Un mesaj scris de Godină, redistribuit pe Facebook de Cioloş: "Nici eu nu o puteam spune mai bine" Un nou mesaj publicat de Marian Godină pe pagina sa de Facebook a devenit viral, adunând în doar câteva ore peste 8.300 de Like-uri. Mai mult, printre cei care i-au redistribuit mesajul s-a aflat şi premierul Dacian Cioloş.
Tentativă de sinucidere la Spitalul Judeţean din Ploieşti Un tânăr de 21 de ani care se afla internat într-una dintre secțiile Spitalului Județean de Urgență Ploiești a căzut sâmbătă de la etajul al doilea al unității sanitare, din primele cercetări reieșind că ar putea fi vorba despre o tentativă de suicid.
Calvarul prin care trec minorele obligate să se prostitueze. "Fete de 12 ani, testate pentru export" Un proxenet originar din Iaşi a fost arestat fiind acuzat că ar fi trimis zeci de tinere, multe minore, pentru a se prostitua pe străzile din Roma. Bărbatul nu trimitea în capitala Italiei decât fetele care îl mulţumeau din punct de vedere sexual. Printre victime: o fată de doar 12 ani, scrie Adevarul.
Şi-a ucis sora şi apoi şi-a tăiat mama cu un fierăstrău. Acum şi-a aflat pedeapsa Cosmin Cornel Chiric (43 de ani) a băgat spaima în locuitorii Tecuciului, după ce, la sfârşitul lunii septembrie 2015, şi-a omorât sora şi a fost pe punctul să o ucidă şi pe mama sa, pe care a tăiat-o cu un ferăstrău. În final, a fost nevoie ca cinci bărbaţi să intervină pentru a-l calma şi imobiliza pe agresor, scrie presa gălăţeană. Individul îşi va petrece următorii 18 ani după gratii, în condiţiile în care Curtea de Apel Galaţi a menţinut recent decizia primei instanţe, hotărârea fiind definitivă.
Era beat şi nu avea permis, dar s-a urcat la volan. Ce a provocat i-a îngrozit pe poliţişti Un tânăr de 21 ani din Galaţi, în timp ce conducea autoturismul pe strada Brăilei, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu trei autoturisme parcate regulamentar, pe care le-a avariat, scrie Monitorul de Galati.
Focuri de armă pentru oprirea unui șofer în București. Mașina a plonjat în lacul Colentina Poliţiştii din Bucureşti au folosit arma pentru a opri un şofer care a refuzat să răspundă la semnalele echipajului de siguranţă publică, conducătorul auto pierzând controlul volanului şi intrând în lacul Colentina.
Crimă cumplită în Vaslui. Medicii, îngroziţi când au ajuns şi au descoperit cum a fost ucis Procurorii si criminalistii muncesc de trei zile necontenit pentru a da de urma celui care a ucis un om în bãtaie, la Osesti, si apoi l-a abandonat. Deocamdatã este sigur cã cercul suspectilor se restrânge si este doar o chestiune de timp pânã când oamenii legii vor pune mâna pe criminal, scrie vremeanoua.ro
Record. Un pictor român şi-a vândut un tablou cu 2,2 milioane de euro. Ce semnifică Pictorul român Adrian Ghenie a vândut, la New York, un tablou cu nu mai puţin de 2,5 milioane de dolari.
Explozie puternică într-un bloc din Turda. O femeie a murit, mai multe persoane au fost evacuate O femeie în vârstă a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma unei explozii produse la un bloc din Turda, judeţul Cluj, ca urmare a unei acumulări de gaz, iar o altă persoană a suferit un atac de panică, 12 locatari fiind evacuaţi, transmite Mediafax.
Calendar ortodox: ce sfânt e prăznuit de creștini pe 14 mai Sfântul Mucenic Isidor din Hios este pomenit în calendarul creștin ortodox la 14 mai.
VIDEO. Pasagerii dintr-un tren, salvați ca prin minune, în urma unui accident violent Un conductor de tren din Polonia a reuşit să-şi sperie teribil pasagerii, dar le-a salvat şi viaţa.
Trafic feroviar întrerupt din cauza unei furtuni. ÎNTÂRZIERI de aproape două ore în Gara de Nord Traficul feroviar a fost întrerupt vineri după-amiază, pe ruta București - Ploiești, după ce mai mulți copaci au fost rupți de vânt.
Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara, după ce au descoperit o problemă gravă la avion Au cerut permisiunea să aterizeze cât mai grabnic pe Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara şi au primit-o în regim de urgenţă. Este vorba de piloţii unui avion care efectua o cursa Bucureşti Otopeni – Belgrad.
Video Aşa se munceşte în România! Şase "dorei mititei" dorm pe ei, pe peronul tramvaiului Muncitori care dorm ziua, în amiaza mare, pe peronul tramvaiului! Da, se întâmplă, în Bucureşti, în România anului 2016.
