Articolele din categoria SOCIAL:

CEDO: România trebuie să plătească 291 000 de euro unui număr de 26 de simpatizanţi MISA
CEDO: România trebuie să plătească 291 000 de euro unui număr de 26 de simpatizanţi MISA
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg să plătească unui număr de 23 de membri sau simpatizanți ai Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) suma de 12.000 de euro fiecăruia și altor trei sumele de 6.000 de euro și 4.500 de euro în două cazuri pentru abuzurile la care au fost supuși în timpul unei operațiuni a poliției din 18 martie 2014, informează marți un comunicat al instituției.
Săptămâna Patimilor. MIERCUREA MARE. Ziua în care Iisus a fost vândut pe 30 de arginţi
Săptămâna Patimilor. MIERCUREA MARE. Ziua în care Iisus a fost vândut pe 30 de arginţi
MIERCUREA MARE. Săptămâna Patimilor. În această zi, Iisus Hristos a fost vândut de către Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii săi, pentru 30 de arginţi. Tot în MIERCUREA MARE se face pomenirea femeii celei păcătoase, care aflând că Mântuitorul se află în casa lui Simon Leprosul, a luat un vas cu mir înmiresmat, de mare preţ, ca să-l toarne pe capul lui Iisus Hristos, iar cu părul capului ei ştergea lacrimile ce-i picau din ochi pe picioarele Domnului.
ANSVSA, în alertă: focare de dermatoză nodulară din Bulgaria. România, expusă riscului
ANSVSA, în alertă: focare de dermatoză nodulară din Bulgaria. România, expusă riscului
Nouă cazuri de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor au fost confirmate în Bulgaria începând cu data de 14 aprilie 2016, boală pentru care România a fost indemnă până în prezent, dar la care țara noastră este expusă cu risc imediat, foarte crescut, având în vedere modul de evoluție al bolii în țara vecină, avertizează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Cum a fost anunțat dezastrul de la Cernobîl de presa comunistă din România
Cum a fost anunțat dezastrul de la Cernobîl de presa comunistă din România
România nu a scăpat de efectele accidentului nuclear de la Cernobîl, la fel ca multe alte țări europene din emisfera nordică a continentului. Măsurătorile făcute atunci au înregistrat o creștere foarte mare ale radiațiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale. În plin regim comunist sub președinția lui Nicolae Ceaușescu, catastrofa nucleară de la Cernobîl a fost relatată succint la București în presa vremii.