Andrei Zbîrnea: Cum arăta copilăria în anii ’90, în cartierul Berceni? Cu ce era ea diferită față de alte cartiere din București?
Eduard Péter: Doar aia a fost copilăria adevărată. Și noi ca bercenari am fost foarte avantajați pentru că eram la margine. Pentru noi însemna totul, pentru că aveam totul. Inclusiv livadă, inclusiv niște trenuri abandonate, inclusiv CET-ul (Centrală Electrică de Termoficare, n.n). Intram prin țevi, pe sub țevi. Locuiam chiar aici, pe Bulevardul Alexandru Obregia, pe Metalurgiei cum se chema atunci.
Unde e acum mall-ul de la Piața Sudului, exista înainte Pușcăria Văcărești. În anii ’80, acolo s-a început o construcție, nu știu exact ce se construia, însă au rămas macaralele după încheierea lucrărilor. Și noi ne urcam pe acele macarale. Am mai avut și zona pe care o numeam Vale, acum este Delta Văcărești. Noi am avut o copilărie activă pe oriunde pășeai. De exemplu, elefantul. Era un tobogan de patru sau cinci metri înălțime.
Eram la margine de București. Pe lângă livadă, existau și trenuri abandonate, unde ne jucam cu cornete. Cei care locuiau în centru nu prea aveau unde să se joace. Ei veneau în Berceni și se jucau cu noi. Veneau la rude, erau în trecere. Copilăria noastră a fost diferită din mai multe puncte de vedere. Unu: stăteam la margine de oraș, iar Delta Văcărești a fost ca un parc de distracții pentru noi. Doi: aveam Orășelul Copiilor în Berceni.
Mi-au plăcut foarte mult magazinele de cartier
AZ: Acum o curiozitate ca de la bercenar la bercenar. Care sunt granițele Berceniului? De unde până unde se întinde?
EP: Dacă o iei după hartă, cartierul Berceni este delimitat de Turnu Măgurele, Șoseaua Olteniței și de Șoseaua Giurgiului. Dacă te duci pe Șoseaua Giurgiului, mulți vor spune că nu e Berceni pe Șoseaua Giurgiului. Totuși, eu spun că este Berceni în Giurgiului, pentru că face trecerea între Ferentari și Berceni.
Și iarăși nu poți spune că Orășelul Copiilor nu e în Berceni. Singura intrare în acest parc este pe partea noastră, prin Berceni. Normal ar fi ca Parcul Tineretului să facă și el partea din Berceni, doar este partea de nord a cartierului. Intrarea în Parcul Tineretului se face tot din Berceni, dinspre Șoseaua Olteniței. Inclusiv Delta Văcărești și Mărțișor sunt în Berceni, chiar dacă harta spune altceva.
AZ: Cum erau băiețașii de cartier în anii ’90? Erau reale poveștile pe care le relatau artiștii hip-hop în piesele lor?
EP: Copiii mai mici aveau de suferit după urma băieților de cartier. Luai bătăi. Chiar și cu colidul dacă te duceai, nu aveai cum să ajungi cu banii acasă. Majoritatea băieților de cartier te chinuiau. Aveau uneori obiceiul să-ți strângă degetele cu patentul, chiar e reală chestia. Și nu cred că făceau asta doar în Berceni, era ceva general.
AZ: Și aveai vreo modalitate de a te apăra de asta, tu copil fiind?
EP: Eu am avut șansă cu frații mei și că eram diferit față de ceilalți copii de vârsta mea. Eram mai cunoscut, mai respectat, a fost un avantaj pentru mine.
AZ: Cum era viața în cartier înainte de apariția supermarketului?
EP: Mie mi-au plăcut foarte mult magazinele de cartier. Mulți se vor bucura când le voi pronunța numele acestor magazine. Ele nu mai există. Primul magazin, pe care l-am avut pe bulevard și unde se găsea orice, se numea Aramis. Avea cam 20-25 de metri pătrați. După aceea a mai fost Popland, tot aici pe Bulevardul Obregia. KOMSI, aproape de Strada Covasna. Și mai era un magazin aproape de Brâncoveanu, Gherman sau La Gherman. Deci pentru noi, până să apară supermarketurile, magazinele astea mici de cartier erau parte din viața noastră. Nu exagerez.
