UTA amenință FRF după decizia înjumătățirii punctelor înaintea playoff-ului primelor șase clasate din Liga a 2-a. Decizia i-a ambiționat însă pe jucătorii lui Laszlo Balint: vor să arate că nu erau întâmplător lider detașat în clasament.
Liderul din Liga a 2-a, UTA, se simte nedreptățit de decizia luată de FRF cu privire la încheierea sezonului. Arădenii s-au trezit la numai cinci puncte de a doua clasată și în fața a cinci finale cu cele mai bine clasate echipe.
UTA vrea să acționeze Federația în instanță indiferent de deznodământul playoff-ului care va începe pe 4 iulie. Pe teren, arădenii promit să demonstreze de ce erau lider detașat în clasament.
“Din ce am vorbit cu cei din conducere, se ia în calcul foarte în serios acționarea în instanță a acestei decizii pentru că prejudiciul este extrem de grav. Pentru că, atunci când s-a vehiculat înjumătățirea punctelor, noi am avut discuții cu doi avocați specialiști în legislația sportivă din România și în cea internațională și ni s-a transmis clar că încalcă regulamentele, e ilegală și în cazul în care am ataca decizia, am avea câștig de cauză. Nu vom sta cu mâinile în sân în fața unei asemenea nedreptăți” – a declarat antrenorul Laszlo Balint.
Clubul a postat și un comunicat în care anunță intenția de a acționa în instanță FRF.
Citește comunicatul pe realitateasportiva.net.