Dezastru! Nici calea ferată care va lega Aeroportul Otopeni de Bucureşti nu va fi gata

Saturday, 30 November 2019, 11:49 Sursă: Realitatea.NET

După anunțul că stadioanele bucureștene propuse pentru EURO 2020 au ieșit din calcule, preşedintele FRF Răzvan Burleanu a declarat că, până la începerea EURO 2020, nici calea ferată care va lega Aeroportul Otopeni de Bucureşti nu va fi gata.

Adaugă părerea ta

"Ne concentrăm acum pe Arena Naţională, dar lucrăm şi pe planul de mobilitate, pentru că se ştiu ultimele veşti despre calea ferată, care nu cred că va putea fi gata la termen.

Dar suntem deja pregătiţi împreună cu Primăria Capitalei ca să putem asigura transferul tuturor spectatorilor de la cele două aeroporturi, Otopeni şi Băneasa.

Se va lua în considerare achiziţia unor autobuze noi de către Primăria Capitalei astfel încât suporterii să ajungă cât mai repede la stadion, dar şi în centrul Bucureştiului. Pentru că Piaţa Constituţiei va găzdui cel mai mare fan zone care a fost organizat vreodată.

Avem o relaţie şi o cooperare foarte bună cu Primăria Capitalei şi am reuşit să deschidem Târgul tradiţional de Crăciun mai devreme astfel încât să includem în tematica din acest an evenimentul tragerii la sorţi a grupelor Campionatului European", a menţionat Burleanu.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.

EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.