Două elicoptere SMURD trimise la un accident groaznic, cu 5 victime

 

Cinci persoane, între care şi un copil de 10 ani, au fost grav rănite, luni după-amiază, într-un accident rutier produs pe raza localităţii ialomiţene Manasia.

Potrivit ISU Ialomiţa, doi răniţi sunt în comă, fiind solicitate două elicoptere SMURD pentru ca victimele să fie transportate la spitale din Bucureşti.

Potrivit sursei citate, a fost solicitat şi sprijin aeromedical, urmând ca două elicoptere SMURD să transfere victimele către spitale din Capitală.

"Victimele sunt trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 40 de ani, o femeie de 42 de ani şi un copil de circa 10 ani", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa.

"Pentru salvarea victimelor, patru adulţi şi un copil, au intervenit Detaşamentul Urziceni cu o autospecială, echipajul de descarcerare, un echipaj SMURD, 10 subofiţeri şi trei echipaje SAJ. În urma accidentului, o persoană a fost încarcerată. Toate victimele sunt grav rănite, iar cel puţin două dintre ele sunt în stare comatoasă. Paramedicii şi cadrele medicale au acordat primele îngrijiri victimelor şi le-au transferat la spitalul din Urziceni", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, Lăcrămioara Chirea.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?