Muncesc în Germania, își ridică o vilă cu etaj, dar încasează ajutor social în România
Muncesc în Germania, își ridică o vilă cu etaj, dar încasează ajutor social în România
O jumătate de milion de lei este suma pe care statul român a plătit-o unor asistaţi social din judeţul Iaşi, deşi aceştia nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. Asta pentru că ajutoarele sociale sunt destinate celor care nu au niciun fel de venit, dar nici terenuri sau bunuri de pe urma cărora să poată câştiga bani.
Persoanele care se încadrează primesc, în funcţie de caz, venitul minim garantat sau ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Sumele variază între 140 şi 700 de lei, în funcţie de numărul de membri ai familiei. La acestea se adaugă alocaţia pentru copii sau indemnizaţia pentru creşterea copilului.
Pentru că se tem că numărul celor care au primit astfel de ajutoare este mult mai mare, plata lor a fost suspendată într-o comună unde au fost depistate zeci de cazuri, astfel că nici măcar oamenii care îndeplineau toate condiţiile nu mai primesc în acest moment bani de la stat.
De trei luni, nicio familie din comuna Ţibana nu mai primeşte ajutoare sociale. Asta după ce un control al Curţii de Conturi a arătat că un sfert dintre cei 230 de beneficiari au încălcat regulile privind obţinerea venitului minim garantat, în valoare de 160 de lei.
Este și cazul familiei Florescu. Cei doi soţi muncesc în Germania și îşi ridică o vilă. Au și un tractor în curte. Cu toate astea, n-au renunţat la ajutorul de la stat.
Nici vecinii ei nu mai primesc ajutor social. Capul familiei şi-a găsit de lucru, însă nu a anunţat autorităţile. Oamenii trebuie să dea acum înapoi la stat banii încasați ilegal.
Citește și:
- 14:51 - Zodiile inflluentata de luna Plină din această perioadă, începând cu data de 1 mai. Planul profesional se va reconfigura
- 13:34 - Ce riscuri ascund micii consumați în exces și combinați cu berea. Avertisment din partea specialiștilor
- 11:48 - Alimentul iubit de români care poate deveni periculos. Semnal de alarmă de la un medic epidemiolog
- 10:41 - Soluții naturale și la îndemâna oricui pentru gândacii de bucătărie. Vei scăpa de ei în numai câteva ore
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














