dlui Dan Stoenescu.

De altfel, în perioada aceasta am realizat un proiect online, împreună, un concurs de texte scrise în română, sau lucrări grafice, cu tema La beauté contre le Coronavirus, adresat exclusiv cetățenilor din Tunisia. Pe 1 Iunie vor fi premiați câștigătorii, în aceeași zi în care se deschid și școlile. Vor fi multe proiecte, pentru că există aici o sete de cultură cum nu am mai văzut decât în unele țări europene. Sunt foarte multe teatre, cinematografe, centre culturale. Prin intermediul unor colegi am reușit să cunosc câteva, să particip la evenimente desfășurate în Medina.

Imagine

Eu locuiesc în apropiere de Cité de la Culture, unde înainte de le confinement erau prefigurate o mulțime de reprezentații în cadrul Festivalului Filmului Francofon, printre care se regăsea și filmul românesc Coborâm la prima, 2018. O altă proiecție, Un pas în urma serafimilor, va fi difuzată în  Festivalul European de Film, care se va desfășura online, între 9-16 iunie. Faptul cel mai îmbucurător pentru mine este succesul pe care l-a avut Festivalul „Zile și Seri de Literatură Doinaș” (SAD) și care este, iată, primul eveniment (online) serios al Centrului de Cultură și Știință al României la Tunis.

AZ: O parte dintre studenții și cadrele de la Tunis au participat la Festivalul Doinaș. Cum ai reușit să îi implici în proiect? Ce feedback ai primit din partea lor?

LF: Cum spuneam, mă aflu de puțin timp în Tunis și cunosc cultura arabă prin intermediul lecturilor și al filmelor. O vreme am privit oamenii și am ascultat zgomotele noi. Studenții sunt foarte receptivi la tot ceea ce înseamnă cultură română. Învață limba cu plăcere și entuziasm. Cu sprijinul Ambasadei, cabinetul nostru este cel mai funcțional ca tehnică, birotică, materiale, hărți etc. Am sărbătorit cu ei Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, le-a plăcut Eminescu, au fost bucuroși să citească Odă în metru antic în franceză și arabă (trad. George Grigore) sau să-l regăsească, tradus în franceză, într-un cunoscut jurnal tunisian.

La sfârșitul fiecărui curs de română prezentam o personalitate

Am realizat ateliere de brățări tricolore (24 ianuarie), de mărțișoare (8 Martie). Sunt artiști, chiar au creat mici obiecte de artă, și-au pus cocarde tricolore în piept fără să le-o ceară nimeni. Cabinetul conține portretele unor personalități (Brâncuși, Cioran, Celan, Enescu, Cantemir, Martha Bibescu, Eliade etc.) și i-am descoperit des încercând să descifreze scrisul mărunt alăturat imaginii. Nu aveam prevăzut în orar să fac doar cultură și civilizație românească, dar, în cele din urmă, la sfârșitul fiecărui curs de română prezentam o personalitate.

Își luau notițe și am avut surpriza din partea unui student să vină a doua zi cu o amplă prezentare în fața colegilor, despre Brâncuși. Pentru că am început să studiez intensiv limba arabă, mi-am invitat colegii de curs (din Franța, Italia, Spania, Polonia, Indonezia și Japonia) și profesorii arabi la fiecare eveniment. Și ei au cunoscut „România neîmblânzită” alături de studenți. Așa au început să afle mai multe despre cultura română. Iar de aici până la organizarea festivalului nu a fost decât un pas. Studenții s-au înregistrat citind, au încercat să descifreze textele câtorva scriitori de pe cartolinele publicitare. Sunt abia la primul nivel A1, până vor reuși să citească și să înțeleagă texte întregi mai durează, poate la ediția viitoare. Am observat că peste tot lumea este sensibilă la scriitori.

AZ: Profesoara Lia Faur, managerul cultural Lia Faur. Dar mai există și scriitoarea Lia Faur. La ce lucrezi în acest moment? Are legătură cu aventura nord-africană?

LF: Mulțumesc de întrebare, vine să mă aducă pe pământ. Am lucrat la un volum de poeme, s-ar putea spune că l-am finalizat, dar trebuie să aștepte. M-am aruncat de câteva ori în gol și mai am răni încă. Nu sunt mulțumită și am obiceiul să îmi reneg lucrările vechi. Le-aș putea numi Caiet maculator. Distanțarea de țară, de oameni, inclusiv de cei pe care îi iubesc, îmi face bine. Este un gen de construcție paralelă cu mine însămi.

Scriu la un jurnal, din prima zi de Tunis. Acolo sunt toate șocurile mele, acum zâmbesc în legătură cu unele întâmplări Am fost ca o fetiță speriată, căzută din alt târâm. Am, de asemenea, în sertar, o proză. Nu știu ce voi face cu ea, este începută în urmă cu câțiva ani și, curios, personajul seamănă cu mine. Trăiește cam ceea ce trăiesc eu acum. Aventura nord-africană, cum o numești, nu va rămâne în afara preocupărilor mele, ea va dezvolta proiecte viitoare. E curios și pentru mine că nu am visat nicodată la Orient precum Flaubert sau Delacroix, dar iată-mă aici trăind intens Ramadanul exterior.

Online-ul este o alternativă care s-a dovedit eficientă

AZ: La final, te-aș ruga să faci o predicție. Cum va ieși piața culturală din România după momentul COVID-19? Cum vor arăta editurile (în special cele de nișă), cum vor arăta evenimentele culturale (de exemplu lansările de carte) și cum ne vom adapta noi, consumatorii de cultură, la noile realități post-SARS-CoV-2?

LF: Piața culturală de peste tot va fi mai săracă din cauza stagnării evenimentelor culturale, a lipsei de cumpărători de carte. Am urmărit câteva intervenții ale managerilor culturali și ale liderilor de opinie. Unii încearcă să-și vândă „marfa”, din sufragerie, și cred că este o idee înțeleaptă. Nu știm cât va dura izolarea și e posibil să revenim la ea, cu experiența celor câteva luni în care am trăit-o ca pe un șoc. Mă gândesc, ce fac editorii în această perioadă ? Care sunt proiectele lor post-izolare? Au în vedere faptul că „libertatea” este provizorie până la un nou test?

E clar că online-ul este o alternativă care s-a dovedit eficientă. O soluție de avarie care va deveni un mod de raportare la noua realitate real-virtuală. În acest an nu vom vedea târguri de carte, nici lansări, după obiceiul cunoscut. Oamenii se vor feri unii de alții, dar cred că vor găsi alte formule de a fi împreună. O lansare de carte cu scaune distanțate, cu mese lungi ca la Curtea Franței, stimulează nevoia de apropiere. Posibil, cititorii să se aprovizioneze de acum cu făină și cărți. E greu de imaginat că cineva investește în cultură în aceste vremuri, ceea ce e atât de trist pentru că ea se dovedește a fi salvatoarea sufletelor. Numărul de peste o sută de mii de urmăritori ai festivalului online SAD 2020 îmi arată că lumea e avidă de cultură. Și ar fi bine să-și revalorizeze fiecare nevoile și să investească în supraviețuirea culturii.

11 mai 2020

#interviuripentrurealitate


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL