Dăncilă, huiduită şi la Bârlad, Buzatu i-a sărit în apărare, gonindu-i pe protestatari (VIDEO)

 

Premierul Viorica Dăncilă n-a scăpat de huidueili şi interpelări critice nici în timpul vizitei de lucru făcute marţi în judeţul Vaslui. Aceasta a fost huiduită la Bârlad, la ieșirea de la spitalul municipal de urgență, cât și după vizita făcută la un colegiu. Liderul PSD Vaslui, Dumitru Butatu, s-a remarcat prin intervenţia rapidă, cu replici de genul "Dă-i drumul de aici!".

Viorica Dăncilă a ajuns la Bârlad în jurul orei 15:00 și s-a oprit la spitalul din localitate, însoțită de ministrul Sănătății – Sorina Pintea.

Chiar la intrarea în spital, delegația a fost întâmpinată de protestatari care au apostrofat-o pe șefa guvernului.

Au intervenit imediat un consilier local PSD – Georgică Motrea cât și președintele Consiliului Județean – Dumitru Buzatu, care au încercat să îndepărteze persoanele ce vociferau la adresa delegației oficiale.

La un moment dat, consilierul local îl smucește de mână pe unul dintre protestatari și cere jandarmilor să intervină.

Mai mult, primarul liberal al Bârladului, se pare că a refuzat că se întâlnească cu Viorica Dăncilă, pe motiv că e o vizită electorală.

Detalii pe Realitatea de Vaslui.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Moromete
21 May 23:07
Din 27 MAI 2019 doamna se va numi SEFA PSD asa că nu-i de mirare că este aparat de capusele locale din psd. Sun foarte curios cum va fi primul dicurs din CEX-ITUL PSD. Ceva de genul: stimati colegi ne aflăm aici in CEX-ul PNL , mă scuzați PRO ROMANIA, adica am vrut sa spun PSD, sa i-a avantul , pardon cuvântul ..., etc Din cauză și pentru ca Dl Dragnea este in carantină la Rahova eu duoamna Viorica avand FUNCTIA cea mai ridicată conduc acum partidul.
Răspunde
0 0
veorica
21 May 21:44
Nu stiu daca in ultima saptamina e vorba de opozitia care critica cit e vorba de gasca infractionala care o vrea cit mai repede schimbata si femeia chiar incearca sa supravietuiasca si sa incerce ceva decent. Fluieraturile par orchestrate din interior ca sa o faca sa renunte singura. E vizibil ca pesedeul este condus ca o structura dezmembrata si dirijata spre auto-distrugere ! Sobolanul merge cu jandarmeria peste tot, inchide orase ca pe niste stadioane iar femeia asta e lasata sa isi rupa dintii ! Dupa alegeri va fi schimbata ca o masea stricata si nici nu se va mai auzi de ea !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?