Donațiile, mai puțin de 1% din piesele din colecție
AZ: Cum a fost prima zi la Berceni Museum? Cum s-au simțit oamenii la inaugurarea oficială? (sâmbătă, 7 martie 2020, n.n.)
EP: Eu nu am fost prezent la deschidere încă de la început. Am muncit foarte mult să-l pun la punct și am căzut lat de oboseală. Am muncit de joi până sâmbătă fără oprire, nu am făcut altceva. Doar am aranjat muzeul și am dormit. Am fost singurul care s-a ocupat, am dus o muncă fantastică. Eu am ajuns la deschidere abia pe seară, însă cei pe care i-am găsit la fața locului erau foarte, foarte încântați.
AZ: Crezi că poți mobiliza comunitatea de pe pagina Berceni – Cartierul Copilăriei Noastre, dar și pe cea care se va crea în jurul muzeului în sensul unor evenimente sau dezbateri publice? Să aduci practic oamenii din online în offline, într-o zonă în care să se bucure de amintirile frumoase din anii ‘90?
EP: Se pot face, se pot organiza multe. Însă aici, la Berceni Museum, în 50 de metri pătrați, e destul de dificil, nu e spațiu. Totuși, dacă ne mutăm cu muzeul la 500-1000 de metri pătrați, vom putea organiza multe. Am putea face seri săptămânale cu video-proiector, cu filme la video, cu Margareta Nistor.
AZ: Știu că lucrezi în Marea Britanie. Ce te-ar putea determina să te întorci să locuiești din nou în Berceni?
EP: Muzeul este destul de mic și nu necesită prezența mea constantă aici. Dacă ar fi mai mare și tot eu aș fi cel din spatele proiectului, aș rămâne să mă ocup de Berceni Museum. Din păcate, totul se rezumă la partea financiară. Eu nu am făcut muzeul ăsta ca să fie o afacere, dar nici nu am venituri din care să trăiesc aici, în România. Eu am firma la Londra, acolo fac bani. Cam asta este povestea. Pot să las Londra și să mă întorc acasă, doar dacă e vorba de un proiect mare.
Să fie o asociație non-profit, eu să fiu președinte. Oamenii să poată să doneze. Să avem un spațiu mare unde să fie muzeul, dar să putem face și o colectă pentru oamenii săraci tot în aceeași clădire. Eu mi-aș dori ca din Berceni să fac un proiect măreț, să fie implicați mai mulți oameni, și eu să fiu președintele asociației.
Motivul pentru care aș rămâne în țară ar fi să am un proiect măreț. Muzeul poate fi vizitat și pe perioada cât eu lipsesc din țară. Mă ajută Grig (Grigoriu Valeriu), el poate fi contactat pentru a programa o vizită la muzeu.
Berceni Museum, un demers unic în România, dar și în străinătate
AZ: Ai povestit prietenilor din Marea Britanie despre muzeu și despre cartierul Berceni în general? Ai mai văzut proiecte similare în Anglia, un muzeu al unui cartier dintr-un anumit oraș? Sau chiar în Londra?
EP: Sincer eu nu am auzit nicăieri de proiecte dedicate unor cartiere. Sunt proiecte dedicate unor sate, unor orașe, unor țări, dar nu cartierului. Eu nu am văzut. În schimb, majoritatea angajaților noștri de la firma din Londra (și vin din Maramureș, Buzău, Brașov) au fost foarte, foarte entuziasmați de povestea cu muzeul.
