Budușan Iulian, jurnalist cu aproape 20 de ani de experiență în presă, a fost atras în timpul liceului de jurnalele de știri de la TV. Motiv pentru care a hotărât că jurnalismul va fi viitoare lui carieră. Iar de pe băncile facultății asta a făcut. A trecut prin redacții de știri ale televiziunilor, a "schimbat macazul" către presa scrisă, iar de aproape 10 ani este dedicat în totalitate jurnalismului online. Domeniile de competență sunt economic, IT&C și industria auto. La Realitatea a lucrat în două perioade, prima fiind 2003-2005, iar "reîntoarcerea acasă" producându-se în toamna anului 2019. De atunci, este parte integrantă a colectivului redacțional din online.

Articolele autorului Iulian Budușan:

Parașutiști ruși
Exercițiu de forță. Rusia face manevre militare la granița cu Ucraina. Participă aproape 6.000 de militari și 60 de avioane de vânătoare
Rusia tace și face. Exerciții militare la granița cu Ucraina, acolo unde au luat parte aproape 6.000 de militari și 60 de avioane de vânătoare. Exerciţiile forţelor aeriene se desfăşoară în patru regiuni, inclusiv în peninsula Crimeea, şi au ca obiectiv principal testarea coordonării acţiunii marinei şi aviaţiei în cadrul unor tiruri cu rachete.
Foto arhivă
Ministrul român de Externe merge pe varianta negocierilor SUA-Rusia și pe sancțiuni economice împotriva Kremlinului
Ministrul român de Externe spune că rundele repetate de negocieri între Rusia și Occident reprezintă cheia rezolvării actualului conflcit între Rusia și Ucraina. Bogdan Aurescu spune trebuie să progresam în procesul de pregătire a sancțiunilor, acesta fiind instrumentul pe care UE îl poate utiliza, cel mai puternic instrument la îndemâna UE pentru a descuraja o agresiune viitoare din partea Rusiei.