Actual· 2 min citire

Doliu pe scena politică din România - A murit un cunoscut primar - Ocupase mai multe funcții importante de-a lungul timpului

Doliu în politica

Doliu în politica

Scris deDan Istratie
Publicat29 mar. 2021, 08:54
Actualizat29 mar. 2021, 09:30

Încă o victimă a coronavirusului - Fostul primar din Iași a murit la vârsta de 79 de ani. El se afla în spital în stare gravă.

Fostul primar al Iașiului, Constantin Simirad, a murit, în cursul nopții de duminică spre luni, la o săptămână de când a fost internat la Terapie intensivă la Spitalul de Neurochirurgie din municipiu, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.


Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iași, Florin Grămadă, a declarat că Simirad a fost transferat în cursul serii de duminică la Spitalul "C.I.Parhon" pentru a face dializă din cauza unor probleme care s-au acutizat.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului "C.I.Parhon", Ionuț Nistor, a spus că Simirad a decedat în cursul nopții de duminică spre luni.

Constantin Simirad s-a născut pe 13 mai 1941. El a îndeplinit funcția de primar al Iașiului în perioada 1992-2003, fiind numit apoi ambasador al României în Cuba, timp de trei ani, până în 2006. În 2008 Simirad a candidat la șefia Consiliului Județean, funcție câștigată pe listele PSD.

Simirad a intrat în politică în 1991 în Partidul Alianța Civică. Ulterior, în 1998 el a demisionat din PAC și a înființat Partidul Moldovenilor, pe care l-a condus până în 2002 când a fuzionat cu PSD și a devenit vicepreședinte al acestei formațiuni politice. În perioada 2002 - 2009 a fost membru PSD. În septembrie 2009 a fost exclus din partid pentru că și-a declarat susținerea pentru Traian Băsescu în campania pentru alegerile prezidențiale. În martie 2012, UNPR a anunțat că Simirad va candida sub sigla sa pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Iași.

Constantin Simirad a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității "Al.I.Cuza" din Iași. După absolvirea studiilor, acesta a predat timp de trei ani matematica la un liceu din Dorohoi, după care a început să predea la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași, până în 1990 când a fost ales primar al Iașiului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News