Omul de afaceri Georgică Cornu, implicat într-un accident. "S-a rupt roata, am rămas fără frâne" Omul de afaceri Georgică Cornu a fost implicat, vineri, într-un accident de circulaţie în Timiş, pe drumul care leagă Timişoara de Lugoj, în apropierea localităţii Remetea Mare, în urma căruia un bărbat a fost rănit şi transportat la spital.
Vameșii din Iași au înghețat. Erau lipite pe corpul unui tânăr. Nu au mai văzut așa ceva Politistii de frontiera din cadrul PTF Albita – ITPF Iasi impreuna cu lucratorii vamali au descoperit ascunse pe corpul unui tanar, mai multe cutii ce contineau o substanta pe baza de acid hialuronic, scrie BZI.ro.
Brânza care a îmbolnăvit zeci de copii din Făgăraş era infectată cu stafilococul auriu Lactatele consumate de cele 24 de persoane, dintre care 21 de copii, din Făgăraş, care au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară conţineau Stafilococul coagulazo pozitiv (stafilococul auriu).
Accident între două autobuze, în Covasna: 8 persoane, rănite Opt persoane au fost rănite într-un accident produs vineri la amiază, pe DN 2D, între localitățile Greșu și Ojdula.
Un român de 60 de ani a făcut sex cu o minoră de 12 ani. Ce s-a întâmplat după un an de relaţie Un bărbat de 60 de ani a fost trimis în judecată pentru că a întreținut raporturi sexuale cu o fată de 12 ani. Cei doi sunt consăteni în localitatea Obad, din județul Timiș.
Scene cumplite în autogara din Constanţa. Și-a tăiat gâtul în faţa călătorilor Scene de coşmar în Autogara Sud din Constanţa. Un bărbat de 40 de ani şi-a tăiat gâtul în faţa călătorilor.
Alt tip Accident cu o maşină a Poliţiei: un poliţist de la Crimă Organizată şi un suspect, la spital Un polițist și un bărbat care avea mandat de aducere au ajuns la spital, după ce o mașină a Serviciului de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog s-a răsturnat.
Video Un husky s-a așezat în cadă și mârâie la oricine se apropie. Continuarea a ajuns virală pe Internet Dacă pentru majoritatea câinilor dușul este un coșmar, câinele Zeus este de cu totul altă părere: ar renunța la orice, pentru câteva clipe petrecute în cadă.
Cum să faci cel mai bun risotto. Secretele unui orez perfect Orezul este, poate, alimentul cel mai greu de gătit. "Perfect" înseamnă al dente, cu o textură cremoasă, bogată.
Astăzi este VINERI 13! Ce să nu faci sub nicio formă Trăind într-o perioadă în care multă lume se teme de ghinionul din ziua de vineri 13, ne vine greu să credem că o astfel de superstiţie, adânc înrădăcinată şi care pare să existe de când lumea, a luat naştere abia în secolul al XX-lea.
Calendar creștin-ortodox. Credincioșii prăznuiesc, vineri, o mare muceniță. E dezlegare la pește Credincioșii creștin ortodocși o pomenesc, vineri, pe Sfânta Muceniță Glicheria. Sfântă Glicheria a trăit în secolul al II-lea, în timpul împăratului Antonin și a guvernatorului Savin.
Schimbare uriaşă pentru Biserica Catolică. Ce vor putea face femeile Papa Francisc a afirmat că va crea o comisie care să analizeze posibilitatea ca femeile să devină diaconi în Biserica Catolică, de a sluji la anumite evenimente, precum botezul sau căsătoria, arată catholicnews.com.
Un bărbat din Piteşti s-a aruncat de la etajul 4, vineri dimineaţă, şi a supravieţuit Un bărbat de 59 de ani din Pitești a încercat să-și pună capăt zilelor și s-a aruncat de la etajul patru al blocului în care locuiește.
Accident rutier în lanț, cu trei autoturisme și un TIR implicate.Două persoane în stare foarte gravă Vineri dimineaţă, a avut loc un accident rutier grav în localitatea Viișoara, judeţuzl Bistriţa-Năsăud, pe DN17. Se pare că au fost implicate trei autoturisme și un TIR. Deocamdată nu se știe câte victime au rezultat în urma accidentului, o persoană fiind în momentul de față resuscitată.
Brâul Maicii Domnului ajunge în România, pe 13-15 mai Brâul Maicii Domnului. Credincioșii ortodocși, dar nu numai, au posibilitatea ca timp de 2 zile, 13-15 mai, să se închine uneia dintre cele mai importante relicve ale creștinismului, care este păstrată cu sfințenie de călugărițele de la Mănăstirea Kato Xenia, din Volos Grecia – ”Brâul Maicii Domnului”.
Povestea cutremurătoare a unei tinere de 19 ani. Are doar 21 kg pentru că îi e frică să mănânce O tânără din comuna doljeană Caraula cântăreşte doar 21 de kilograme la vârsta de 19 ani. Adolescenta n-a mai luat în greutate de la 9 ani, din momentul în care familia ei s-a mărit şi a venit pe lume o soră.