Printre rolurile interpretate de Adler se numără „The Sopranos”, în care a jucat rolul consilierului lui Tony Soprano, Hesh Rabkin, în toate cele șase sezoane, și „The Good Wife”, în care a interpretat rolul partenerului de avocatură Howard Lyman. Dar înainte ca Adler să apară în fața unei camere de film sau de televiziune, avea la activ 53 de producții pe Broadway — toate în culise, în calitate de regizor de scenă, producător sau regizor.
El provenea dintr-o familie de artiști cu rădăcini adânci în teatrul evreiesc și idiș, după cum a declarat pentru Jewish Ledger în 2014. Tatăl său, Philip Adler, a fost director general al renumitului Group Theatre și al producțiilor de pe Broadway, iar verișoara sa, Stella Adler, a fost o profesoară de actorie legendară.
„Sunt un produs al nepotismului”
„Am obținut primul meu loc de muncă când eram la Universitatea Syracuse și tatăl meu, directorul general al Gentlemen Prefer Blondes, m-a sunat (pentru că) era un post vacant de asistent de scenă. Am chiulit de la școală”.
După o lungă carieră în teatru, care a inclus producția originală a piesei „My Fair Lady” și colaborări cu Marlene Dietrich, Julie Andrews și Richard Burton, printre mulți alții, Adler a părăsit Broadway-ul în timpul crizei din anii 1980. S-a mutat în California, unde a lucrat la producții de televiziune precum telenovela „Santa Barbara”.
„Mă apropiam cu pași repezi de apusul unei cariere mediocre”, a declarat el pentru The New York Times în 1992.
Adler a publicat anul trecut o carte de memorii, intitulată „Too Funny for Words: Backstage Tales from Broadway, Television and the Movies” (Prea amuzant pentru a fi descris în cuvinte: povești din culisele Broadway-ului, televiziunii și filmului). „Sunt gata să plec în orice moment”, a declarat el pentru CT Insider, când a fost întrebat dacă ar accepta mai multe roluri de actorie. În ultimii ani, el și soția sa, Joan Laxman, s-au mutat din Connecticut înapoi în orașul său natal, New York.
Pentru Adler, care odată credea că este „prea caraghios” pentru a juca, a fost ciudat să se vadă pe ecran, cel puțin la început. Și în mai multe interviuri acordate diverselor publicații, el a exprimat cât de ciudat era să fie recunoscut de public după ce a petrecut atâția ani lucrând în culise. Totuși, a existat cel puțin un avantaj în a fi imortalizat pe peliculă, după cum a declarat pentru The New York Times în 1992. „Sunt nemuritor”, a spus el.