Foarte mulți au fost încântați și de hainele cu Berceni. Și au fost oameni care mi-au cerut hanorace cu Berceni, chiar dacă nu erau sau nu locuiau în Berceni. Li s-a părut o idee foarte mișto. Și colaboratorii noștri britanici, cu care lucrăm la firma din Londra, au fost entuziasmați de ideea Berceni Museum. Mai mult, și la Londra, dar și în cartier, sunt oameni care nu-mi spun Edi. Mă strigă Berceni.
AZ: Care sunt pașii următori legați de proiectele tale cu Berceniul în 2020?
EP: Am multe așteptări de la anul 2020. De când am deschis muzeul sunt un pic nehotărât, pentru simplul fapt că e spațiul mic. Sunt sigur că voi face pasul cât de curând la un spațiu mai mare. Cât de curând însemnînd poate și un an. Dar ideea cu apartamentul a fost ca să creăm apartamentul copilăriei.
Chiar am avut pe pagina de Facebook propuneri de la oameni care voiau să plătească 100-200 de lei prin donație, ca să stea în apartament câteva ore. Să retrăiască copilăria din anii ’90. Ei voiau cumva să închirieze apartamentul preț de câteva ceasuri, fără ca eu să fiu prezent la adresă. Dar nu am acceptat aceste propuneri.
Eu sunt Eduard, un tip care a creat comunitatea Berceni - Cartierul Copilăriei Noastre
AZ: Mai ai în plan să achiziționezi și alte obiecte care să aducă aminte de Berceni și de copilăria din anii ’80 și ’90? Știu că treaba cu colecționatul e boală grea, nu scapi așa ușor de ea.
EP: Eu nu sunt colecționar. Eu sunt Eduard, un tip care a creat comunitatea Berceni - Cartierul Copilăriei Noastre și, ca să se lege cu un loc al copilăriei, am luptat, m-am ambiționat, am muncit ca să deschid muzeul. La mine acasă dacă vii, nu am nicio vechitură. Colecționarii nu-și șterg de praf obiectele din colecție, în Berceni Museum nu e nicio urmă de praf.
Mai am o listă de cumpărături pentru Berceni Museum: video și televizor Goldstar. Mai am broscuța foarfecă, mai am niște jucării pe listă, pe care urmează să le achiziționez ușor-ușor. Nu am vrut să fac un muzeu cu trei radiouri vechi și câteva poze. Eu am vrut să aduc un sentiment complet despre ce a însemnat copilăria în anii ’90, în cartierul Berceni. Am guma de șters parfumată, am Bonibonul, uleiurile. Eu am făcut tot posibilul ca să expun lucruri pe care e foarte dificil să le găsești.
AZ: Care sunt cananelele prin care ajungi să achiziționezi obiecte pentru colecția Berceni Museum?
EP: Sunt foarte importante cuvintele-cheie atunci când te uiți după un produs anume. O căutare generală nu te ajută foarte mult. De exemplu, dacă vei căuta gumă Turbo, vei găsi parfumurile care miros a gumă Turbo. Am cumpărat și de pe eBay, am cumpărat de peste tot. Dar cele mai multe achiziții le-am făcut de pe grupuri românești, dedicate special colecționarilor. Doar că cei mai mulți profită la maximum de nostalgie și măresc prețurile foarte mult.
AZ: La final, ceva planuri de viitor pentru proiectele centrate în jurul carierului Berceni?
EP: Următorul proiect va fi asociația pe care o voi înființa cât de curând. Din ea vor face parte Berceni Museum, Berceni Store și urmează cafeneaua. Planul meu a fost să lansez muzeul și magazinul în 2019 și cafeneaua în 2020.
Pe pagina de Facebook eu nu prea vând spațiu de publicitate, eu nu fac promovare. Dacă promovez, promovez de exemplu un băiat cu un aprozar. Lui nu i-am luat bani ca să îi fac publicitate pe pagină. Doar l-am ajutat. La fel am procedat și în cazul doamnei cu borșul din piață. În rest, am refuzat tot felul de propuneri comerciale, nu am acceptat reclamă pe pagina de Facebook Berceni – Cartierul Copilăriei Noastre.
#interviuripentrurealitate
11 martie 2020
