Procurorii DIICOT – Structura Centrală – au dispus reținerea adolescentului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în scop terorist. Din probele administrate a reieșit că, la datele de 21 și 23 septembrie, cei doi minori au transmis aproximativ 1.000 de mesaje către instituții de învățământ, unități medicale, posturi de televiziune, inspectorate de poliție și alte entități de pe întreg teritoriul României, conținând amenințări cu atacuri armate menite să producă panică și să intimideze populația.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a deschis dosar penal privind amenințările adresate școlilor și spitalelor. Cercetările se desfășoară în regim in rem, conform art. 32 alin. 4 raportat la art. 32 alin. 1 lit. a din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
„La data de 25 septembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat (minor), în vârstă de 17 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în scop terorist.
Din probele administrate a reieșit că, la datele de 21 și 23.09.2025, inculpatul împreună cu o minoră de 14 ani a transmis mai multe mesaje, către un număr aproximativ 1.000 de adrese de email aparținând unor instituții de învățământ, unități medicale, unități de poliție, posturi de televiziune și alte instituții de pe întreg teritoriul României, în care proferau amenințări cu comiterea unor atacuri armate, în scopul creării de panică și intimidării populației prin producerea unui puternic impact psihologic.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București, cu propunerea de arestare preventive a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală sunt realizate împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Investigare a Infracțiunilor de Terorism.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, anunță DIICOT în comunicatul oficial.
FBI pe urmele adolescentului încă din 2023
Minorul de 17 ani era urmărit de Biroul Federal de Investigații (FBI) încă din 2023.
În decembrie 2024, adolescentul a fost plasat pe lista de urmăriți internațional, fiind acuzat de conspirație împotriva SUA, exploatarea sexuală a unui minor, distribuire de pornografie infantilă, amenințări de extorcare pe cale interstatală, amenințarea comunicațiilor interstatale, utilizarea armelor de distrugere în masă și acte de terorism care depășesc frontierele naționale.
La jumătatea lunii mai, Curtea de Apel a respins extrădarea minorului, invocând diferența dintre pedeapsa aplicabilă în România și cea prevăzută în SUA. Pe 20 mai, Înalta Curte a confirmat definitiv decizia.
O rețea globală vizată de ancheta FBI
Documentele arată că, din septembrie 2023, FBI și alte structuri de aplicare a legii au investigat o rețea internațională, inclusiv minori, care desfășurau activități infracționale online. Printre obiectivele declarate ale grupurilor se afla prăbușirea actualei ordini mondiale și distrugerea societății civilizate prin coruperea și exploatarea tinerilor.